Dosarul Revoluţiei a fost clasat după ce o parte dintre acuzaţii s-au prescris sau nu mai există în noul Cod Penal

Publicat: 23.10.2015 11:45

Ultima actualizare: 06.08.2022 17:14

Dosarul Revoluţiei, clasat. Peste 1.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în timpul Revoluţiei din 1989

Procurorii militari au hotărât ca dosarul Revoluţiei să fie clasat. Astfel, nimeni nu va fi tras la răspundere pentru evenimentele sângeroase din decembrie '89. Procurorii au clasat dosarul pentru că în cazul unora dintre faptele anchetate a intervenit termenul de prescripţie, iar alte dintre faptele anchetate nu se mai regăsesc în noul Cod Penal. Faptele comise în decembrie 1989 au făcut, iniţial, obiectul a 4.544 de dosare penale.

UPDATE Actorul Ion Caramitru a declarat, vineri, că este dezgustat şi revoltat de decizia „aberantă” privind clasarea dosarului Revoluţiei din decembrie 1989, menţionând că pare a fi o „lucrare în compensaţie cu deschiderea dosarului Mineriadei” şi doar în România se poate petrece aşa ceva.

„Faptul că dosarul Mineriadei se deschide şi dosarul Revoluţiei se închide cred că numai la noi, în România, se poate petrece lucrul acesta. Oamenii care au fost la originea Mineriadei sunt oamenii care au confiscat Revoluţia. Lucrul ăsta nu poate fi lipsit de interes şi pare şi hilar, şi tragic, în acelaşi timp", a spus Ion Caramitru, citat de Mediafax.

Acesta a mai precizat că reprezintă şi Asociaţia Revoluţionarilor Fără Privilegii, pe care a înfiinţat-o împreună cu Radu Filipescu, în vederea „păstrării unei anumite moralităţi vizavi de ce s-a întâmplat în '89”.

„Cum pot veni nişte procurori să spună că se închide (dosarul - n.r.), când este vorba de oameni care au murit, de declaraţii, de o anchetă care a fost făcută de generalul Voinea (Dan Voinea - n.r.), care a fost în amănunţime dusă la capăt şi apoi el înlocuit tocmai ca să înceteze acţiunea ş.a.m.d. Pare-se că e o lucrare în compensaţie cu deschiderea dosarului Mineriadei. Nu se poate, e aberant, au murit oameni şi mult mai mulţi ca la Mineriadă. Sunt decizii care sunt păstrate în Arhiva Militară, în arhiva Securităţii, în arhiva Miliţiei ş.a.m.d. Se ştie, a fost un proces al Revoluţiei în care au fost condamnaţi anumiţi oameni în baza unor probe. Probele alea nu mai pot fi lipsite de interes acum. Din punct de vedere juridic - eu care nu sunt specialist -, mi se pare aberant", a mai spus Ion Caramitru.

Sanda Ţăranu: Nu este o decizie dreaptă, dar nici nu pot acuza pe nimeni

Sanda Ţăranu, fostă prezentatoare în Televiziunea Română, a declarat că nu poate să spună că decizia privind clasarea dosarului Revoluţiei este una dreaptă, însă nici nu poate să acuze pe nimeni, pentru că nu ştie cine a declanşat tot ce s-a întâmplat atunci.

„Din Piaţa Dorobanţi mi-a fost imposibil să mă mai duc spre televiziune. Erau soldaţi care nu dădeau voie nimănui să mai treacă, aşa se trăgea. Eu eram disperată să văd ce se întâmpla cu colegii mei (...) Până la urmă, a venit un domn cu o maşină, era gradat, am înţeles că era colonel, care m-a luat cu maşina şi m-a dus până la gardul televiziunii. Acolo m-a lăsat şi mi-a spus că nu pot intra pe la intrarea principală pentru că se trage. Am sărit gardul. Mi-aduc aminte că era şi un reporter francez, care, când m-a văzut pe mine, a sărit şi el gardul. Am intrat în curte şi am alergat atât de tare până când am ajuns la intrarea din Pangratti. Acolo m-am dus la etaj, în holul care duce spre studioul 4. La toate holurile erau geamurile sparte, ningea, era pe jos îngrozitor, abia puteai călca. Mi-aduc aminte că oamenii care făceau de pază, tot gradaţi, care stăteau tot timpul de pază pe holul care duce spre studiourile 4, 5 şi 6, îmi spuneau să nu mai stau pe lângă geam, că oricând un glonte se poate rătăci”, a spus Sanda Ţăranu pentru Mediafax.

Ea a precizat că, în astfel de momente, oamenii nu mai gândesc limpede. „Mi-am asumat un risc şi la ducerea în televiziune şi la întoarcerea acasă. Eu mi-am asumat riscul să trec pe stradă până la televiziune. Putea să se rătăcească un glonte împotriva mea, fără să ştie (cei care trăgeau, n.r.) cine sunt. Mi-am asumat un risc. La întoarcere, când am venit spre casă, tot aşa. Îmi aduc aminte că am fugit (...) Mi-era frică să trec, erau soldaţi cu puşca pregătiţi şi ei. Ripostau. De vizavi se trăgea. Era un fel de paravan făcut din saci de nisip care îi apăra. Se ascundeau şi trăgeau şi ei. M-am dus la şeful acestui grup de soldaţi şi i-am spus să-mi dea pe cineva cu puşca ca să meargă cu mine până la gardul televiziunii. Am avut impresia că, dacă este un soldat cu puşca lângă mine, voi fi apărată", a explicat Sanda Ţăranu.

Vorbind despre clasarea dosarului Revoluţiei din 1989, Sanda Ţăranu a spus că această decizie nu poate să i se pară dreaptă.

„Din orice punct de vedere ai privi, decizia nu mi se pare dreaptă. Mă pun în situaţia oamenilor care au pierdut atunci fiinţe dragi. Nu poţi să spui că este o decizie dreaptă, nu pot să spun aşa ceva. Dar nici să acuz nu pot. Este atât de greu şi mă pun şi în situaţia celor care trebuie să ia o măsură acum. Împotriva cui? Împotriva cui? Că nici eu nu ştiu acum cine a declanşat tot ce s-a întâmplat atunci", a mai afirmat Sanda Ţăranu.

„Eu mi-am asumat un risc. Şi cel care participă la aşa ceva îşi asumă un risc. Mi-e greu să spun, mi-e foarte greu să spun nu este bună decizia sau că e bună decizia. Dar riscurile sunt şi de-o parte şi de alta. În situaţii din astea oamenii care se angajaează într-o asemenea luptă îşi asumă şi nişte riscuri", a mai spus Sanda Ţăranu.

Petre Roman: „Un bun început pentru a repune revoluţia în locul meritat”

Petre Roman, premier al Guvernului provizoriu constituit în decembrie 1989, a declarat că decizia de clasare a dosarului Revoluţiei este „un bun început pentru a repune revoluţia în locul meritat”, susţinând că aceasta nu îi împiedică pe urmaşii unor victime să îşi ceară mai departe dreptatea.

„Este un bun început pentru a repune revoluţia în locul pe care îl merită pentru că tot ceea ce am clădit ca naţiune liberă până acum pleacă de acolo, din momentul revoluţiei (...) Se ştie foarte bine în ce împrejurări şi în ce context s-a înregistrat numărul mare de victime. Sunt toate legate de declanşarea represiunii de către dictator. Toate pleacă de acolo”, a declarat Petre Roman, citat de Mediafax.

Acesta a mai adăugat că singurul lucru care îl preocupă este ca „Revoluţia română să fie pusă la locul pe care îl indică chiar textul constituţional”.

Petre Roman a apreciat că decizia Parchetului instanţei supreme de a clasa dosarul Revoluţiei nu îi împiedică pe cei care se consideră că sunt urmaşii unor victime să îşi ceară mai departe dreptatea în justiţie.

„Cred însă că această clasare a dosarului Revoluţiei din decembrie 1989 nu împiedică şi nu are cum să îi împiedice pe cei care se consideră că sunt urmaşii unor victime să îşi ceară mai departe dreptatea în justiţie. Asta mi se pare evident, de asta trăim într-un stat pe care vrem să îl numim stat de drept, pentru ca cei care se consideră lezaţi în interesele lor, nu are importanţă care sunt acestea, de această dată de ordin familial, să spunem, să poată să îşi ducă interesul în justiţie”, a adăugat Roman.

Dosarul „Revoluţiei”, clasat

Potrivit unui comunicat emis vineri de Parchetul General, procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul „Revoluţiei”, fapte ce iniţial au format obiectul a 4.544 de dosare penale după cum urmează:

în 1244 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti;
în 17 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi;
în 317 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj;
în 169 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara;
în 233 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel
în 2564 dosare cercetarea a fost efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

„Având în vedere incidenţa prevederilor legale referitoare la indivizibilitatea ori conexitatea unor fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care, iniţial, au făcut obiectul unor cauze distincte, pe parcursul desfăşurării cercetărilor, în 2172 de dosare s-a dispus reunirea cu alte cauze, în funcţie de zonele în care au avut loc evenimentele”, se arată în documentul citat.

De asemenea, în alte 32 de dosare s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea parchetelor civile.

„Ca urmare a complexităţii cauzelor, o parte dintre dosarele instrumentate iniţial de către parchetele militare de pe lângă tribunalele militare Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, acestea au fost declinate la parchetele militare ierarhic superioare, respectiv preluate de către acestea, în principal de către Secţia Parchetelor Militare”, mai spun procurorii.

În 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare (Direcţia Procuraturilor Militare) şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul Ministerului Apărării şi 15 din cadrul Ministerului de Interne), 114 ofiţeri ( 32 din cadrul Ministerului Apărării şi 82 din cadrul Ministerului de Interne), 13 subofiţeri (8 din cadrul Ministerului Apărării şi 5 din cadrul Ministerului de Interne), 36 militari în termen şi 87 civili.

„În celelalte dosare, constatându-se existenţa unor cauze care au împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată, reţinându-se, în cele mai multe situaţii, cazul prevăzut de art. 10 lit. e C.pr.pen anterior cu referire la eroarea de fapt, dar şi cazul prevăzut la art. 10 lit. g C.pr.pen anterior referitor la intervenţia amnistiei, prescripţiei ori a decesului făptuitorului”, spun procurorii.

Parchetul General mai precizează că „cercetările efectuate în dosarul nr. 11/P/2014 au vizat victimele rezultate în împrejurările care au făcut, iniţial, obiectul dosarului nr. 97/P/1990 precum şi victimele rezultate în împrejurările care au făcut obiectul dosarelor conexate, ulterior, la acest din urmă dosar, astfel încât pe rolul organelor de urmărire penală nu mai există în curs de soluţionare nici o cauză având ca obiect evenimentele din decembrie 1989”.

De asemenea, procurorii menţionează că în raport de obiectul cauzei şi de faptul că evenimentele din decembrie 1989 din România prezintă particularităţi diferite, analiza materialului de cercetare a fost făcută distinct, respectiv cu referire la perioada 16 - 22 decembrie 1989 şi după 22 decembrie 1989.

Ce s-a întâmplat în perioada 16 – 22 decembrie 1989

Astfel, procurorii arată că în perioada cuprinsă între 16 decembrie – 22 decembrie 1989, până la plecarea lui Nicolae Ceauşescu din clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (CC al PCR), a fost caracterizată de acţiuni violente de reprimare a manifestaţiilor anticomuniste şi antidictatoriale din municipiile Timişoara, Cluj şi Bucureşti, respectiv de măsuri de împiedicare a extinderii acţiunilor de protest în celelalte localităţi ale ţării.

„Folosindu-se de pârghiile puterii absolute pe care o deţinea în partid şi în stat, Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, a acţionat, încă de la început, pentru reprimarea brutală a manifestaţiilor, dispunând implicarea unor forţe supranumerice şi eterogene, aparţinând miliţiei, securităţii şi armatei. În baza deciziilor şi ordinelor primite de la nivel central, conducerea politică şi militară locală, sub directa coordonare a unor factori de conducere politică şi militară de la nivel central, a luat măsuri pentru punerea în executare a acţiunii de reprimare şi a ordonat intervenţia forţele de ordine, care a avut ca rezultat uciderea, rănirea prin împuşcare, vătămarea corporală şi reţinerea unui număr mare de persoane”, spun anchetatorii.

În documentele procurorilor se precizează că persoanele cu funcţii de conducere şi execuţie, politice şi militare, de la nivel central şi local, implicate, în perioada 16 – 22 decembrie 1989, în organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost judecate şi condamnate definitiv.

Ce s-a întâmplat după 22 decembrie 1989

Cu privire la perioada de după 22 decembrie şi până la sfârşitul anului 1989, procurorii precizează că s-a reţinut că aceasta a fost caracterizată prin vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos.

Astfel, dacă până la momentul în care fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu a părăsit sediul CC al PCR forţele de ordine au acţionat în baza ordinelor şi măsurilor dispuse de factorii politici şi militari, împotriva manifestanţilor care demonstrau pentru înlăturarea regimului comunist, libertate şi democraţie, după acest moment, în condiţiile în care euforia generală privind victoria revoluţiei a fost urmată în scurt timp de o stare de teamă privind posibilitatea revenirii lui Ceauşescu la conducerea ţării, cu ajutorul unor forţe fidele, nu a mai existat o acţiune a organelor statului împotriva manifestanţilor, ci o acţiune comună îndreptată, conform percepţiei create, împotriva unor elemente contrarevoluţionare, care acţionau împotriva voinţei întregii populaţii.

„În acest context, pe fondul lipsei de cooperare şi coordonare, iniţiativele unor militari şi civili de a pătrunde în anumite imobile ori de a verifica acoperişurile unor clădiri, fără încunoştinţarea celorlalte forţe aflate în zonă, au creat derută şi reprezentări greşite, cu consecinţa deschiderii focului concentrat şi producerii a numeroase victime”, arată anchetatorii.

De asemenea, starea de oboseală şi stres acumulată ar fi afectat „aprecierea lucidă şi obiectivă a realităţii înconjurătoare, existând situaţii în care dispozitive militare, mixte, ori civile au deschis, cu uşurinţă, focul asupra unor imobile, inclusiv asupra unor autoturisme aflate în deplasare care nu au oprit la filtrele organizate, în condiţiile existenţei doar a unor bănuieli neverificate că s-ar fi efectuat focuri de armă din direcţia imobilelor sau autoturismelor respective”.

Sute de persoane rănite şi aproape 2.000 rănite

Pe fondul aceleaşi stări de oboseală şi stres, arată Parchetul General, au existat şi situaţii în care s-au executat focuri de armă între militari din incinta aceleiaşi unităţi sau între unităţi militare.

Într-unul dintre dosarele penale s-au făcut cercetări cu privire la 709 persoane decedate, 1.855 persoane rănite prin împuşcare, 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, respectiv 924 persoane reţinute.

Din cele 709 persoane decedate, 161 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În unele situaţii decesul s-a datorat manevrării imprudente a armamentului, victimele fiind din rândul celor care s-au aflat în imediata apropiere a făptuitorilor.

„De asemenea, nu în toate cazurile decesul s-a produs prin împuşcare, existând situaţii în care decesul s-a datorat altor cauze (ex. agresiune, incendiere, accident rutier, accident aviatic etc.). În unele situaţii, există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii infracţiunilor de omor au fost trimişi în judecată şi condamnaţi. În alte situaţii cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Nu în toate cazurile decesul s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală, existând situaţii în care decesul a fost urmare unui act suicidal (împuşcare, precipitare etc.), manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice”, se mai arată în documentul citat.

Din cele 1.855 persoane rănite prin împuşcare, 420 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. Ca şi în cazul persoanelor decedate, există situaţii în care rănirea s-a datorat manevrării imprudente a armamentului. În unele situaţii există autoritate de lucru judecat, în sensul că autorii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi.

În alte situaţii s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care nu au fost, ulterior, infirmate. Există şi situaţii în care, deşi susţin că au fost rănite în diferite împrejurări, persoanele în cauză nu au prezentat acte medicale care să ateste existenţa unor leziuni sau s-a stabilit că leziunile nu au fost produse prin împuşcare.

Din cele 343 persoane rănite în alte împrejurări sau care au suferit diferite traume, 68 sunt ofiţeri, subofiţeri şi militari în termen. În principal leziunile produse se datorează unor agresiuni dar există şi situaţii în care leziunile se datorează unor accidente (ex. ruperea unor elemente din structura de rezistenţă a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităţilor militare etc.) sau autoaccidentări precum şi situaţii în care unele persoane au suferit afecţiuni neuropsihice.

De asemenea există şi situaţii în care unele persoane, deşi susţin că au suferit diferite leziuni, nu au prezentat acte medicale în acest sens sau s-a stabilit că nu au suferit leziuni de natură traumatică.

Clasarea, din 14 octombrie 2015

Ca urmare a cercetărilor făcute cu privire la fiecare victimă în parte şi de impedimentele procedurale referitoare la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale în cauză, prin Ordonanţa de pe 14 octombrie 2015 s-a dispus:

clasarea cauzei sub aspectul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, respectiv infracţiuni contra umanităţii, reţinându-se că faptele cercetate nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare.
clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor, tentativă de omor şi instigare la infracţiunea de omor, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi faptul că decesul nu s-a datorat unei fapte prevăzute de legea penală sau că fapta nu există;
clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă, reţinându-se că faptele nu sunt prevăzute de legea penală;
clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, reţinându-se, după caz, că fapta nu există sau nu este prevăzută de legea penală, respectiv că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;
clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală şi instigare la infracţiunea de vătămare corporală, reţinându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;
clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi instigare la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, reţinându-se, după caz, împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa autorităţii de lucru judecat, dar şi existenţa unei cauze de neimputabilitate, respectiv eroarea;
clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de furt şi distrugere, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale;
clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ultraj, reţinându-se împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale;
clasare cauzei sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă şi instigare la infracţiunea de purtare abuzivă, reţinându-se că a intervenit amnistia.

Procurorii precizează că împotriva ordonanţei de clasare se poate formula plângere.

În timpul Revoluţiei, au fost ucise peste 1.000 de oameni, alte 3.000 fiind rănite. În aprilie 2015, România a fost condamnată, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru lipsa unei investigaţii efective în dosarul Revoluţiei.

Astfel, statul român trebuie să plătească 15.000 de euro văduvei unui bărbat omorât în casă, de un glonţ care a trecut prin fereastră, în decembrie 1989.

Dosarul Revoluţiei, clasat. S-a căutat dreptatea la CEDO

Ancheta a fost deschisă în 1990 de Parchetul Militar Bucureşti, dosarul fiind conexat în 2007 cu o altă cauză privind actele de violenţă comise în Bucureşti în decembrie 1989. Cum investigaţia nu a fost finalizată nici în 2009, Cătălina Filip, soţia victimei, s-a adresat CEDO.

Curtea de la Strasbourg a decis ca statul român să îi plătească reclamantei suma de 15.000 de euro, pentru lipsa unei investigaţii efective în ceea ce priveşte moartea soţului ei, fiind încălcat articolul 2 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului.