Analiză Foreign Policy: Punctele nevralgice în care Rusia poate lovi România

Analiză Foreign Policy: Punctele nevralgice în care Rusia poate lovi România

Problema centrală este de a cunoaşte dacă exploatarea de către România a resurselor subsolului din bazinul Mării Negre este cumva pusă în pericol de jure sau de facto. FOTO Reuters

Anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă ridică o abruptă problemă geostrategică: poate Rusia să afecteze interesele economice şi energetice ale României pe platoul continental al Mării Negre? Doi experţi în energie încearcă un răspuns.

Profesorul universitar Radu Dudău şi avocatul Laurenţiu Pachiu, membri ai Energy Policy Group, fac o amplă analiză tehnică în revista „Foreign Policy“ (FP) a unui subiect care nu a irumpt încă: cum ar putea anexarea Crimeei de către Federaţia Rusă să pericliteze atât de aşteptata exploatare a perimetrelor energetice româneşti din Marea Neagră, obţinute în urma procesului internaţional dintre România şi Ucraina? Cei doi specialişti au identificat puncte de posibil atac rusesc şi, în acelaşi timp, au schiţat şi elementele de apărare.     
 
După anexarea Crimeei, România s-a văzut pusă în situaţia de facto de a avea frontieră comună în Marea Neagră cu Federaţia Rusă. Raportat la această realitate, problema centrală este de a cunoaşte dacă exploatarea de către România a resurselor subsolului din bazinul Mării Negre este cumva pusă în pericol de jure sau de facto.

În derularea jocului geopolitic din Marea Neagră, Rusia ar putea susţine că actele internaţionale încheiate de autorităţile ucrainene în trecut, şi mai ales cele care ţineau şi de apartenenţa Crimeei la Ucraina (cum ar fi cele privind delimitări de frontieră sau de mare teritorială), nu îi sunt opozabile, forţând o rediscutare a acestora, nu neapărat din dorinţa de a obţine o soluţie favorabilă, cât mai ales de a induce o stare de incertitudine geopolitică în zonă.
 
Rusia ar putea susţine, de pildă, că nu mai recunoaşte şi nu se consideră ca succesor al Tratatului bilateral de prietenie, respectiv al Tratatului de delimitare a frontierei dintre România şi Ucraina sau că nu apreciază ca opozabilă decizia Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) în speţa România-Ucraina, cu privire la elementele de teritoriu care sunt legate de Crimeea. Specialiştii susţin însă că această eventualitate este, totuşi, improbabilă văzută în lumina practicii consacrate a Rusiei în relaţiile sale internaţionale de a se prevala de tratate, nu de a le denunţa. Într-adevăr, după cum este menţionat în tratatul de încorporare a Peninsulei Crimeea în Federaţia Rusă, din 18 martie 2014, Moscova se obligă să aplice dreptul internaţional în ceea ce priveşte graniţele maritime în Mările Neagră şi de Azov (Art. 4, par. 3).
 
Obligaţiile Tratatului bilateral România-Rusia
 
În scenariul unei relaţii ruso-române divergente în problema delimitării teritoriale în Marea Neagră intervin şi obligaţiile din tratatul bilateral încheiat între România şi Federaţia Rusă în 2003 şi intrat în vigoare în august 2004. Făcând trimitere la Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o nouă Europă şi celelalte documente ale OSCE, se reafirmă inadmisibilitatea folosirii forţei sau a ameninţării cu forţa împotriva integrităţii teritoriale. Şi totuşi, susţin specialiştii FP, atât Tratatul bilateral de bază, care, din cauza conjuncturii istorice de la data încheierii sale, nu conţine prevederi care să se refere aprofundat la aspectele de integritate şi delimitare teritorială , întrucât la acea dată România nu avea graniţă comună cu Federaţia Rusă, cât şi mecanismul exclusiv de asigurare a respectării acestuia, prin intermediul Consiliului de Securitate al ONU (în care Rusia deţine drept de veto), îi determină să estimeze că respectivul tratat nu va conta într-o eventuală dispută româno-rusă.
 
Decizia Curţii de la Haga 
 
Un alt punct de atac al ruşilor ar putea avea drept ţintă decizia Curţii Internaţionale  de la Haga din februarie 2009, prin care a fost delimitat platoul continental şi al zonei economice exclusive din Marea Neagră între România şi Ucraina. Federaţia Rusă ar putea susţine că hotărârea nu îi este opozabilă. Într-adevăr, susţin specialiştii, deciziile instanţei internaţionale nu sunt opozabile decât părţilor care au agreat să supună disputa sub jurisdicţia Curţii. Iar discuţia poate fi extrem de complexă în această privinţă, dreptul internaţional nebeneficiind de o codificare clară. Mai mult, problematic este şi faptul că aceste aspecte încă fac obiectul dezbaterilor doctrinare. În situaţia în care interpretarea conform căreia decizia CIJ poate fi considerată ca făcând parte din setul de tratate româno-ucrainiene privind regimul frontierelor nu poate fi susţinută, atunci Rusia ar putea avea în vedere o revizuire a deciziei Curţii (deciziile nu pot fi atacate). Profesorul Dudău şi avocatul Pachiu consideră însă că secesiunea şi alipirea Crimeei la Federaţia Rusă nu ar putea, într-o interpretare rezonabilă, să reprezinte o „descoperire a unor fapte”.
Prin urmare, dacă Rusia va alege să nu respecte decizia Curţii din speţa Ucraina-Rusia, se va pune problema asigurării respectării/executării deciziei, fapt care, şi în această situaţie, presupune forţa executorie a Consiliului de Securitate al ONU, unde Rusia are drept de veto.
 
Pretenţii economice
 
Un alt plan al unor posibile provocări ruseşti la adresa exercitării suveranităţii şi a oricăror activităţi economice de către România în platoul său continental şi zona economică exclusivă poate avea în vedere promovarea unor pretenţii de natură economică şi de mediu legate de eventuale activităţi de producţie de gaze naturale şi ţiţei în perimetrele româneşti. 
 
„Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă stabileşte la articolul 8 că părţile vor colabora în domeniul protecţiei naturii în zona Mării Negre, precum şi în scopul utilizării raţionale a resurselor economice ale Mării Negre. În virtutea unei asemenea prevederi şi într-un cadru de discuţii cu conţinut potenţial litigios, Rusia ar putea susţine că activităţile petroliere româneşti aduc atingere mediului marin“, mai susţin cei doi specialişti, subliniind că în măsura în care o asemenea temă se acutizează, prin prezenţa militară în bazinul Mării Negre, Rusia ar putea „impune” de facto chiar o suspendare a activităţilor petroliere, ceea ce ar afecta serios planurile de securitate energetică a României.
 
Acorduri de exploatare în comun
 
Un alt element de natură a permite o „intervenţie” a Federaţiei Ruse în activităţile petroliere ale României în propria zonă economică exclusivă este absenţa oricăror acorduri interguvernamentale între România şi Ucraina, plecând de la premisa ipotetică că acestea ar trebui să fie preluate de Rusia în virtutea principiilor de drept privind succesiunea statelor. Practic, în situaţia în care companiile titulare de concesiuni offshore acordate de statul român ar face descoperiri şi ar demara exploatarea unor rezervoare de petrol care se extind peste limitele platoului continental şi zonei economice exclusive în zona maritimă a Rusiei, este de aşteptat ca ruşii să înceapă negocieri privind acorduri de exploatare în comun. 
 
Negocierile pot avea un impact direct asupra aspiraţiilor româneşti de securitate energetică, sunt de părere specialiştii FP. Rusia ar avea la dispoziţie două abordări: una geopolitică, angrenând România în situaţii complexe, şi cealaltă juridică şi judiciară. „Desigur, cea mai probabilă  este combinarea acestor două opţiuni.  (...) În încercarea de a se distanţa de Ucraina, Rusia va pune accent pe orice alternative, cum ar fi, de pildă, South Stream şi consolidarea unor relaţii bilaterale cu state europene, profund implicate în spaţiul energetic din Marea Neagră.  Principalul factor „perturbant” în acest proces ar putea fi doar SUA. România, ca stat periferic, dar totuşi membru al UE şi NATO, va putea beneficia de garanţii de securitate politică şi teritorială, însă în materie energetică, atâta timp cât la nivel comunitar nu se va fi conturat o serioasă politică comună, va fi nevoită să se bazeze, în primul rând, pe capacităţile proprii de cunoaştere, analiză şi alianţe strategice“, au mai spus specialiştii. 
 
Giganţii energetici, în expectativă
 
Până la secesiunea Crimeei, Ucraina delimitase perimetre petroliere offshore în largul coastelor peninsulei Crimeea, dintre care cele mai importante sunt Skifska, Forosa, Prikerchinskaya şi Tavriya. Cu puţin timp înainte de căderea regimului Ianukovici, guvernul ucrainean s-a aflat foarte aproape de a semna un acord de împărţire a producţiei pentru perimetrul Skifska cu Exxon Mobil şi Royal Dutch Shell, având ca parteneri companiile OMV Petrom (la care statul român încă mai deţine o cotă minoritară) şi compania de stat ucraineană Nadra Ukrainy. Avocatul Laurenţiu Pachiu susţine că tensiunile ce macină astăzi regiunea au determinat Exxon Mobil să declare în martie 2014 că va suspenda orice activitate în perimetrul Skifska până la soluţionarea situaţiei din Ucraina. Iar Shell a anunţat încetarea oricăror discuţii pe acest proiect.
 
Din punct de vedere juridic, aceste companii de energie se află în situaţia unor acorduri petroliere încheiate cu un partener (guvernul ucrainean) care, prin pierderea jurisdicţiei asupra zonei economice exclusive din Marea Neagră în favoarea Federaţiei Ruse, nu mai deţine controlul de facto asupra drepturilor acordate companiilor, drepturile sale suverane rămânând fără obiect. 
 
Cărţi de vizită
 
Radu Dudău este profesor la Universitatea Bucureşti şi director al Energy Policy Group. Laurenţiu Pachiu este avocat, Managing Partner al casei de avocatură Pachiu şi Asociaţii. Este şi membru al Energy Policy Group, grup de studii în domeniul energetic. 

 

citeste totul despre: