Gigi Becali poate ieşi din puşcărie pentru o zi. În mai, latifundiarul poate petrece 24 de ore alături de familia sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gigi Becali va putea pleca acasă pentru o zi în luna mai. Acesta a depus o cerere de eliberare la Penitenciarul Poarta Albă din Constanţa, cerere ce i-a fost admisă de Comisia Penitenciarului.

Potrivit unor surse judiciare, în luna mai, Gigi Becali va avea o zi liberă în care va putea să facă ce vrea, în afara penitenciarului. Astfel, finanţatorul Stelei poate petrece 24 de ore alături de familie sa, aşa cum a cerut conducerii Penitenciarului Poarta Albă.

„Nu s-a stabilit, deocamdată, ziua în care el va ieşi din Penitenciarul Poarta Albă", au mai precizat sursele citate.

Potrivit legii 275/2006, „persoanele private de libertate care au avut o conduită constant pozitivă pot fi recompensate cu permisiunea ieşirii din penitenciar pe o durată determinată".

Gigi Becali a ieşit, luni, din Penitenciarul Poarta Albă, pentru a lucra la Academia „Gheorghe Hagi", unde va efectua muncă necalificată, la finalul zilei de muncă acesta fiind dus înapoi la unitatea de detenţie. Finanţatorul FC Steaua a putut ieşi din Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa, după ce a fost semnat un contract de angajare pentru muncă necalificată.

În contractul pentru angajarea lui Becali la Academia Gheorghe Hagi este prevăzut ca obiect de activitate întreţinerea clădirilor, a spaţiilor interioare, exterioare şi a terenurilor, au precizat sursele citate.

Gigi Becali are de executat o pedeapsă de trei ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul „Schimbul de terenuri” şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza" şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.

Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până pe 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Albă, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua execută pedeapsa în regim deschis.

El a depus, în timpul detenţiei, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum şi o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse.

Instanţa a respins şi cererea de întrerupere a pedepsei lui Becali pe motiv că acesta ar avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la coloană.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/gigi-becali" target="_blank">View the story "Gigi Becali " on Storify</a>]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite