De ce contestă DNA eliberarea condiţionată a lui Gică Popescu
0Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 4 prin care Gigă Popescu putea fi eliberat din închisoare, motivând că la dosarul cererii de eliberare nu există dovezi care să ateste că fostul fotbalist a scris patru cărţi şi nici că a executat 781 de zile de detenţie.
DNA arată în contestaţia depusă la Tribunalul Bucureşti că în dosarul depus în instanţă pentru eliberarea lui Gigă Popescu nu sunt prezentate documente care să susţină argumentele apărării. Concret, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Jilava spune că fostul internaţional a executat 781 de zile (câştigate şi executate), din care 570 de zile executate efectiv, iar 211 zile considerate ca executate urmare muncii prestate.
„Nici din conţinutul procesului-verbal întocmit de comisie şi nici din hotărârea instanţei de judecată, nu rezultă modul în care s-a stabilit că numărul zilelor executate ca urmare a muncii prestate este de 211 zile, la un calcul simplu, în raport cu aşa-numitele lucrări ştiinţifice, în număr de patru, numărul zilelor executate ca urmare a muncii prestate, prin aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, fiind mult mai redus, respectiv 120 zile (4 lucrări x 30 de zile=120 zile)”, precizează DNA.
De asemenea, procurorii anticorupţie precizează că, în lipsa acestor documente de la dosar, care au stat la baza actelor întocmite de comisie, nu ar exista certitudinea existenţei lucrărilor ştiinţifice în materialitatea lor, „neexistând nici măcar elemente care să conducă la identificarea titlurilor acestora şi nici cu privire la îndeplinirea cerinţei referitoare la publicarea lor”.
„În ceea ce priveşte persoana condamnatului, pe baza actelor întocmite de comisie, se poate constata că acesta nu a avut un comportament deosebit, cu adevărat merituos, ci unul normal, previzibil în raport cu educaţia şi aşteptările pe care societatea le are de la o persoană publică. În acelaşi timp, reperele personale pozitive ar fi trebuit să constituie tot atâtea motive pentru care condamnatul Popescu Gheorghe să nu ajungă în starea actuală”, mai arată DNA.
Astfel, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut ca la dosarul cererii de eliberare condiţionată să fie ataşate actele întocmite de Comisia de eliberare, inclusiv a lucrărilor ştiinţifice întocmite de Gică Popescu.
Judecătoria Sectorului 4, de acord cu eliberarea lui Gigă Popescu
Magistraţii Judecătoeiei Sectorului 4 au decis, pe 5 octombrie, că Gică Popescu poate fi eliberat codiţionat din Penitenciarul Jilava.
Instanţa a arătat, în motivarea deciziei de eliberare, că Gheorghe Popescu poate fi eliberat condiţionat, după ce a executat jumătate din pedeapsa de trei ani, o lună şi zece zile.
„Instanţa apreciază că prin executarea fracţiei obligatorii de pedeapsă, având un total de 781 zile câştigate şi executate, petentul condamnat a dobândit vocaţie la acordarea beneficiului liberării condiţionate, urmând ca instanţa să aprecieze dacă în funcţie de celelalte criterii stabilite de lege este oportună acordarea liberării condiţionate”, a motivat Judecătoria Sectorului 4.
A publicat 4 lucrări ştiinţifice
Astfel, potrivit caracterizării ataşate la dosar, Gică Popescu a participat la activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere şi a desfăşurat activităţi productive în interiorul locului de deţinere din aprilie 2014.
El a elaborat şi publicat 4 lucrări ştiinţifice în perioada septembrie 2014 – martie 2015 iar în prezent este în curs de redactare a unei alte lucrări. Nu a fost sancţionat disciplinar pe perioada detenţiei iar pentru implicarea în cadrul activităţilor productive şi de reintegrare socială a fost recompensat de 11 ori în perioada mai 2014 – august 2015 (de 7 ori cu învoire de a ieşi din penitenciar).
"Şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale"
Judecătoria arată că Popescu execută pedeapsa în regim semideschis, nu este cunoscut cu antecedente penale iar pe perioada detenţiei a menţinut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele soţiei şi apeluri telefonice, “beneficiind de sprijin moral şi material din partea familiei”.
“Instanţa apreciază, faţă de cele arătate anterior, că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, scopul preventiv şi educativ al pedepsei fiind atins, iar funcţiile de exemplaritate şi eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viaţă normală, părăsind câmpul infracţional”, a motivate Judecătoria Sectorului 4.
Condamnări în dosarul „Transferurilor”
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat anul trecut, alături de Popescu, pe Gheorghe Copos, la trei ani şi opt luni, Mihai Stoica, la trei ani şi şase luni, Cristian Borcea şi Ioan Becali, la câte şase ani şi patru luni, Victor Becali, la patru ani şi opt luni, Gheorghe NeŢoiu, la trei ani şi patru luni de închisoare, şi Jean Pădureanu, la trei ani şi patru luni.
Gheorghe Copos, fostul patron al FC Rapid, a fost eliberat condiţionat în 7 aprilie, după ce a executat o treime din pedeapsă, decizia fiind luată atunci de Tribunalul Bucureşti.
Jean Pădureanu, fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, care a executat pedeapsa în Spitalul Penitenciar Jilava, a fost eliberat condiţionat în 18 iunie, tot în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti.