Delicte de presă. O nouă tâmpenie comisă de Curtea Constituţională

Curtea Constituţională a comis marţi, cu unanimitate de voturi, un blocaj juridic desăvârşit în materia delictelor de presă. Decizia de marţi a completat o tâmpenie pe care aceeaşi Curte, dar în altă componenţă, a făcut-o în 2007.

Puţină istorie. Insulta şi calomnia au fost abrogate ca infracţiuni din Codul penal în iulie 2006. O jumătate de an mai târziu, în ianuarie 2007, Curtea Constituţională a decis că abrogarea este neconstituţională, pe motiv că o valoare consacrată în legea fundamentală, precum dreptul la onoare şi la propria imagine, ar fi rămas astfel neprotejată. Asta a fost tâmpenia, explic mai jos de ce.

Parlamentul a ignorat decizia CCR şi nu a revenit asupra abrogării, aşa că au intrat în conflict două legi. Una e legea Curţii Constituţionale, care spune că o prevedere legală declarată neconstituţională se abrogă de drept dacă nu este corectată în 45 de zile de la publicarea deciziei de neconstituţionalitate. Cealaltă e legea privind tehnica legislativă, care spune că abrogarea unei prevederi de abrogare nu repune automat în vigoare actul iniţial, ci trebuie emis altul nou.

Din această situaţie confuză, gândirea juridică s-a bifurcat. Unele instanţe au considerat că decizia CCR repune în vigoare caracterul penal al insultei şi calomniei şi au pronunţat decizii în consecinţă. Alte instanţe au considerat însă că decizia CCR nu are cum să repună în Codul penal cele două fapte şi au dispus achitări, pe considerentul că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Avocaţii acestui curent au invocat nu doar interdicţia privind abrogarea abrogării din legea privind tehnica legislativă, ci şi argumentul că, prin reincriminarea insultei şi calomniei, Curtea Constituţională şi-ar fi arogat dreptul de a legifera politica penală, uzurpând astfel un drept care aparţine exclusiv Parlamentului.

Ca să pună capăt confuziei şi sentinţelor contradictorii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis în 2010 o decizie de interpretare, în care a îmbrăţişat al doilea curent de gândire: în pofida deciziei CCR, insulta şi calomnia nu sunt repuse automat în Codul penal, câtă vreme singurul for legiuitor nu a dispus expres asta.

Marţi, Curtea Constituţională a hotărât, cu unanimitate de voturi, că această decizie a Înaltei Curţi este neconstituţională, întărind tâmpenia comisă în 2007. De ce e tâmpenie? Pentru că, prin dezincriminarea penală a insultei şi calomniei, dreptul la onoare şi la propria imagine nu rămâne total fără protecţie, cum consideră Curtea. Acesta poate fi în continuare apărat pe cale civilă, iar accesul la justiţia civilă este cu atât mai neîngrădit cu cât daunele morale sunt scutite de taxa de timbru.

Apelul la experienţa europeană nu ne ajută prea mult. Insulta şi calomnia sunt reglementate diferit în diverse ţări europene, atât în penal, cât şi în civil, iar în disputa din România fiecare parte şi-a adus drept argument acea parte de Europă care i-a convenit.

În revista Institutului Naţional al Magistraturii, comentând această speţă, procurorul Dragoş Bujorean face o observaţie interesantă. El arată că singura infracţiune prevăzută ca atare în Constituţie este înalta trădare comisă de preşedintele ţării. Abia dacă Parlamentul ar dezincrimina total înalta trădare, Curtea Constituţională ar putea decide că soluţia este neconstituţională, iar intervenţia ei ar putea duce la reincriminarea automată a acestei fapte. În rest, dreptul de legiferare în materie penală trebuie lăsat exclusiv Parlamentului.

Decizia de marţi nu limpezeşte deloc situaţia incriminării insultei şi calomniei, cel puţin până nu se publică şi motivarea, ca să vedem dacă au fost aduse argumente în plus faţă de cele, fragile, utilizate în 2007. În plus, trebuie văzut, tot în motivare, cum de a ajuns CCR să judece o decizie a Înaltei Curţi,  câtă vreme legea o abilitează să judece doar legi, ordonanţe şi regulamente parlamentare. Adică să nu ne trezim cu o problemă în plus: CCR să fi uzurpat nu doar atribuţiile Parlamentului, ci şi pe cele ale puterii judecătoreşti.

În sfârşit, ca să fie tacâmul complet, o altă problemă, a treia, e ca parlamentarilor să nu le treacă prin cap să reincrimineze ei, din nou, delictele de presă, folosind decizia de marţi drept alibi.