Membrii unei grupări de traficanţi de droguri care acţionau îmbrăcaţi în uniforme ale Poliţiei şi aveau asupra lor cagule, pistoale şi cătuşe, capturaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O grupare infracţională specializată în traficul de droguri şi fapte cu violenţă care acţiona în numele Poliţiei a fost destructurată vineri de poliţiştii şi procurorii DIICOT. Potrivit anchetatorilor, pentru a-şi induce în eroare victimele, suspecţii acţionau îmbrăcaţi în uniforme ale poliţiei şi echipaţi cu arme de foc.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii au desfăşurat, joi şi vineri, o amplă acţiune vizând combaterea traficului de droguri şi destructurarea  unor grupuri infracţionale organizate.

În acest sens, au fost efectuate un număr de 10 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţul Piteşti, ocazie cu care au fost descoperite şi ridicate diferite cantităţi de cocaină, heroină, cannabis şi comprimate cu methadonă.

De asemenea, procurorii susţin că, patru dintre inculpaţi sunt cercetaţi şi sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de violenţă, constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2012,  sub pretextul că sunt lucrători de poliţie şi fiind echipaţi în ţinută corespunzătoare (uniforme, cagule, arme de foc – pistoale, cătuşe) au pătruns într-un imobil de pe raza judeţului Constanţa de unde au furat, prin violenţă, de la alţi traficanţi de droguri, o geantă în care se aflau 5 kg de cannabis.

Totodată, unul dintre aceşti inculpaţi  este suspectat şi că, în cursul lunii noiembrie 2012,  echipat în ţinută de lucrător de poliţie şi având asupra sa o armă de foc (pistol marca MAUSER), a oprit în trafic trei cetăţeni străini cu intenţia de a le fura o borsetă, în care se afla suma de 50.000 Euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite