Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, şi-a început vizita oficială la Bucureşti
0Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi-a început, vineri dimineaţă, vizita oficială la Bucureşti, fiind primit la sediul MAE de către şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean.
La convorbirile celor doi oficiali mai sunt prezenţi şi purtătorul de cuvânt Oana Lungescu şi Sorin Ducaru, şeful misiunii României la NATO, care a fost numit recent în funcţia de adjunct al secretarului general NATO.
De altfel, Rasmussen i-a adresat lui Corlţean felicitări pentru numirea lui Ducaru.
Oficialul NATO a mai spus la începutul întrevederii cu Corlţean că programul vizitei sale de vineri la Bucureşti este foarte intens.
Rasmussen va mai avea convorbiri la MApN cu ministrul Mircea Duşa, va fi primit la Palatul Victoria de premierul Victor Ponta şi la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu, alături de care va susţine o conferinţă de presă în jurul prânzului.
În cursul după-amiezii, Rasmussen va fi prezent la Universitatea din Bucureşti, unde i se va acorda, în cadrul unei ceremonii, titlul de Doctor Honoris Causa.
Prima vizită oficială la Bucureşti a secretarului general al NATO a avut loc în urmă cu trei ani, în mai 2010.
Danezul Anders Fogh Rasmussen este cel de-al doisprezecelea secretar general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), începându-şi mandatul la 1 august 2009.
Mandatul lui Rasmussen expiră în a doua parte a acestui an.
Ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a fost numit asistent al secretarului general NATO pentru riscuri de securitate emergente, potrivit unui anunţ oficial făcut miercuri.