Asociaţiile de pacienţi cer medicamente reduse cu 10-20%, aşa cum vor beneficia parlamentarii
0Asociaţiile de pacienţi din România cer parlamentarilor să fie şi ei trataţi la fel ca politicienii, adică să aibă farmacii pentru eliberarea medicamentelor compensate în care tratamentele să fie reduse cu 10-20% faţă de preţul pieţei, iar orice produs de care au nevoie să le fie adus în 2-4 ore.
"Am rămas fără grai atunci când am citit ştirea despre facilităţile acordate parlamentarilor. Ce pot să spun? Vrem şi noi, pacienţii, să fim trataţi ca politicienii noştri. Aşteptăm o hotărâre a Parlamentului prin care să beneficien şi noi de medicamente reduse cu 10-20 la sută, iar orice medicament pe care nu îl găsim într-o farmacie să fie adus în 2-4 ore şi să nu mai alergăm zile în şir prin zeci de farmacii, pentru a găsi un produs care ne ţine în viaţă", a declarat luni, pentru Mediafax, vicepreşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC), Iulian Petre.
În opinia lui Petre, parlamentarii ar trebui să fie un exemplu pentru populaţia care i-a ales şi să se ofere să plătescă dublu medicamentele pe care le cumpără, iar diferenţa de preţ să permită extinderea tratamentelor pentru categoriile de bolnavi care nu îşi permit nici măcar cele mai ieftine medicamente.
"Aşa ar fi frumos, să acorde mai multă atenţie şi grijă pacienţilor decât propriilor lor persoane. În 2009, am sugerat ca parlamentarilor să le fie interzis tratamentul în străinătate. Să fie trataţi în spitalele din România, pentru a înţelege cum funcţionează sistemul şi care sunt nevoile bolnavilor", a mai spus Iulian Petre.
Reacţia vicepreşedintelui COPAC vine după ce conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, redeschiderea punctului de eliberare a reţetelor medicale pentru demnitari şi angajaţi din Palatul Parlamentului, care va asigura medicamentele de maximă urgenţă, reduse cu 10-20% faţă de preţul pieţei, iar orice medicament poate fi adus în 2-4 ore.
În plus, potrivit legii, orice punct farmaceutic care nu a funcţionat timp de 180 de zile trebuie reautorizat pentru a-şi relua activitatea.
Secretarul Camerei Niculae Mircovici a făcut acest anunţ, după şedinţa Biroului Permanent, arătând că "s-a aprobat redeschiderea farmaciei, în principal, pentru angajaţi, pentru ca să nu mai trebuiască să meargă în oraş să ridice medicamentele".
Potrivit memorandumului intern, punctul farmaceutic pentru eliberarea medicamentelor prescrise în reteţele medicale compensate şi cu plata directă, propus spre reînfiinţare, poate asigura medicamentele de maximă urgenţă; medicamente reduse cu 10-20% faţă de preţul pieţei; baza de date a medicamentelor poate fi accesată în timp real de către farmacist, iar orice medicament, inclusiv cele pe bază de reţetă, poate fi adus în 2-4 ore.
Reţete compensate şi gratuite pentru parlamentari
De asemenea, se vor elibera reţete compensate şi gratuite (veterani, ASRL şi diagnostic) recomandate de medicii de familie ce deservesc cabinetele medicale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care au contract cu Casa de Asigurări OPSNAJ, se pot elibera reţete de urgenţă şi cronice cu plata directă pentru medicamente ce nu se află pe lista medicamentelor compensate.
Totodată, se vor elibera cu plata directă şi medicamente de urgenţă pentru cazurile consultate de medicii aflaţi în incinta cabinetelor din Camera Deputaţilor şi Senat, în timpul acţiunilor Parlamentului desfăşurate pe perioade mai lungi, cu participarea unor invitaţi sau delegaţii străine.
Memorandumul intern mai precizează că în anul 1995 a fost înfiinţat în incinta Palatului Parlamentului un cabinet medical care să asigure servicii de specialitate pentru delegaţii, participanţi la diverse conferinţe şi acţiuni ce se desfăşoară în Camera Deputaţilor, precum şi pentru deputaţi şi salariaţi, iar în anul 1998, "în urma numeroaselor solicitări venite din partea demnitarilor şi a salariaţilor", s-au dat în folosintă un cabinet stomatologic şi un punct farmaceutic.
Punctul farmaceutic a fost desfiinţat în anul 2007, iar, în prezent, s-a prelungit acordul cu CMDTAMP şi trebuie reînfiinţat punctul farmaceutic, se arată în memorandum.
"Având în vedere prelungirea acordului cu Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicina Preventivă ( CMDTAMP), vă aducem la cunoştinţă, spre aprobare, că în urma discuţiilor dintre reprezentanţii CMDTAMP şi cei ai Camerei Deputaţilor, pentru a fi în concordanţă cu prevederile legale, s-a convenit continuarea activităţii cabinetelor pentru medicina de famile care asigură asistenţă medicală şi intervenţiile de urgenţă împreună cu serviciul SMURD, precum şi reînfiinţarea punctului farmaceutic pentru eliberarea medicamentelor prescrise în reţetele medicale compensate şi cu plată directă", se menţionează în memorandum.