DIICOT: Colonelul Marian Corcodel, acuzat de cămătărie, reţinea cardurile debitorilor şi retrăgea personal, sau prin interpuşi, banii de la bancomat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prim-adjunctul comandantului Bazei de Administrare şi Deservire (BAD) a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), Daniel Iancu Preoteasa, a fost pus sub acuzare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă, au precizat procurorii DIICOT într-un comunicat de presă.  Ofiţerul a fost arestat în dosarul colonelului Marian Corcodel, şeful BAD.

Potrivit sursei citate Daniel Iancu Preoteasa, prim-adjunct al comandantului Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române cu gradul de maior şi şeful parcului auto ar fi aderat la grupul infracţional organizat iniţiat de Marian Corcodel Marian (comandantul BAD, cu gradul de colonel), care începând cu anul 2011, s-ar fi folosit de influenţa pe care o exercita asupra unor subordonaţi, ar fi constituit un grup infracţional organizat cu scopul săvârşirii în mod repetat, printre altele, a unor infracţiuni de camătă, dar şi delapidare.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut că  «beneficiarii» împrumuturilor cu dobândă, acordate în afara cadrului legal erau, în general, subordonaţi ai inculpatului Corcodel Marian şi ai inculpatului Preoteasa Iancu Daniel sau persoane din cercul relaţional, iar sumele împrumutate erau cuprinse între câteva sute de euro şi câteva mii, uneori chiar şi zeci de mii de euro, la care a perceput dobânzi cuprinse între 10 şi 20% din valoare, iar  în cazul în care debitorii ajungeau în imposibilitatea de a achita camată, aceştia erau ulterior executaţi silit”, acuză DIICOT.

Anchetatorii arată că în situaţia când sumele împrumutate erau mai mici de 1.000 euro, cardul de salariu al debitorului sau al intermediarului (existau situaţii în care intermedierea împrumuturilor se făcea de către angajaţi MAI, chiar dacă împrumutatul nu era din sistem) care garanta pentru împrumut ar fi fost reţinut de către Corcodel, care proceda la retragerea  sumelor de bani în numerar întrucât i se comunica şi codul pin. „Retragerile erau făcute fie de acesta personal, fie de către interpuşi”, mai precizează procurorii.

În situaţia în care împrumuturile depăşeau suma de 1.000 euro, pentru a-şi asigura achitarea debitelor şi a dobânzilor aferente, Corcodel ar fi solicitat punerea la dispoziţie a unor garanţii mobiliare sau imobiliare şi / sau încheierea unor contracte de împrumut, în care era trecută suma totală datorată (adică împrumutul plus dobânda aferentă), fiind disimulate activităţile de cămătărie.

„Banca Română de Comerţ Corcodel”

„Ca garanţii mobiliare, inculpatul Corcodel Marian prefera autoturisme, iar imobiliare – case, apartamente, suprafeţe de teren, cu o valoare de minim 2-3 ori faţă de cea a împrumutului.

De altfel, la nivel B.A.D. era răspândită expresia ”are cardul la Corcodel” (la propriu) pentru a ilustra o persoană îndatorată financiar,  iar cu privire la persoana acestuia se folosea informal «Banca Română de Comerţ Corcodel».   Investigaţia penală a evidenţiat faptul că, de multe ori, dobânzile achitate de debitori erau remise inculpatului Preoteasa Iancu Daniel, suspectului B.G.A. ori altor membri ai grupului infracţional, care predau ulterior sumele de bani inculpatului Corcodel Marian”, susţin anchetatorii.

De asemenea, în cauză s-a reţinut că Marian Corcodel, în mod repetat ar fi dispus unor subordonaţi care au aderat la grupul infracţional organizat pe care l-a iniţiat/constituit,  persoane ce aveau ca atribuţii gestionarea şi administrarea unor bunuri, s„ă-şi însuşească importante cantităţi de combustibil (motorină) de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii, combustibil scos ilegal din unitate şi transportat în alte locaţii, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupului infracţional din care făcea parte şi inculpatul Preoteasa Iancu Daniel”.

La data de 10 august 2017, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului Preoteasa Iancu Daniel pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorii DIICOT u anunţat că cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor în cauză. La acţiune au participat ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.

 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite