Dosarul Mineriadelor
0
Decizia de redeschidere a Dosarului Mineriadelor anunţată joi de procurorul general al României, dl. Tiberiu Niţu, nu este nicidecum rezultatul unui efort de voinţă al autorităţilor române.
E vorba despre îndeplinirea unei obligaţii formulată ca atare de Curtea Europeană a Drepturilor Omului într-o decizie din data de 17 septembrie 2014. Marea Cameră a CEDO a constat că România a încălcat articolele 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi acum trebuie să îşi repare greşeala.
Sigur, s-ar putea spune foarte uşor că, la urma urmei, nu are chiar atât de mare importanţă faptul că redeschiderea unuia dintre cele mai tulburi dosare şi cercetarea câtorva dintre cele mai negre evenimente din istoria României postdecembriste se face sub presiune externă. Că important e că mai avem o şansă de a afla adevărul despre cele trei zile ce au zguduit ţara şi au întors-o în stalinismul cel mai crunt, trimiţând-o pentru mulţi ani într-o stare de izolare pentru care nu au plătit niciodată nici dl. Ion Iliescu, nici dl. Petre Roman, nici dl. Gelu Voican Voiculescu, nici dl. Virgil Măgureanu, nici FSN şi nici feluritele partide ce îi sunt acestuia urmaşii istorici. Dar nici foştii securişti, nici sereiştii implicaţi în cumplitele evenimente din 13-15 iunie 1990. Zile în care România a revenit de la modelul suedez, marota de atunci a lui Ion Iliescu, la modelul bolşevic intrinsec fiinţei sale, gândirii şi acţiunii lui politice. Şi că ar fi încă şi mai bine dacă am afla adevărul nu doar despre ceea ce s-a petrecut în Valea Jiului înainte de 13 iunie, ci din ianuarie 1990 până prin 1997-1998, cum au supravieţuit şi au prosperat acolo nu numai foştii securişti infiltraţi printre mineri îndată după revoltele din vara anului 1977, ci şi sereiştii trimişi anume de regimul Iliescu-Roman-Măgureanu. Ca şi adevărul despre întreg anul 1990 şi despre tot intervalul 1990-1996 în decursul căruia Ion Iliescu şi oamenii săi au dezlănţuit în România nu numai violenţă, ci şi intrigi învrăjbitoare, calomnii, instigări la ură, ură de clasă şi ură interetnică (să ne amintim şi de tragicele evenimente din martie 1990 de la Târgu Mureş) ce au afectat toate nivelurile societăţii.
A fost vorba, de fapt, despre o serie întreagă de evenimente ce s-au declanşat încă din seara de 22 decembrie 1989 şi care s-au prelungit ori şi-au aflat originea în reîntronarea principiului conspirativităţii în politica românească. Evenimente care din ianuarie 1989 şi până în iunie 1990 s-au chemat transformarea FSN în partid politic, decizia acestuia de a participa la alegeri, seria de mineriade începute cu cea din 28 ianuarie despre care mai zilele trecute l-am văzut şi auzit vorbind cu nesimţită seninătate pe dl. Iliescu, evoluţiile devastatoare din martie de la Târgu Mureş, Piaţa Universităţii şi sistematica ei virusare de puterea politică provizorie, votul covârşitor în favoarea FSN şi a candidatului acestuia la preşedinţie de la 20 mai, ş.a.m.d. Or, se ştie foarte bine că acest principiu, conspirativitatea însăşi, concepte şi metode de bază ale regimurilor comuniste şi comunistoide, exclud democraţia.
Preferabil ar fi fost însă ca societatea românească să îşi fi dorit ea însăşi să afle adevărul. Să nu fi încetat niciodată presiunea asupra autorităţilor şi să facă tot ceea ce era omeneşte posibil pentru ca cei vinovaţi pentru ceea ce s-a întâmplat în prima parte a anului 1990, dar şi din decembrie 1989 până la sfârşitul lui 1996 să nu se perpetueze la putere şi să nu fi dormit liniştiţi până azi. De dorit ar fi fost ca noi toţi să nu ne fi mulţumit cu promisiunile neonorate ale fostului preşedinte Emil Constantinescu şi ale fostului procuror Dan Voinea. Care şi unul, şi altul s-au declarat învinşi de sistem. Un sistem ce pare să se fi perpetuat nu doar între anii 2000-2004, când la putere au revenit dl. Iliescu şi PSD-ul corupt condus de dl. Adrian Năstase, ci şi în cei zece ani de preşedinţie ai domnului Traian Băsescu, aşa cum ne-o arată cu lux de amănunte şi de evenimente ultimele zile şi săptămâni.
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit în repetate rânduri despre necesitatea iertării. Însă iertarea nu poate interveni decât după ce faptele criminale sunt cunoscute, recunoscute şi pedepsite. Cu mijloacele prevăzute de legile în vigoare. E de sperat că redeschiderea dosarului mineriadelor va fi urmată de redeschiderea altor dosare şi de clarificarea mult prea multelor enigme ce ne-au marcat existenţa din ultimii 25 de ani. În absenţa acestor operaţiuni până şi calmul ce s-a instalat în ultimii ani în Valea Jiului, în Petroşaniul de unde scriu rândurile de faţă e unul nesigur şi deloc definitiv ori sănătos.
La Teatrul din Petroşani se joacă chiar în aceste zile un apreciat spectacol cu Dama cu camelii. Cu actori talentaţi pe scenă, cu spectatori de bună calitate în sală. Numai că până să ajungă să admire cameliile din ţinuta lui Marguerite Gautier, asupra locuitorilor oraşului a planat, mai planează încă acuzaţia de a fi plantat panseluţe după ce au devastat Piaţa Universităţii şi zona din jurul TNB. Sunt convins că şi petroşenenii vor savura mai liniştiţi aerul curat din oraşul lor ca şi spectacolele oferite cu dăruire de Teatrul din localitate în clipa în care vor şti cine sunt cei din vina cărora au avut de suportat atâtea acuzaţii.
Se încarcă comentariile...
