Costin Mărculescu a murit în urma unui infarct. Ce afecţiuni avea actorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actorul Costin Mărculescu a murit în urma unui infarct, arată certificatul medical constatator al decesului. În document, medicii legişti au stabilit că decesul a survenit în urma unei insuficienţe cardio-respiratorii acute. Ca afecţiuni, artistul suferea de miocardofibroză şi ateroscleroză aorto-coronariană, potrivit documentului.

Urmează să fie făcute publice şi rezultatele testelor toxicologice, cele care vor determina dacă actorul a consumat alcool sau substanţe interzise sau dacă a luat anumite medicamente înainte de a muri, potrivit SpyNews.

Actorul Costin Mărculescu (50 de ani) a fost găsit mort, în noaptea de miercuri spre joi, în apartamentul în care locuia cu chirie în Bucureşti. El a fost găsit fără suflare în cadă, iar primele cercetări la faţa locului indică un posibil infarct sau un atac vascular cerebral. 

Un echipaj de descarcerare a ajuns la apartamentul de la etajul 8 al actorului, după ce vecinii au apelat numărul de urgenţă 112. Aceştia au sesizat autorităţilor că nu l-au mai văzut pe Mărculescu de zile bune, mai ales că acesta obişnuia să-şi scoată câinele la plimbare de câteva ori pe zi. De altfel, în toată această perioadă, animalul agitat a lătrat insistent în locuinţă, un alt motiv pentru care vecinii au dat alarma. 

Costin Mărculescu îl avea alături pe Maxy, câinele pe care l-a găsit pe un câmp, de doi ani şi jumătate. Imediat după ce uşa lui Costin Mărculescu a fost spartă şi oamenii legii au constatat decesul, trupul neînsufleţit a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru autopsie, iar câinele actorului a fost luat într-o cuşcă şi dus, cel mai probabil, la ASPA, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.

Prietenii actorului exclud varianta sinuciderii 

Un obişnuit al emisiunilor de divertisment, Mărculescu se confrunta de ceva timp cu probleme financiare şi profesionale, însă apropiaţii săi exclud ipoteza unei sinucideri. Jurnalista Mara Bănică a dezvăluit că Mărculescu nu trecea printr-o perioadă prea fastă de câţiva ani. Cei doi erau prieteni apropiaţi. „A murit un prieten, un om cu care am râs foarte mult în ultimii 10 ani. Nu trecea printr-o perioadă bună, dar nu de ieri, de nişte ani de zile. El avea planuri şi un om care are planuri nu se sinucide. Cel puţin, asta cred eu. Ultima oară am vorbit în carantină, pe un grup de WhatsApp“, a declarat Mara. Se pare că actorul intenţiona să lanseze o carte. „Vorbea despre cartea asta pe care urma să o lanseze, despre o plecare în America, să cânte la un restaurant. Mai deprimat decât ar fi fost în alte dăţi nu mi s-a părut“, a adăugat sursa citată.

În cercul de prieteni al actorului era cunoscut faptul că acesta avea probleme cu inima şi că nu se trata. „Acum patru ani, eu i-am chemat salvarea. Avea probleme cu inima. Lăsase un bilet în casă în care spunea: în cazul în care mor, să se ocupe de înmormântare Pepe şi, dacă nu răspunde Pepe, sunaţi-o pe Mara Bănică. Avea tensiune mare, avea nevoie de tratament. N-a mers nici la spital. Nu l-am auzit vreodată să ia tratament de inimă. E posibil să fi făcut un infarct. Dar lucrurile astea le va stabili necrologul, de îndată ce îi va face autopsia“, a mai mărturisit Bănică.

Ultima postare pe Facebook 

În ultima postare făcută de Costin Mărculescu pe reţelele de socializare, actorul părea plin de speranţă şi abia aştepta să treacă pandemia şi să iasă cu prietenii la terase. „Astăzi 27 mai este ziua bunului meu prieten Doru Calangiu care este şi prietenul multor vedete şi sportivi de mare valoare. Aici el e pe pandemie, iar eu am furat startul la terase. La mulţi ani, Doruleţ, să fii sănătos şi iubit!“, a scris Costin Mărculescu pe 27 mai, pe Facebook, aceasta fiind ultima postare făcută de actor.

Showbiz-ul românesc a fost zguduit de vestea că actorul Costin Mărculescu a murit. Cunoscut în cerurile mondene ale Capitalei, actorul avea mulţi prieteni printre vedetele autohtone. Printre cei care îl plâng acum se află şi Dinu Maxer, alături de care Costin se distra deseori la petreceri. „Am aflat aseară, dar nu am putut să accept. Am pus mâna pe telefon să-l contactez, am crezut că e o ştire falsă! Apoi Deea mi-a spus că ştirea e confirmată! M-am oprit din lucru (lucram la o piesă în studio) şi am avut un sentiment unic de gol interior, de spaimă, de tristeţe infinită! Nu am putut să scriu nimic. După câteva minute am încercat să-mi reiau treaba, pentru a nu mă mai gândi! Era nelipsit la petrecerile noastre, dar nu ne-am vizitat niciodată. Ştiam unde stă, fiindcă îl aduceam acasă cu maşina de la evenimentele mondene la care ne întâlneam şi stăteam şi glumeam împreună“, a povestit artistul.

Viaţa lui Costin Mărculescu

Născut în 29 iunie 1969, la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984, la vârsta de 15 ani, în două piese TV: „Misiune specială“ şi „Ecaterina Teodoroiu“, iar în cinematografie, în 1985, în filmul regizoarei Cristiana Nicolae, „Al patrulea gard lângă debarcader“.

În 1986 a fost distribuit în cel mai bine vândut film românesc din istorie, „Liceenii“, alături de Ştefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruţ, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivaşcu. A absolvit Academia Naţională de Teatru şi Film I.L. Caragiale promoţia 1989 – 1993. A fost invitat în sute de emisiuni de divertisment, în calitate de actor sau cântăreţ. A scos şi şapte videoclipuri muzicale.

Costin Mărculescu a colaborat cu mai multe teatre, susţinând peste 2.000 de spectacole în ţară şi în străinătate. A jucat împreună cu mai mulţi actori, precum Florin Piersic, Mişu Fotino, Alexandru Lulescu, Dem Rădulescu, Nicu Constantin, Tamara Buciuceanu, Emil Hossu, Catrinel Dumitrescu, George Constantin, Silviu Stănculescu, Constantin Diplan, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mitică Popescu, Cezara Dafinescu sau Horaţiu Mălăele.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite