Cartierul-cătun, abandonat de autorităţi

Cartierul-cătun, abandonat  de autorităţi

Locuitorii din „Dimitrie Cantemir“ se consideră ignoraţi de edili

Au trecut cinci ani de când autorităţile gălăţene tăiau cu mare fast panglica inaugurală pentru primele blocuri din cartierul „Dimitrie Cantemir”, ridicat peste Siret. Locatarii celor nouă blocuri ANL construite în câmp, între oraşele Brăila şi Galaţi, nu au nici măcar adrese.

Ştiri pe aceeaşi temă

Îşi iau bilete de seara

În singura staţie de autobuz din zonă nu se pot cumpăra bilete. „Până în urmă cu ceva timp, puteam să cumpărăm bilete de la şofer. Acum nu mai putem. Riscăm să fim amendaţi", spune Mariana Coman, care locuieşte în cartier. Explicaţia şoferului unui autobuz e dezarmantă:

„Vor avea şi un chioşc de bilete, dar până atunci noi vrem să-i obişnuim ca, aşa cum îşi cumpără pâine din oraş de seara, să-şi cumpere şi bilete de autobuz".

Cei peste 1.000 de oameni care locuiesc din cartierul aflat la patru kilometri de Galaţi nu au la dispoziţie şcoală, grădiniţă, biserică, dispensar medical sau secţie de poliţie. N-au nici măcar un parc.

Adrese neoficiale

Oamenii nu au înscrise în cărţile de identitate adresele la care locuiesc, întrucât, deşi cartierul aparţine administrativ de municipiul Galaţi, acesta se află pe teritoriul judeţului Brăila.

Viceprimarul gălăţean Mircea Răzvan Cristea pasează responsabilitatea în ograda edililor vecini: „Teoretic, gălăţenii de acolo locuiesc în comuna Vădeni, judeţul Brăila. Terenul cartierului are un statut ambiguu, este disputat de autorităţile din Galaţi şi Brăila. Noi nu putem construi acolo altceva decât blocuri, locuinţe ANL. Dacă am construi un dispensar sau o biserică, ar fi ilegal."

"Nu avem de nici unele aici în cartier. E mai rău ca la ţară."
Adina Teleaşcă
locatară

citeste totul despre: