Ministrul interimar al Justiţiei nu renunţă la modificarea Codurilor Penale. Birchall: „Promit că nu împiedic lupta împotriva corupţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, nu renunţă la modificarea Codurilor Penale. Dă însă asigurări că modificarile se vor face doar după un dialog amplu cu reprezentanţii sistemului judiciar şi doar în limita deciziilor date de Curtea Constituţională.

Birchall a declarat că îşi doreşte să fie găsite „cele mai bune soluţii pentru bunul mers al Justiţiei” şi că va începe de luni un dialog cu mediul civic, cu jurnaliştii, cu ONG-urile, asociaţii ale judecătorilor.

Totodată, ministrul interimar de la justiţie a spus că nu va răspunde la întrebări punctuale până nu se va consulta cu toată lumea. „Nu am putut să mă uit la câte legi sunt, dar principiul este acelaşi: apărarea drepturilor omului în România, dar şi instrumentele legale necesare pentru cei care trebuie să lupte împotriva corupţiei dar şi să se aplice legea”, a mai spus ministrul, potrivit digi24.ro.

„Aveţi promisiunea mea că nu o să fac nimic care să împiedice lupta împotriva corupţiei, e un lucru asumat de Guvern”, a declarat Ana Birchall.

Mulţumiri pe Facebook

Sâmbătă dimineaţă, într-o postare pe Facebook, Birchall le-a mulţumit tuturor celor care au fost alături de ea „cu un gând bun, o părere sau un mesaj de felicitare”, ea fiind „convinsă” că toate criticile constructive o vor sprijini în dorinţa sa de a fi un ministru mai bun şi un politician „permanent în slujba românilor”.

„Mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine cu un gând bun, o părere sau un mesaj de felicitare în aceste ultime zile. Sunt convinsă că atât sfaturile voastre cât şi criticile constructive, care m-au ajutat în primul meu mandat să fiu un deputat mai bun, mă vor sprijini şi în dorinţa mea de a fi, în fiecare zi, un ministru mai bun, un om echilibrat şi un politician permanent în slujba românilor şi a României. Vă mulţumesc şi vă apreciez pe fiecare dintre voi!”, a scris Ana Birchall.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele pentru eliberarea din funcţia de ministru al Justiţiei a lui Florin Iordache şi pentru numirea Anei Birchall ca ministru interimar la Justiţie.

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a declarat vineri, la intrarea în sediul MJ, că luni vrea să aibă o primă întâlnire cu Consiliul Superior al Magistraturii, DNA, DIICOT şi cu toţi cei care au un cuvânt de spus în domeniul justiţiei, pentru a găsi cele mai bine soluţii pentru întărirea luptei împotriva corupţie, dar şi pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Birchall a spus că nu are o agendă ascunsă la Ministerul Justiţiei şi este deschisă la orice soluţie în domeniul justiţiei, precizând că soluţia finală trebuie să vină din Parlament.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite