Directorul RA-APPS, Georgian Surdu, dus în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Surdu, directorul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), ar putea afla, joi, dacă va fi cercetat în spatele gratiilor. Asta după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti vor lua în discuţie propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă.

Gabriel Surdu a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, fiind acuzat de cumpărare de influenţă. În acelaşi dosar este urmărit penal şi preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, pentru trafic de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, în  vara anului 2013, Georgian Gabriel Surdu i-ar fi cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, Marian Cristinel Bîgiu, în prezent suspendat din funcţie, să-i faciliteze obţinerea unor contracte de lucrări în judeţul Buzău pentru SC Construct CO Group SRL, firmă pe care o conducea printr-un intermediar. 

Bîgiu ar fi fost de acord cu cererea lui Surdu şi l-ar fi sprijinit să obţină un contract de lucrări pentru societatea respectivă în comuna Ghergheasa, iar în schimbul intervenţiei sale pe lângă primarul din acea comună, acesta ar fi primit suma de 3.894.301.91 lei (878.222,47 euro), reprezentând 8% din valoarea contractului.

De asemenea, cei doi ar fi convenit ca o primă tranşă, de 75.000 euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuţiei, lucru care s-a şi întâmplat, banii fiind remişi suspectului Bîgiu Marian Cristinel printr-un intermediar.

Marian Cristinel Bîgiu l-ar fi prezentat pe Vidan Popa primarului localităţii Ghergheasa, Paraschiv Popescu, pe 21 mai 2014, după care, între Primăria comunei Ghergheasa şi SC Construct CO Group SRL, administrată de Vida Popa, ar fi fost încheiat un contract de lucrări ce avea ca obiect proiectarea şi execuţia „Modernizare drumuri de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău”, în valoare de 48.678.773,89 de lei ( 10.977.780,91 de euro). 

Acesta consta în îndrumarea metodologică privind aplicarea de către primăria comunei Ghergheasa a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică/acordurilor cadru, informarea primăriei asupra prevederilor legale şi schimbărilor survenite la nivel legislativ în domeniul achiziţiilor publice, verificarea documentaţiilor aferente procedurilor de atribuire, dar şi asistenţă în vederea întocmirii de către primăria comunei Ghergheasa a punctelor de vedere la contestaţiile depuse în faţa instituţiilor abilitate prin care se atacă acte ale instituţiei.

Cristinel Bîgiu a fost arestat preventiv pentru luare de mită într-un alt dosar penal

Cristinel Bîgiu, care a fost prefect din ianuarie 2005 până în mai 2007, apoi senator, în mandatul 2008-2012, a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, în decembrie 2014, după ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită.

În februarie 2015, Cristinel Bîgiu a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită şi conflict de interese în formă continuată şi pentru tentativă de spălare a banilor, iar finul său, Florin Colgiu, pentru complicitate la aceste infracţiuni. 

În rechizitoriul procurorilor DNA se arată că, în perioada noiembrie 2013 - decembrie 2014, Cristinel Bîgiu a cerut, iar în zilele de 20 decembrie 2013, respectiv 6 decembrie 2014 a primit sumele de 45.000 lei, respectiv 50.000 lei, prin intermediari, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, respectiv aprobarea atribuirii către firma Asociaţia pentru Dezvoltare, Inovaţie, Cultură şi Antreprenoriat (ADICA) Călăraşi, prin procedură directă, a două contracte, precum şi aprobarea plăţilor aferente, după recepţionarea lucrărilor. Cele două contracte vizau elaborarea primelor două componente ale „Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău 2014-2020".

Numele lui Cristinel Bîgiu apare şi în dosarul în care fostul ministru de Interne Cristian David este acuzat că ar fi luat mită 500.000 de euro pentru intervenţii în favoarea unei persoane care revendica un teren.

Potrivit procurorilor, în 2007, Cristian David ar fi intervenit la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite