UPDATE Circulaţie rutieră în condiţii de ceaţă: şase judeţe sub avertizare de cod galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de ceaţă, sâmbătă dimineaţă, în şase judeţe, avertizează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române şi Administraţia Naţională de Meteorologie.

UPDATE ORA 9.00 Şase judeţe - Cluj, Bihor, Teleorman, Dolj, Constanţa şi Tulcea - se află sâmbătă dimineaţă sub avertizare cod galben de ceaţă emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Pentru judeţele Cluj, Bihor, Teleorman şi Dolj avertizarea este în vigoare până la ora 10.00, iar judeţele Constanţa şi Tulcea sunt sub cod galben de ceaţă până la ora 15.00, interval în care se va semnala ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

În judeţul Teleorman, sunt afectate localităţile Turnu Măgurele, Zimnicea, Bragadiru, Bujoru, Ciuperceni, Conţeşti, Fântânele, Frumoasa, Islaz, Lisa, Liţa, Lunca, Năsturelu, Piatra, Pietroşani, Seaca, Segarcea-Vale, Suhaia, Traian şi Viişoara, în judeţul Bihor ceaţa afectează localităţile Beiuş, Ştei, Vaşcău, Căpâlna, Cărpinet, Criştioru de Jos, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pocola, Rieni, Tărcaia şi Uileacu de Beiuş, iar în judeţul Cluj sunt afectate localităţile Huedin, Căpuşu Mare şi Izvoru Crişului. În judeţul Dolj, sunt vizate localităţile Craiova, Apele Vii, Bratovoeşti, Calopăr, Cârcea, Castranova, Coşoveni, Dioşti, Drăgoteşti, Drănic, Ghindeni, Leu, Malu Mare, Podari, Robăneşti, Rojişte, Teasc, Teslui şi Ţuglui.

STIREA INITIALA:

Potrivit Infotrafic, pe autostrada A3 Turda - Gilău şi pe mai multe artere rutiere din judeţele Bihor şi Cluj se circulă în condiţii de ceaţă, iar şoferii sunt avertizaţi să reducă viteza, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele din faţă, să folosească luminile de întâlnire ziua pe toate categoriile de drumuri şi să nu facă manevre riscante în trafic.

Sâmbătă dimineaţă, trei judeţe - Cluj, Bihor şi Teleorman - se află sub avertizare cod galben de ceaţă emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Avertizarea este în vigoare până la ora 10.00, interval în care se va semnala ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

În judeţul Teleorman, sunt afectate localităţile Turnu Magurele, Zimnicea, Bragadiru, Bujoru, Ciuperceni, Conţeşti, Fântânele, Frumoasa, Islaz, Lisa, Liţa, Lunca, Năsturelu, Piatra, Pietroşani, Seaca, Segarcea-Vale, Suhaia, Traian şi Viişoara, în judeţul Bihor ceaţa afectează localităţile Beiuş, Ştei, Vaşcău, Căpâlna, Cărpinet, Criştioru de Jos, Drăgăneşti, Finiş, Lazuri de Beiuş, Lunca, Pocola, Rieni, Tărcaia şi Uileacu de Beiuş, iar în judeţul Cluj sunt afectate localităţile Huedin, Căpuşu Mare şi Izvoru Crişului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite