Cartele prepaid româneşti, în telefoanele teroriştilor din Siria şi Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartele prepaid româneşti sunt folosite în zone controlate de terorişti, precum Siria sau Irak, avertizează Serviciul Român de Informaţii, care confirmă astfel declaraţia premierului Dacian Cioloş. Acesta afirmase, în contextul sângeroaselor atentate de la Bruxelles, soldate cu 35 de morţi şi sute de răniţi, că au fost folosite cartele prepaid româneşti pentru pregătirea de atentate în UE.

Specialiştii SRI nu exclud ca aceste cartele să fi fost folosite de terorişti. În Siria şi Irak, unde este activă organizaţia teroristă Stat Islamic, se află însă şi mulţi rezidenţi români.
„În acest moment, SRI nu poate oferi informaţii referitoare la faptul că teroriştii care au comis atentate în Europa au utilizat cartele preplătite româneşti. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, inclusiv din cooperare cu alte structuri din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT) şi parteneri externi, cartele nenominale ale operatorilor români de telefonie mobilă sunt folosite în areale de conflict, inclusiv Siria şi Irak. Întrucât identitatea persoanelor care le utilizează nu poate fi stabilită, există posibilitatea ca aceste cartele să fie utilizate de cetăţeni români, rezidenţi în Siria (sau alte zone de conflict), dar şi de persoane având conexiune cu entităţi teroriste“, au precizat, pentru „Adevărul“, reprezentanţii SRI.

Şeful Guvernului, Dacian Cioloş, declarase duminică, într-o emisiune televizată, că deţine informaţii conform cărora cartele prepaid cumpărate în România ar fi fost folosite de atentatori în pregătirea unor atacuri. Premierul mai spunea că a fost avertizat de SRI că necunoaşterea identităţii persoanelor care deţin cartele preplătite e un obstacol în lupta împotriva terorismului.

Legea cartelelor prepaid, declarată neconstituţională

În 2014, Parlamentul a adopat, în procedură de urgenţă, legea cartelelor prepaid, care obliga cumpărătorii acestora să furnizeze operatorilor de telefonie mobilă datele de identificare.
Asta în ciuda protestelor venite din partea societăţii civile, şi chiar a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice, care cereau dezbatere publică pe această temă şi mai ales renunţarea la o astfel de măsură.

Şapte organizaţii neguvernamentale au cerut atunci Avocatului Poporului, precum şi preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, să uzeze de dreptul lor de a sesiza Curtea Constituţională a României cu privire la neconstituţionalitatea legii. 

Ulterior, judecătorii constituţionali au admis sesizarea Avocatului Poporului. Cu majoritate de voturi, Curtea a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice este neconstituţională, în ansamblul ei.
SRI a atras atunci atenţia că efectul acestei decizii este „un vid legislativ, cu consecinţe grave, greu de anticipat, asupra securităţii naţionale“.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite