Daniel Morar, despre revocarea judecătorilor Danileţ şi Ghica: ne putem aştepta la un „CSM extrem de comod pentru puterea politică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Morar, prim adjunct al procurorului general, a afirmat, într-un interviu acordat publicaţiei „Revista 22“, că modul în care judecătorii Cristi Danileţ şi Alina Ghica au fost revocaţi din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) reprezintă „un avertisment cât se poate de dur“.

Daniel Morar consideră că ne putem aştepta pe viitor la un ”CSM extrem de comod pentru puterea politică“, care ”nu va reacţiona la acuzele oamenilor politici sau va reacţiona după câteva luni, când nimeni nu-şi mai aduce aminte declaraţia omului politic“.

Prim adjunctul procurorului general crede că CSM s-a poziţionat „extrem de corect“ în vara anului 2012 - marcat de criza politică legată de încercarea de destituire a preşedintelui Traian Băsescu - şi a fost una dintre „instituţiile care a salvat statul de drept în România“.

„Acest lucru s-a datorat lui Danileţ, d-nei Ghica şi d-nei Hăineală, nicidecum celorlalţi membri CSM“, care „au tăcut în acea perioadă“, a declarat Morar, într-un interviu în ”Revista 22”.

Morar: „Am fost supus presiunilor de 7 ani de când sunt aici“

El  a precizat totodată că nu este afectat de campaniile mediatice lansate împotriva sa.

„Am fost supus presiunilor de 7 ani de când sunt aici. Ai două soluţii, fie să ignori şi să te uiti la sport, la filme sau la muzică, să nu te uiţi la ei, fie să-i dai în judecată şi să le ceri foarte mulţi bani. Eu îi ignor, i-am ignorat. Am posturi care nu există în grila mea şi nu înţeleg să mă uit la televizor să văd oameni care mă înjură, mă insultă, care îmi insultă familia. Îi ignor. Asta e o soluţie pentru sănătatea ta mintală şi pentru a te pastra puternic şi sănătos, să faci mai departe ce ai de făcut. Şi depinde de om. Pe mine mă lasă rece toate aceste campanii mediatice“. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite