Cum a luat Elena Udrea un credit de nevoi personale de 3.280.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Udrea a fost pusă sub acuzare în cel de-al patrulea caz de corupţie. Deputatul mai este cercetat în dosarele: „Gala Bute“ - aflat în faza de judecată, „Microsoft“ şi „Hidroelectrica“.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea (42 de ani), a fost pusă ieri sub acuzare într-un nou dosar de corupţie. Acesta are legătură cu modul în care Elena Udrea a luat un credit de 3.280.000 de euro de la BRD – Group Societe Generale. Acuzaţia: complicitate la abuz în serviciu. Un alt suspect din acest dosar este Sorin Popa, fost director general adjunct al BRD, acuzat de abuz în serviciu.

„Am primit interdicţie de a vorbi public despre dosar. Se urmăreşte să se ceară arestarea preventivă pentru încălcarea controlului judiciar“, a declarat ieri Elena Udrea. Ea a arătat că nu poate plăti cauţiunea de 5 milioane de lei, stabilită de procurorii DNA în dosarul „Hidroelectrica“ – în care este acuzată că a primit mită
5 milioane de dolari de la milionarul Bogdan Buzăianu. „Voi încerca să văd dacă pot să pun la cauţiune bunurile care sunt sub sechestru“, a precizat aceasta.

„Adevărul“ vă prezintă detalii inedite din acest caz. Principalele probe sunt denunţurile a doi foşti directori din cadrul BRD, schimburi de e-mailuri dintre angajaţii din bancă şi actele care au stat la baza acordării creditului.

Povestea împrumutului

Totul începe în noiembrie 2007, atunci când Elena Udrea a contractat la BRD – Agenţia Primăverii un credit de nevoi personale de 3.280.000 de euro. Acesta avea o perioadă de rambursare de 36 de luni, cu o perioadă de graţie de 35 de luni şi o dobândă variabilă de Euribor la 6 luni + 1.75% pe an. Creditul a  fost garantat cu ipotecă în favoarea băncii: două terenuri în Capitală şi conturi bancare. În februarie 2009, creditul a  fost comasat cu un altul, de 17.000 de euro, o descoperire de card – care fusese garantată cu veniturile fostului său soţ,  Dorin Cocoş. Scadenţa finală a fost stabilită la 2 decembrie 2010.

Pe 20 septembrie 2010, afaceristul Alexandru Faur, apropiat al cuplului Elena Udrea – Dorin Cocoş, a preluat acest credit şi s-a obligat să-l plătească. Împrumutul ajunsese, cu tot cu comisioane, la 3.629.362 de euro. Nu a reuşit însă acest lucru. În octombrie 2014, BRD l-a executat pe Faur pentru suma de 2.576.541 de euro.

„Stelu“, la un pas de încă o combinaţie

Procurorii DNA au descoperit că iniţial documentaţia pentru a cesiona împrumutul fusese întocmită pentru Gheorghe Stelian, zis „Stelu“ – implicat în dosarele „Microsoft“ – denunţător şi „ANRP” – trimis în judecată. Comitetul de credit din BRD chiar a avizat acest lucru. Potrivit datelor din anchetă, cele două terenuri care au fost puse gaj de Udrea  erau pe strada Neajlovului din Bucureşti.

Imobilele au fost evaluate, în noiembrie 2007, la 5.352.000 de euro, mult peste valoarea de piaţă. De altfel, factura pentru servicii de evaluare a fost emisă către politician, care le-a şi achitat. Cele două terenuri fuseseră cumpărate de Udrea, în 2007,  cu preţul de 1.500.000 de euro, fiecare.
 

Cum a  fost posibil

Foştii directori din BRD au denunţat la DNA că decizia acordării creditului a aparţinut lui Sorin Popa, care a aprobat încadrarea Elenei Udrea (ulterior şi a lui Alexandru Faur şi Gheorghe Stelian – n.r.) în categoria de clienţi Private Banking a BRD şi a stabilit termenii contractului. Popa este cel care ar fi recomandat-o pe Udrea conducerii Agenţiei Primăverii şi ar fi negociat personal termenii contractului de împrumut. El ar fi  efectuat demersurile pentru a obţine semnătura directorului general Patrick Gelin. În această modalitate ar fi fost evitată aprobarea Comitetului de credit.

Ca urmare a dispoziţiilor transmise de Popa, directorul BRD - Agenţia Primăverii şi consilierul de clientelă au întocmit şi semnat „propunerea overdraft temporar în baza statutului privilegiat al împrumutatului”. Cu privire la beneficiarul creditului, se arată: „Elena Udrea – secretar executiv al Partidului Democrat, Biroul Permanent Naţional.“ Se precizează, de asemenea, că solicitantul a fost consilier prezidenţial şi are propriul cabinet de avocatură. Astfel, Udrea a fost încadrată în categoria „clientelă privilegiată“.

“Voi încerca să văd dacă pot să pun la cauţiune bunurile care sunt sub sechestru. În cazul în care DNA nu îmi va permite, voi face o cerere de audienţă la doamna Kövesi", Elena Udrea, deputat
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite