Brigada 61 Miercurea Ciuc va asigura protecţia aeroportului Kandahar din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militarii români din Miercurea Ciuc vor ajunge la Kandahar în luna august
Militarii români din Miercurea Ciuc vor ajunge la Kandahar în luna august

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, vineri, că Brigada 61 Vânători de Munte Miercurea Ciuc va asigura, din luna august, împreună cu Brigada 81 Mecanizată Bistriţa, “protecţia forţei” pe aeroportul Kandahar, din Afganistan.

“Militarii din Miercurea Ciuc sunt foarte apreciaţi de partenerii din NATO şi din statele europene, motiv pentru care am decis, împreună cu şeful Statului Major General, ca vânătorii de munte de la Brigada 61 Miercurea Ciuc să asigure, începând din luna august, împreună cu militarii de la Brigada 81 Mecanizată din Bistriţa, protecţia forţei pe aeroportul Kandahar, în Afganistan”, a declarat Mircea Duşa, citat de Mediafax.

Ministrul Apărării a decorat, vineri, Drapelul de Luptă al Batalionului 24 cu Emblema de Onoare a Armatei României, amintindu-şi de perioada când pe platoul unităţii din Miercurea Ciuc a fost avansat la gradul de sublocotenent.

“În urmă cu câteva zeci de ani, pe acest platou am fost avansat la gradul de sublocotenent şi nu mă gândeam atunci că voi ajunge să decorez drapelul de luptă al Batalionului şi al unităţii militare 1079, unitate în care mi-am satisfăcut stagiul militar. Emoţia este mare pentru mine”, a mai spus Duşa.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, au participat, vineri, la ceremonia dedicată împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea Batalionului 24 Vânători de Munte din cadrul Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu” Miercurea Ciuc.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite