De Ziua Veteranilor, ministrul Mihai Fifor i-a laudat militarii din teatrele de operaţii şi i-a comemorat pe cei 29 de militari căzuţi la datorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României,  cu prilejul Zilei Veteranilor, a avut loc o ceremonie militară la care a participat şi ministrul Mihai Fifor. Ceremonii asemănătoare au avut loc şi în  garnizoanele în care există unităţi militare ce au executat misiuni în teatrele de operaţii.

În Capitală, a fost  păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor care şi-au dat viaţa pentru ţară, a fost  oficiat un serviciu religios, a avut  loc o ceremonie de schimbare a gărzii la monument şi o festivitate de înaintare în grad a unor veterani. 

Ministrul Mihai Fifor a spus printre altele: “Ne amintim cu admiraţie de  misiunile pe care le-aţi îndeplinit, cu profesionalism, curaj şi dedicaţie, în ultimele decenii în teatrele de operaţii, pentru care vă mulţumim fiecăruia dintre dumneavoastră.  Durerea celor 29 de familii care şi-au pierdut fii, soţii, taţii, fraţii în aceste misiuni de luptă nu se va stinge niciodată. Ei vor rămâne veşnic în inimile noastre,  eroi intraţi mult prea devreme în legendă, cărora le datorăm recunoştinţă şi pios respect.

Ziua de 11 noiembrie este una a comemorării eroilor în toată Europa, fiind cea care marchează intrarea în vigoare, în anul 1918, “a unsprezecea oră din a unsprezecea zi a celei de-a unsprezecea luni”, a armistiţiului dintre Antantă şi Puterile Centrale, care încheia Primul Război Mondial, un conflict devastator care a sfâşiat Europa începutului de secol XX, în bătăliile căruia au căzut şi militarii Armatei României. Am marcat, în acest an, la locurile de odihnă şi la monumentele ridicate în memoria lor la Mărăşti, Mărăşeşti ori Oituz centenarul luptelor de legendă  purtate sub înflăcărata deviză ”Pe aici nu se trece!”. 

Pentru noi însă ziua de 11 noiembrie înseamnă şi fatidica zi din anul 2003, când Armata României a pierdut primul militar în teatrul de operaţii din Afganistan, sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogoraşi. Alţi 28 de eroi l-au urmat de atunci în sacrificiu, amintindu-ne tuturor cât de preţioasă este libertatea”. 

Mihai Fifor a precizat că “în calitate de ministru al apărării naţionale, de om care apreciază valorile fundamentale ale ostaşului român - onoarea, demnitatea, disciplina şi solidaritatea -vă prezint onorul întregii armate române. Alături de bravii noştri veterani ai celui de Al Doilea Război Mondial, scrieţi istoria acestei ţări şi sunteţi un exemplu pentru noi toţi. Vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut şi faceţi pentru noi, vă preţuim sacrificiile şi vă asigur că ne străduim, prin gânduri şi prin fapte, să fim la înălţimea aşteptărilor dumneavoastră legitime, atât asupra mersului ţării, cât şi în privinţa grijii şi respectului care vi se cuvin din partea societăţii”.

Participanţii la Invictus Games au reprezentat ţara la cel mai înalt nivel

Ministrul Fifor a mai spus că pe  mulţi dintre militarii răniţi în teatrele de operaţii a avut posibilitatea să-i  cunoscă personal, la activităţile organizate de minister şi, mai ales, cu prilejul jocurilor Invictus, unde au reprezentat ţara la cel mai înalt nivel. Ministrul Aparării a subliniat că a fost impresionat atunci când militarii, răniţi sau invalizi ca urmare a participării la misiuni în teatrele de operaţii sau la acţiuni militare interne, au luat startul în probele concursului şi au câştigat medalii. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite