Poate că recunoaşterea deplină a textului tău trebuie lăsată în seama posterităţii. Abia timpul şi educaţia, cu lucrarea lor înceată, vor da unui public încă nepregătit şansa desfătării migăloase cu sclipirile  textului pe care l-ai publicat în „Jurnalul Naţional“. Aş spune doar că, dacă e ca prezentul e să dea un prim semn de preţuire, ar fi cazul ca „Jurnalul Naţional“ să îşi schimbe repede numele în „File Pedofile“. Să mă explic.

Eşti înconjurată de o mulţime neîngăduit de numeroasă de înapoiaţi, detractori şi nesimţiţi – toţi vinovaţi de îngustimea celui ce nu poate curpinde orizonturile largi ale viitorului. Ce nu înţeleg ei? În primul rînd, subtilitatea angajamentului tău. Cu el, jurnalismul a făcut pasul cel mare, din adîncimile zoologiei spre umanitatea pură. Aş observa timid că textul tău stă cu un picior în zoologie, zonă din care ai recoltat delicat aşa numita tehnică a excrementului de protecţie. Această formă de expresie hotărît animală face din neputinţă o armă care respinge şi pedepseşte prin murdărie. Ei bine, cu o îndrăzneală în acelaşi timp generoasă şi vizionară,  ai transferat acest reflex oribil în zona umanităţii. Ai inaugurat, adică, un tip de abordare pe care unii l-ar putea numi pedofilie simbolică şi mediatică. Deviza acestei splendide sublimări ar putea fi dată de cuvintele: dacă n-ai argumente, împroaşcă-i copiii! Şi, fie vorba între noi şi restul lumii, adevărul nerosttit e că şi copiii o cer. Ba chiar o merită! În cazul tatălui Tapalagă, lucrurile au mers prea departe. Fiica domnului în cauză a tolerat fără scuză poziţia politică şi jurnalistică a tatălui. Asemenea copii nu fac cinste nimănui.

Puţini înţeleg, aşadar, gestul plin de curaj cu care ai transferat mizeria animală în murdărie umană. Şi mai puţini pricep că acesta e viitorul. Poţi conta pe generaţiile care vin. Ele se vor adînci în opera ta şi vor înţelege cum ar fi arătat libertatea de expresie adoptată şi pusă la treabă de tovarăşul Nicolae Ceuaşescu. Dacă tovarăşul Ceauşescu ar fi trăit şi, lăsat lefter de Dan Voiculescu, ar fi trebuit să-şi cîştige pînea trudind în presă.

Ştiu că te-ai lovit de proştii făcuţi zid în calea luminii. Îţi spun, însă, din toată inima: nu te lăsa şi nu ne lăsa! Lupta nu se poate opri aici! Mai sînt atîţia adversari şi toţi au copii sau rude apropiate.    

Nu pot ascunde că, de cînd a fost publicat, textul tău mă însoţeşte peste tot. Revin la el mereu şi, pe măsură ce caut să-i pătrund înţelesurile încă ascunse, văd cum se deschide un loc în manualele şcolare ale anilor ce vin. Nu m-ar mira, însă, ca timpul să dea semne mult mai iute şi mai nervos. Aşa de pildă, s-ar prea putea să aflăm că mormîntul lui Arghezi a fost găsit răvăşit. Marele pamfletar va afla, acolo unde e, de textul tău, va înţelege că el a coborît treapta pe care ai urcat tu şi se va învîrti neconsolabil ca o elice înnebunită de invidie.

Cu îngăduinţa ta, două cuvinte despre Dan Tapalagă: tată prost. Să nu mă înţelegi greşit. Nu uit o clipă că ţinta înţeleptului tău text nu e Dan Tapalagă, ci fiica lui. Întîmplarea şi ghinionul au făcut să îl cunosc de mult pe Tapalagă şi mă simt dator să întăresc spusele tale cu o anecdotă biografică. Au trecut ani buni de cînd i-am spus prieteneşte lui Tapalagă: Măi, boule, nu te mai pune contra! Deschide-ţi mintea! Dă-i voie fiicei tale să se uite la Antena 3! Degeaba. Satrapul a continuat să îşi cenzureze copilul. La ce bun? Tot ce a reuşit a fost să îşi facă familia de rîs. Singura consolare – şi nu e un lucru mic – e că din această împrejurare meschină a răsărit marele tău text. Numele Oana Stancu ar fi stat oricum alături de N.D. Cocea şi de recent agitatul Arghezi. Aşa, recunoaşterea a venit mai repede.  

În sfîrşit, e cazul să vorbim şi de respectul datorat publicului Antenei 3. Îmi îngădui să cred că Antena 3 e o fantasmă, în vreme ce publicul ei e o realitate socială. E un lucru, în mod evident, cunoscut şi Antenei 3 care a decis să pună în priză această realitate, în pregătirea alegerilor ce vin. Manevra poartă semnătura maeştrilor securişti care ştiu că nimic nu încinge mai tare o mulţime decît propriile necazuri, odată date în păstrarea unui Ţapalagă ispăşitor. Apoi, de sub flamura pe care scrie mare Oana Stancu Martir, apare Firea pe un cal alb dus de dîrlogi de Gîdea şi stîrnit de strîmbăturile lui Badea.

Sînt de părere, dragă Oana, că publicul Antenei 3 merită mai multă sinceritate. Aceşti oameni amărîţi trăiesc din pensii şi salarii încă mai mici decît onoarea ta. Tu le recomanzi să înceapă cu copiii altora. Sînt, însă, convins că într-un text viitor, le vei da ocazia să-şi compare pensiile şi salariile cu sărmana ta fişă de venituri.

Te rog doar ca, în cazul în care doreşti să ne vedem în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, să nu contezi pe mine. Mi-e frică. Din declaraţiile de retractare pe care le pregătesc pentru o asemenea ocazie spicuiesc două:

1) Dan Voiculescu e doctor cum sînt eu lapon homosexual blond şi

2) tu eşti jurnalistă exact în măsura în care e Voiculescu doctor.

Cu jenă,

TRU