Fostul prodecan al Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE şi-ar putea afla marţi sentinţa definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul prodecan al Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE, Cosmin Şerbănescu, şi-ar putea afla, marţi, sentinţa definitivă în dosarul în care este acuzat că primit de la studenţi între 400 de lei şi 400 de euro în schimbul unor lucrări de licenţă gata făcute şi al unor note de promovare.

Cosmin Şerbănescu a fost condamnat, pe 19 februarie, de magistraţii Tribunalului Bucureşti la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Prodecanul Facultăţii de Finanţe Bănci din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), Iuliu Şerbănescu, îşi punea studenţii de la care lua şpagă să înfăşoare banii în coli A4 şi să îi ascundă într-o vază din biroul acestuia de frică să nu fie prins de autorităţi.

Asta arată procurorii Parchetului General în rechizitoriul prin care dascălul a fost trimis vineri în judecată. Concret, anchetatorii l-au înregistrat pe profesor în timp ce îi dădea indicaţii unuia dintre studenţi, de asemenea inculpat în dosar, după ce i-a spus că i-a trimis lucrarea de licenţă gata redactată pe e-mail, cum să ascundă banii pe care urma să îi primească. Prodecanul le spunea tinerilor căbanii erau destinaţi altei persoane.

Iuliu Şerbănescu: I-ai pus şi tu, dracului, într-un plic, ceva, să nu te vadă cineva că-i scoţi din buzunar sau...? Poate intră unul dracului şi zice că iau şpagă sau fur. Ia şi tu o foaie din aia de acolo şi-mpăturăşte-i!

Procurorii descriu în rechizitoriu cum studentul Daniel Mihăilescu „ia o foaie de hârtie dintr-un teanc aflat pe colţul stâng al biroului şi o aşază pe colţul drept al aceluiaşi birou, după care scoate din buzunarul stâng al pantalonilor un portofel. Din portofel, studentul scoate mai multe bancnote, pe care le aranjează sub formă de teanc, după care le  împachetează cu foaia de hârtie”.

Iuliu Şerbănescu: Vezi că e o vază în spatele televizorului, să o ia dracu’, pune şi tu banii undeva acolo, să nu se vadă, că nici nu vreau să-mi stea pe birou sau prin sertare.

Daniel Mihăilescu: Îi las aici şi şi-i ia el de aici.

Iuliu Şerbănescu: Îi bagi şi-i ia el, că nici nu vreau să pun mâna pe chestiile astea. M-am spălat dracului ... cu nebunii din asta. Tu ai înţeles, Daniel? Trebuie să citeşti chestia aia. O să-i zic că a venit Moşu’ în vază. Ok. Şi nu discuţi cu nimeni! 

Daniel Mihăilescu: Da.

Prodecan: „Banii erau pentru meditaţii“

Iuliu Şerbănescu a susţinut în faţa anchetatorilor că banii pe care îi percepea de la studenţi reprezentau tariful perceput pentru meditaţii şi consultanţă, iar preţul reflectă munca depusă de acesta pentru fundamentarea fiecărei lucrări.

„Iniţiativa solicitării ajutorului concret în vederea elaborării lucrărilor, sub forma meditaţiilor plătite, a venit întotdeauna din partea studenţilor în cauză. Aceştia nu au fost obligaţi să facă aceste meditaţii şi implicit să plătească contravaloarea acestora. Tariful meditaţiilor, cuprins între 400 de lei şi 400 de euro, a fost stabilit de către mine în funcţie de volumul de muncă depus”, le-a spus dascălul procurorilor. În urma verificărilor efectuate de procurori în acest dosar, Şerbănescu ar fi primit de la studenţi, în ultimii doi ani, peste 12.000 de euro.

Absolvenţi artificiali la ASE

Se pare că Iuliu Şerbănescu nu era singurul cadru universitar implicat în actele de corupţie de la Academia de Studii Economice. La dosar apar interceptări ale unor discuţii purtate de prodecanul Iuliu Şerbănescu cu un coleg de-al său, discuţii în care cel din urmă se plângea că decanul facultăţii, prof. univ. dr. Dalina Dumitrescu, ar fi făcut presiuni asupra sa pentru a redacta lucrările de diplomă pentru mai mulţi studenţi slab pregătiţi, pentru ca aceştia să-şi ia examenele şi să meargă mai departe la masterat.

Emilian Constantin: Păi cum?! N-am ce să mă înţeleg cu ea! Pentru că eu... m-am săturat, mă, să-mi asum pentru ei! Adică noi stăm ca proştii p-aicea... Am ajuns să le fac şi lucrări de diplomă, pentru că altfel nu intră în licenţă cu tâmpeniile care le au... Adică nu le fac de-acasă, da’ lucrez cu ei direct pe calculatorul lor. Că n-am ce să fac...

Iuliu Şerbănescu: Da, mă. Ştiu.

Emilian Constantin: Pe laptopul lor... Aşa... Da’ ăsta-i de-a dreptu’ nesimţit! Adică, măcar la ăia care le lucrez cu calculatoarele lor... (...) Singurul motiv care este ca să avem oameni la master, să fie lumea mulţumită, şi să..., se mai arată în rechizitoriu. ;

Rector ASE: „Nu vom tolera asemenea lucruri“

Imediat după apariţia stenogramelor în presă, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE), Pavel Năstase, a precizat pentru „Adevărul“ că momentan există prezumţia de nevinovăţie şi că Facultatea de Finanţe va lua măsuri împotriva prodecanului Iuliu Şerbănescu după ce instanţa se va pronunţa în acest caz. „Momentan funcţionează prezumţia de nevinovaţie până la hotărârea judecătorească. Evident că vinovaţii vor suporta consecinţele.  În urma hotărârii judecătoreşti vom lua măsurile legale care se impun asupra studenţilor şi profesorilor vinovaţi. Nu vom tolera asemenea lucruri“, a explicat rectorul.

„Studenţilor vinovaţi li se va anula examenul de licenţă iar profesorilor, în funcţie de vinovăţia acestora stabilită de instanţă, li se vor aplica sancţiunile prevăzute de lege, mergându-se până la desfacerea contractului individual de muncă“, a completat Năstase.

Ce acuzaţii i se aduc prodecanului ASE

Iuliu Şerbănescu este acuzat de anchetatori că, în calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurări şi reasigurări, a pretins şi primit de la studenţi sume între între 400 de lei şi 400 de euro, în schimbul unor lucrări de licenţă gata elaborate, în formă digitală.

Procurorii mai spun că Şerbănescu le-ar fi garantat studenţilor că el, în calitate şi de membru al comisiei de licenţă, le va asigura nota corespunzătoare promovării examenului de licenţă. De asemenea, prodecanul „a acceptat să-şi traficheze influenţa, în schimbul banilor primiţi, prin intervenţii la profesorii coordonatori ai lucrărilor de licenţă şi membri ai comisiilor de examinare, în vederea promovării examenelor de an şi a celor de licenţă“. În cazul în care va fi găsit vinovat, prodecanul riscă până la zece ani de închisoare.


Rechizitoriu. Stenogramele de la ASE:  "Am ajuns să le fac şi lucrări de diplomă, pentru că altfel nu intră în licenţă"

Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din cadrul ASE, Cosmin Şerbănescu, trimis în judecată

UPDATE Prodecanul ASE Iuliu Şerbănescu, acuzat că ar fi luat mită de la studenţi, a fost arestat

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite