Beate Sirota Gordon a murit. Povestea celei care a ajutat la scrierea Constituţiei Japoneze, luptând pentru drepturile femeilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beate Sirota Gordon, o luptătoare pentru drepturile femeilor FOTO forward.com
Beate Sirota Gordon, o luptătoare pentru drepturile femeilor FOTO forward.com

Beate Sirota Gordon este femeia care, pe când avea doar 22 de ani, a ajutat la redactarea drepturilor femeilor pentru Constituţia Japoneză din 1946, schimbând cursul istoriei pentru o întreagă naţiune de femei.

Gordon a murit pe 30 decembrie, la vârsta de 89 de ani, în Manhattan, potrivit New York Times.

O lingvistă strălucită, Beate Sirota Gordon s-a născut la Viena, într-o familie de evrei care s-au mutat în Japonia, urmărind cariera muzicală a tatălui Beatei. Crescând în cultura japoneză, Gordon s-a simţit deranjată de modul în care observa că erau tratate femeile în societate, un sentiment pe care chiar s-a bazat, în momentul în care a contribuit la scrierea Constituţiei Japoneze.

În timpul celui de-al doilea război mondial, la vârsta de 16 ani, Gordon a plecat să studieze în California. Războiul cuprindea Asia, iar Gordon a fost şocată să afle că părinţii ei fuseseră daţi dispăruţi.

În 1946, Constituţia Japoneză trebuia să fie completată în întregime, în doar câteva zile iar Gordon, singura persoană de sex feminin dintr-o echipă de 25 de oameni, a primit sarcina redactării unor secţiuni legate de drepturile femeilor japoneze, cu privire la căsătorie, divorţ, proprietate, într-o perioadă în care japonezele nu beneficiau de niciun drept.

Kuniko Fujisawa, de la Temple University din Japonia a explicat că Beate Sirota Gordon ,,a gândit drepturile femeilor într-un mod clar, explicit, astfel încât intenţiile sale să nu poată să fie reinterpretate şi contrazise de birocraţii din Japonia, de sex masculin, atunci când ar fi pregătit noul Cod Civil.”

Gordot a rămas implicată în evoluţia Constituţie, de-a lungul anilor, temându-se că vârsta fragedă pe care o avea în perioada scrierii articolelor, cât şi cetăţenia sa americană ar fi fost motive bune pentru conservatorii din Japonia, care doreau să schimbe conţinutul documentului. 

Beate Sirota Gordot şi-a construit, ulterior, o carieră în domeniul artistic, ocupându-se de promovarea artei asiatice în SUA, dar nu a renunţat niciodată să îşi expună viziunile feministe, fiind şi autoarea cărţii ,,The Only Woman in The Room".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite