Lidia Buble, trimisă în judecată pentru că ar fi mituit doi poliţişti de la Rutieră pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Cântăreaţa Lidia Buble a fost trimisă în judecată de procurorii DIICOT, fiind acuzată că ar fi mituit doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi amendată întrucât nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul panedmiei COVID-19.

„Prin rechizitoriul din data de 16 noiembrie, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a doi agenţi de poliţie din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită”, conform unui comunicat transmis de DIICOT.

De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a altor două persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi instigare la dare de mită.

Potrivit portalului instanţeei de judecatăi, în dosarul înregistrat la tribunalul Bucureşti pe data de 19 noiembrie, pe lângă Lidia Buble, au mai fost trimişi în judecată alte patru persoane: Laurenţiu Cristian Ciupercă, Marius Constantin Miulescu, Elena Daniela Reznicsek şi Dragos Ştefan Presură.

Conform comunicatului transmis de DIICOT, la data de 15 februarie, în intervalul orar 02:32 - 03:11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Bucureşti, inculpaţii, în calitate de lucrători de poliţie în cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti, ar fi pretins şi primit mită, suma de 900 lei, de la o inculpată (Lidia Buble - n.r.), pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.

"Suma de bani primită de către inculpaţi cu titlu de mită a fost remisă de către o inculpată cercetată în cauză, atât cu scopul de a nu fi testată cu aparatul etilotest, cât şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional întrucât aceasta nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei COVID-19, respectiv nu deţinea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, fapt ce constituia contravenţie conform art. art. 101 alin. (1) pct. 18 din acelaşi act normativ", arată anchetatorii.

De asemenea, susţine DIICOT, prin actul de sesizare, s-a reţinut faţă de un alt inculpat, cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, faptul că, la data de 15 februarie, în intervalul orar 02:55:30 - 03:01:35, în timpul unei convorbiri telefonice purtată cu inculpata cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, a instigat-o pe aceasta să ofere diverse sume de bani cu titlu de mită, cuprinse între 300 lei şi 200 euro către lucrătorii de poliţie.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite