Ce pedeapsă a primit românul din Marea Britanie care a distrus case în valoare de 4 milioane de lire sterline cu un excavator
0
Un constructor român din Marea Britanie, care s-a filmat în timp ce distrugea cinci case pentru vârstnici recent construite a fost condamnat la patru ani de închisoare, scrie Huffington Post.
Daniel Neagu, în vârstă de 31 de ani, asculta muzică la radio în timp ce distrugea case în valoare de până la 475.000 de lire fiecare, în Buntingford, Hertforshire, pe 11 august 2018, din cauza faptului că nu-i fusese plătită munca.
Filmările pe care chiar bărbatul le-a făcut arată cum acesta a intrat cu excavatorul în mod repetat în case, cauzând o pagubă totală de aproximativ 4 milioane de lire sterline.
Într-o filmare, el îi spune unui trecător că angajatorii îi datorează 16.000 de lire sterline şi că dacă va avea de suferit, cel puţin a avut un motiv pentru gestul său.
„Ce case frumoase, trebuie să o dărâmaţi şi să o reconstruiţi, pentru că nu m-aţi plătit,” spunea Neagu în una din filmări.
În timpul pronunţării sentinţei, marţi, la Tribunalul St. Albans, judecătorul Stephen Warner a spus că a fost o „distrugere la grămadă” şi un „act pur de răzbunare.” El a mai precizat că filmările sunt „cu adevărat şocante”, adăugând: „Este destul de clar din comportamentul tău că erai perfect relaxat şi fără ruşine.”
Judecătorul a descris incidentul ca fiind „plănuit, deliberat şi un act de vandalism nesăbuit,” precizând că trecătorilor care l-au încurajat pe Neagu „ar trebui să le fie ruşine.”
Într-un interviu, Daniel Neagu a spus că firmei sale, Danny Boy Limited, i se datorau bani din partea unei companii numite Fentons şi că a fost obligat să-şi plătească muncitorii cu 3.000 de lire din propriul buzunar.
Judecătorul Warner a spus că Neagu va ispăşi cel puţin jumătate din sentinţa de patru ani şi că după eliberare, autorităţile abilitate vor decide dacă acesta va mai putea rămâne în Marea Britanie.