Directorul RCS - RDS, Ioan Bendei, pus sub control judiciar pentru dare de mită şi complicitate la spălare de bani
0Directorul RCS - RDS SA, Ioan Bendei, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, începând din 7 iunie, pentru dare de mită şi complicitate la spălare de bani, în dosarul în care a fost începută urmărirea penală şi în cazul fostului preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir.
Ioan Bendei este acuzat de date de mită şi spălare de bani, infracţiuni săvârşite în perioada în care era administrator al SC RCS & RDS.
De asemenea, procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor ce aparţin societăţilor comerciale BODU SRL (până la concurenţa sumei de 16.771.659 lei) şi RCS & RDS SA (până la concurenţa sumei de 13.714.414 lei).
Pe durata controlului judiciar, Bendei trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la poliţie conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorului şi să nu comunice direct sau indirect cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.
La începutul lunii mai, procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale faţă de Dumitru Dragomir, la data faptelor preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Ioan Bendei, la data faptelor administrator al SC RCS-RDS, Alexandru Oprea, fost director general şi preşedintele consiliului de administraţie al companiei de televiziune prin cablu, Mihai Dinei, fost coordonator al activităţii juridice companiei de televiziune, Florin Bogdan Bădiţa, administrator al SC Bodu SRL şi Bogdan Dumitru Dragomir, asociat unic al SC Bodu SRL.
Potrivit DNA, în perioada aprilie 2009 - mai 2011, Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la Ioan Bendei, administrator al SC RCS-RDS, “în scopul atât de a îndeplini, cât şi de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum şi de a îndeplini acte contrare acestora”, se preciza într-un comunicat al DNA.
Banii au fost primiţi de Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din Liga 1, încheiat la dată de 8 aprilie 2008 între LPF şi consorţiul constituit din două societăţi comerciale, printre care şi societatea administrată de Ioan Bendei.
Această suma de bani a fost disimulată ulterior, sub formă unor plăti făcute în cadrul unui contract de asociere în participaţiune încheiat între SC Bodu SRL (controlată de Dumitru Dragomir) şi compania de televiziune prin cablu.
Procurorii mai arătau că în cursul anului 2008, la nivelul LPF s-a organizat o licitaţie având că obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiţiei Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiţionale 2008-2009, 2009-2010 şi 2010-2011.
În urmă desfăşurării licitaţiei cu strigare, RCS-RDS a fost declarat câştigător, preţul de adjudecare fiind de 101.150.000 de euro (inclusiv TVA). În cursul anului 2009, în contextul crizei economice, societatea d ecablu şi televiziune a solicitat LPF acordarea unor condiţii contractuale mai avantajoase. “În aceste împrejurări, Dumitru Dragomir, urmărindu-şi interesul personal, întrevăzut din iminentă neîndeplinire a obligaţiilor contractuale ale consorţiului, a solicitat reprezentanţilor companiei de televiziune prin cablu să între într-un parteneriat de afaceri cu firma pe care acesta o controla. Prin urmare, pentru a-l determina pe Dragomir să susţină interesele RCS- RDS la nivelul LPF, în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la dată de 15 august 2009, între societatea controlată de preşedintele Ligii, reprezentată de Florin Bogdan Bădiţa şi compania administrată de Ioan Bendei Ioan s-a încheiat un contract de asociere în participaţiune”, mai arătat procurorii DNA.
În baza acestui contract, în perioada 18 aufust 2009 – 10 mai 2011, compania de televiziune prin cablu a plătit SC Bodu SRL, în 27 de tranşe, suma de 3.100.000 de euro, adică 13.059.290 de lei. În perioada 2015-2016, părţile implicate în încheierea contractului de asociere în participaţiune, au acţionat pentru „spălarea” şi „curăţarea” să de caracterul infracţional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia.
Astfel, între cele trei societăţi comerciale au fost încheiate mai multe contracte, părţile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participaţiune un caracter licit, în special în privinţa sumei de 3.100.000 euro, plătită în condiţiile de mai sus.
Aceste operaţiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către RCS- RDS a afacerii care a stat la baza contractului de asociere.
De asemenea, în 17 mai DNA a anunţat că în acest caz este urmărit penal, pentru spălare de bani, şi directorul general al companiei Serghei Bulgac. De asemenea, este începută urmărirea penală şi împotriva RCS & RDS şi a altor două firme.