Deputatul Daniel Oajdea a fost audiat de procurorii Parchetului General

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul Daniel Oajdea a dat explicaţii la Parchetul General după ce contracandidaţii săi au depus o plângere împotriva sa FOTO Adevărul
Deputatul Daniel Oajdea a dat explicaţii la Parchetul General după ce contracandidaţii săi au depus o plângere împotriva sa FOTO Adevărul

Deputatul PP-DD Daniel Oajdea a fost audiat, joi, la Parchetul General, după ce doi candidaţi la alegerile parlamentare de anul trecut l-au acuzat că ar fi strâns semnături pentru propuneri legislative.

Oajdea a fost chemat în faţa procurorilor Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a da o declaraţie în cazul unei plângeri penale depuse de Maria Aldea şi Sebastian Tătaru, candidaţi la alegerile parlamentare de anul trecut, din partea PDL şi Partidul Ecologist Român. Aceştia îl acuză pe deputatul din Partidul lui Dan Diaconescu că ar fi strâns într-un colegiu din Iaşi semnături pentru două propuneri legislative. Una dintre acestea prevedea creşterea punctului de pensie, iar cea de-a doua era un cadru care ar fi permis acordarea de locuinţe tinerilor.

Strângerea de semnături pentru propuneri legislative este interzisă în timpul campaniei electorale pentru algerile parlamentare, potrivit legii electorale. Oajdea susţine însă că a strâns semnăturile înainte de începerea campaniei şi deci că acţiunile sale au fost legale. Totodată acesta îi acuză pe cei doi contracandidaţi că au pornit o campanie de denigrare împotriva sa.

Avocata Maria Aldea a candidat pentru un fotoliu de Senator din partea Alianţa România Dreaptă în colegiul Târgu-Frumos din judeţul Iaşi, iar Sebastian Tătaru a candidat din partea Partidului Ecologist Român pentru un scaun de deputat în colegiul 9 Iaşi, colegiu câştigat de Oajdea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite