Legea care ne dă pe mâna Gazprom

Adesea ruşii sunt consideraţi ca cel mai mare pericol pentru piaţa de gaze din România. Aproape niciodată nu ne-am văzut propria noastră vină.

Pe data de 13 ianuarie 2016 se publicau Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, care aduc prelungirea OG 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale până la data de 31 decembrie 2016. Lipsa oricărei minime analize a impactului prelungirii unui act normativ, gândit în anul 2013 în anul 2016, arată incapacitatea generării unor politici favorabile României.

O minimă analiză a conţinutului Ordonanţei şi a realităţii momentului ar fi scos în evidenţă că această prelungire poate determina o importantă blocare a pieţei româneşti a gazelor şi favorizarea pătrunderii pe piaţa românească a gazelor din import.

Astfel, o analiză a Bursei Gazelor de la Viena arată că în data de 13 ianuarie 2016 (data aprobării prelungirii OG 7/2013):

• preţul gazelor pe bursă a fost de 67,99 lei/MWh
• preţul gazelor pe piaţa futures aşteptat în luna februarie 2016 era de 62,66 lei/MWh
• preţul gazelor pe piaţa futures aşteptat în luna martie 2016 era de 62,14 lei/MWh
• preţul gazelor pe piaţa futures aşteptat în luna aprilie 2016 era de 61,87 lei/MWh
• preţul gazelor pe piaţa futures aşteptat în luna trim II 2016 era de 58,72 lei/MWh
• preţul gazelor pe piaţa futures aşteptat în luna trim III 2016 era de 58,27 lei/MWh
• preţul gazelor pe piaţa futures aşteptat în luna trim IV 2016 era de 62,10 lei/MWh

Având în vedere că aceste gaze tranzacţionate sunt în majoritate gaze de origine rusească, adică aceleaşi gaze care se găsesc şi la porţile de import din România, se creionează posibilitatea ca începând cu luna aprilie 2016, în România să ajungă gaze la preţ de 64-70 lei/MWh (luând în considerare şi tariful de rezervare de capacitate din punctele de import).

Normele de aplicare a Codului Fiscal (HG 1/2016), care au stabilit doar prelungirea aplicării OG 7/2013 până la 31 dec 2016, în fapt stabileşte că preţul gazelor naturale din producţia internă corespunzătoare cantităţilor comercializate pe piaţa concurenţială pentru consumatorii noncasnici nu poate fi mai mic de 72 lei/MWh.

În situaţia în care preţul gazelor din import ar atinge valori de 64-70 lei/MWh, gazele din import ar putea inunda piaţa din România şi teoretic, ar putea opri producţia internă, pe motiv ca producătorii români nu vor avea voie să vândă gaze dacă acesta este sub 72 lei/MWh .

De precizat că România are o capacitate tehnică de import suficient de mare încât, teoretic, poate să satisfacă întreg consumul de gaze, doar folosind gaze din import.

S-a dovedit încă o dată, lipsa înţelegerii rolului unor politici, aruncând obligaţii absurde şi deloc analizate din considerentele impactului pe care acestea le creează. Apariţia peste noapte a acestei prelungiri de aplicare a OG7/2013 (modificată de OUG 13/2014), dă dovada nesustenabilităţii proiectului propus.

În studiile ANRE, care justificau creşterile de preţ al gazelor din perioada 2013-2014, se făcea trimitere la nivelul preţului gazelor din import şi la preţul gazelor de pe hub-urile europene care prezentau valori mai mari decât în România. În momentul în care preţurile de pe bursele europene sau din import au scăzut, aceste referinţe nu mai sunt luate in considerare.

În România nu se realizează analize, studii de impact, analize de risc etc. cu scopul de a ne pregăti un viitor mai bun, se iau decizii (din alte considerente) şi se realizeză ulterior nişte înscrisuri, numite „analize” cu singurul scop de a acoperi decizia luată deja.

Această abordare nu face decât să ne găsească continuu nepregătiţi, să ne determine să acţionăm doar după ce efectul se produce şi să aruncăm vina pe ruşi.