Dosarul „Steriletul”. Inculpaţii au fost, din nou, achitaţi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Decizia nu e definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, vineri, achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul “Steriletul”, în care mai mulţi medici şi foşti oficiali din Ministerul Sănătăţii au fost acuzaţi de acte de corupţie. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Instanţa Supremă.

Decizia îi vizează pe Virgil Remus Baciu, fost consilier personal pe probleme de control al fostului ministru al sănătăţii Daniela Bartoş, Daiana Elena Druţă, medic primar la Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino" Bucureşti, Cristinel Spiridon Vodislav, reprezentant legal al SC Vodimedicor SRL Târgu Jiu şi Adriana Ileana Deac, avocat în cadrul Baroului Bucureşti. Cei patru au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pe 19 octombrie 2007.

16.200 de sterilete achiziţioante la supra-preţ

Aceştia sunt acuzaţi de achiziţia a 16.200 de sterilete la preţuri supraevaluate. Conform DNA, steriletele ar fi fost achiziţionate la preţuri de 30 de ori mai mari decât cele din import şi de cinci ori mai mari decât cele practicate în reţeaua farmaceutică. Astfel, bugetul Ministerului Sănătăţii ar fi fost prejudiciat cu 597.116 lei (aproximativ 140.000 de euro).

În cadrul anchetei, procurorii au demonstrat inclusiv traseul presupusei mite prin interceptarea conturilor bancare ale celor acuzaţi.

Inculpaţii, achitaţi şi în 2009

Judecătorii au mai dat o sentinţă de achitare şi în 11 noiembrie 2009, însă aceasta a fost atacată prin recurs, de către procurori, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus rejudecarea procesului la Curtea de Apel Bucureşti. Procesul s-a reluat în martie 2012, iar judecătorii au decis din nou, vineri, achitarea tuturor celor patru inculpaţi.

Instanţa a respins, prin sentinţa dată, şi o solicitare a procurorilor DNA de desfiinţare a unor înscrisuri, dar şi de confiscare a unor importante sume de bani.

„Respinge, ca nefondată, cererea de confiscare a sumei de 67.000 ron de la inculpatul Baciu Remus Virgil şi respectiv a sumei de 25.150 ron de la inculpata Druţă (fostă Niculescu) Daiana Elena. În baza art.357 alin.2 lit.c din Codul de procedură penală, dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător, care a fost instituită, până la concurenţa sumei de 5.971.168.000 rol, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Baciu Remus Virgil, Druţă (fostă Niculescu) Daiana Elena, Vodislav Cristinel Spiridon şi Deac Ileana Adriana şi a martorului Andrei Constantin", se arată în verdictul de vineri al Curţii de Apel Bucureşti, potrivit Mediafax.

Pe aceeaşi temă:

„Şpăgarul” de la Restituirea Proprietăţilor a scăpat de închisoare în dosarul „Steriletul”

Fostul vicepreşedinte de la „Restituirea Proprietăţilor" Remus Baciu (38 de ani) a scăpat de închisoare. Instanţa supremă a decis miercuri să trimită dosarul în care Baciu este acuzat de fapte de corupţie la Curtea de Apel Bucureşti în vederea rejudecării.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite