Amenzi de 1,6 milione de lei pentru nereguli în cluburi pe linia securităţii împotriva incendiilor

Amenzi de
1,6 milione de lei pentru nereguli în cluburi pe linia securităţii împotriva
incendiilor

Pompierii au derulat sute de acţiuni de control

Inspectorii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au identificat aproape 3.000 de nereguli pe linia prevenirii incendiilor, în urma unor controale în cluburi, baruri şi discoteci.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii au derulat, în fiecare sfârşit de săptămână din perioada 3 noiembrie - 5 decembrie 2017,  847 acţiuni de verificare la obiective frecventate de un număr mare de utilizatori, din categoria cluburi, baruri şi discoteci.

Verificările au vizat modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de către chiriaşi sau de către administratorii/proprietarii spaţiilor.

Pe timpul acestor controale, inspectorii de prevenire au identificat 2.906 neconformităţi, dintre care 328 au fost remediate pe timpul verificărilor. Neregulile constatate în teren au fost sancţionate cu 654 de amenzi contravenţionale, în cuantum de 1.548.350 lei. Dintre acestea, 36 de amenzi în cuantum de 88.550 lei au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Localuri închise pentru nereguli grave

Totodată, din totalul locaţiilor verificate în această perioadă, au fost identificate 195 de obiective din categoria cluburi, baruri şi discoteci, care funcţionau fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.

În urma controalelor, nu au fost constatate încălcări grave privind securitatea la incendii, sens în care nu s-a impus aplicarea sancţiunii complementare de oprire a funcţionării.

De asemenea, pompierii au desfăşurat activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu persoanele responsabile din cadrul acestor localuri publice, asupra modalităţilor practice de evacuare a utilizatorilor, materialelor şi asigurarea primei intervenţii în caz de incendiu.

Pentru perioada următoare, IGSU anunţă că va intensifica acţiunile de prevenire şi va asigura prezenţa echipajelor de intervenţie la evenimentele de amploare, în care sunt aşteptaţi un număr mare de cetăţeni, pentru realizarea rapidă a unor dispozitive operative în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.

 

 

citeste totul despre: