Băsescu: Armatele statelor UE au 178 de tipuri de armament, armata SUA are 30. UE îşi poate apăra singură flancul estic, cu condiţia integării forţelor armate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Basescu FOTO Mediafax
Traian Basescu FOTO Mediafax

Integrarea forţelor armate este esenţială pentru ca Uniunea Europeană (UE) să-şi poată rezolva problemele de securitate şi să poată apăra flancul estic, în contextul în care statele membre au 178 de tipuri de armament, în timp ce cea mai mare armată a lumii, cea a Statelor Unite, are doar 30, a declarat joi fostul preşedinte al României, Traian Băsescu

”UE îşi poate apăra singură flancul estic, cu condiţia integrării fortelor armate. O integrare a cercetării militare este esenţială. Cheltuim toţi bani ca să aflăm acelaşi lucru. (...) Armatele statelor membre UE au 178 de tipuri de armament. Cea mai mare armată a lumii, cea a Statelor Unite, are 30. Mai devreme sau mai târziu, contribuabilii o să întreebe: de ce investim atâţia bani în apărare şi nu suntem capabili să ne apărăm şi strigăm să vină americanii să ne apere?”, a afirmat Băsescu , în cadrul conferinţei cu tema “10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană”, care a avut loc la Banca Naţională a României (BNR), la care a participat şi actualul preşedinte al României, Klaus Iohannis.

El a atras atenţia că Federaţia Rusă are un buget destinat apărării de 57 miliarde euro, în timp ce statele membre UE au un buget total de 227 miliarde euro.

”Polonia ţipă să vină americanii, ne atacă ruşii. Romania ţipă şi ea să vină americanii. Vreau să vă asigur ca americanii vor veni oricum în Europa. (...) De ce ni se pare că nu suntem în securitate? Pentru că nu vrem să integrăm forţele armate”, a aspus Băsescu.

Fostul preşedinte a atras atenţia că accelerarea proceselor de integrare e soluţia UE în faţa unui număr tot mai mare al crizelor care vor veni în viitor. Totodată, Băsescu consideră că România are obligaţia demarării procesului de aderare la zona euro, în condiţiile în care îndeplineşte toate condiţiile Tratatului de la Maastricht.

”A face din menţinerea monedei naţionale un obiectiv de identitate naţională este greşit. Una din esenţele UE este moneda unică, aici eşti sau nu eşti parte a UE. (...) România a avut două mari obiective, intrarea în NATO şi UE, dar nu l-a stabilit încă pe al treilea”, a declarat Băsescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite