Cum a fost şantajat în stil mafiot Horia Simu să le dea mită procurorilor pentru a scăpa de un dosar controversat. Alina Bica şi Şerban Pop, arestaţi preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii DNA cer arestarea preventivă a Alinei Bica FOTO Mediafax
Procurorii DNA cer arestarea preventivă a Alinei Bica FOTO Mediafax

Magistraţii Curţii Supreme au decis, miercuri, arestarea preventivă a Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT, şi a lui Şerban Pop, fostul şef al ANAF. Decizia instanţei nu este definitivă. Procurorii susţin că Alina Bica ar fi primit mită de la afaceristul Horia Simu chiar în apartamentul ei. Fostul şef al ANAF este cel care ar fi intermediat şpaga în schimbul dizolvării unui dosar penal.

UPDATE Alina Bica, fosta şefă a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) se întoarce în arest preventiv, asta după ce Curtea Supremă a admis cererea făcută de procurori în acest sens.

De asemenea, instanţa a decis arestarea preventivă şi a lui Şerban Pop.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la aceeaşi instanţă.

UPDATE Laura Voicu, avocata Alinei Bica, a declarat, miercuri, la Curtea Supremă, că în dosarul în care fosta şefă a DIICOT a fost reţinută pentru luare de mită nu există probe, ci doar denunţul formulat de Ionuţ Mihăilescu.

„În acest dosar nu există decât denunţul domnului Mihăilescu. Nu este nimeni care să spună că doamna Bica ar fi luat măcar un leu, măcar un euro. Domnul Simu nu pomeneşte numele doamnei Alina Bica în declaraţia de suspect pe care a dat-o în acest dosar”, a mai spus Voicu.

De asemenea, aceasta a mai precizat că la dosar nu se află nicio interceptare, ci doar denunţul lui Ionuţ Mihăilescu, fostul consilier al Alinei Bica.

Întrebată de jurnalişti care ar putea fi miza dosarului, Laura Voicu a răspuns: „Miza acestui dosar este libertatea domnului Mihăilescu pe care vrea să şi-o cumpere”.

Referatul procurorilor însă o contrazice pe avocată. Potrivit documentului citat, Horia Simu a declarat, în calitate de suspect că, după ancheta iniţială din 2010 - 2011, când s-a dispus neînceperea urmăririi penale, dosarul său la DIICOT a fost redeschis în 2012 - 2013.

Ulterior, fostul şef al ANAF Şerban Pop ar fi venit la el, spunându-i că este emisarul cuiva, că ştie că are probleme şi că este aproape de o arestare. Pop i-ar fi promis că se va interesa să vadă ce se poate face, iar după două săptămâni a revenit şi i-ar fi spus că există o soluţie sugerată de conducerea DIIICOT "contra unui comision de 1,5 milioane euro ca să rezolve problema", a mai declarat Simu, potrivit referatului.

Pop i-ar mai fi spus omului de afaceri că el nu va opri nimic din suma de 1,5 milioane de euro, bani "destinaţi exclusiv persoanelor care rezolvă acel dosar şi care au calitatea şi abilitatea de a pronunţa o soluţie care să-l lase în libertate".

"După o lună jumătate (Pop - n.r.) a revenit şi i-a cerut insistent să remită suma de bani…practic l-a somat să dea suma respectivă, fără nicio negociere, dar pentru că Simu Horia nu a dat un răspuns nici că este de acord, nici că nu este de acord…Pop Şerban i-a precizat că dacă nu e de acord să dea suma de 1,5 milioane euro, va fi arestat şi urmărirea penală se va extinde şi asupra soţiei sale. Cum nu şi-a implicat niciodată soţia în afaceri, de teamă şi-a dat acordul remiterii sumei de bani în următoarele trei luni aşa cum precizase Pop Şerban, însă fără a stabili modalitatea de remitere şi forma sub care urma să ajungă la destinatari acea sumă şi deşi nu dispunea de respectiva sumă de bani a acceptat pentru a mai câştiga timp… iar în cele trei luni convenite Pop Şerban a rărit vizitele, dar şi-a menţinut interesul pentru a vedea dacă este pregătit cu banii, apoi după cele 3 luni vizitele lui Pop Şerban au început tot mai des şi tot mai presant, precizându-i că oamenii la care a apelat sunt extrem de periculoşi şi extrem de puternici şi i-a adus vestea că s-a dat soluţie de clasare în acel dosar, dar i-a spus că respectiva soluţie de clasare poate fi redeschisă…iar urgenţa şi necesitatea achitării datoriei i-a transmis-o şi prin intermediul martorei Dumitru Camelia, director economic la Cuprom, firma sa", notează procurorii din declaraţia lui Simu.

Simu le-a mai spus anchetatorilor că i-a oferit lui Pop tablouri, bijuterii, utilaje pentru ca, la rândul său să le remită drept recompensă celor care au dat soluţia de clasare, însă fostul şef al ANAF nu a acceptat, ci a susţinut că persoanele în cauză doresc bani cash sau transfer bancar către el sau una din firmele pe care el le deţine.

"Mai mult, în vara anului 2014 Pop Şerban i-a spus că ar fi plătit pentru el 1 milion de euro, iar acesta a fost momentul în care a considerat că seriozitatea ameninţărilor nu este reală, câtă vreme nu avea o relaţie apropiată, aşa încât Pop să avanseze pentru el o asemenea sumă…aşa fiind, după această perioadă Simu Horia a fost de acord să semneze un contract de asistenţă juridică între Pop Savin şi Asociaţii şi firma sa pentru suma de 4.000 - 5.000 euro pe lună pentru a putea în acest mod să facă rost de suma pretinsă de Pop, care a susţinut că a plătit 1 milion euo, iar în perioada august - octombrie 2014 i-a remis în jur de 150.000 euro prin intermediul numitei Dumitru Camelia", se mai arată în referat.

Procurorii mai notează că şi martora Camelia Dumitru, audiată pe 14 şi 19 august în acest dosar, a declarat că Şerban Pop i-a solicitat lui Simu o sumă cuprinsă între 1,5 - 2 milioane euro pentru rezolvarea problemei juridice, şi a insistat chiar şi pe lângă ea că banii trebuie remişi, iar Simu i-a oferit tablouri şi bijuterii lui Pop în contul sumei, dar nu ştie dacă oferta s-a materializat. Dumitru a mai spus că ulterior Simu a trimis-o cu un plic cu 150.000 euro pe care l-a dus şi i l-a dat personal lui Pop la biroul acestuia.

"Dacă în ceea ce priveşte suma de 1,5 milioane euro, declaraţia numitului Simu Horia şi a martorei Dumitru Camelia sunt singulare, dovada faptului că mituitorul Simu Horia a fost de acord, să remită suma de aproximativ 230.000 euro pentru clasarea dosarului în care era cercetat şi dovada faptului că modalitatea de rezolvare a rămas în sarcina complicelui Pop Şerban, rezultă explicit din probele administrate în cauză până în acest moment al cercetărilor", arată procurorii în referat.

Bica „ a ridicat tonul” la procurorul care instrumenta dosarul Carom

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procuroii mai precizează că, în iunie 2014, Alina Bica ar fi ridicat tonul la procurorul DIICOT Marius Voineag, cel ce instrumenta dosarul Cuprom, şi i-ar fi cerut să îl claseze pe motiv că speţa ar fi intrat în atenţia Inspecţiei Judiciare sub aspectul duratei nerezonabile de soluţionare.

„După câteva zile, la sfârşitul lunii iunie 2014 numita Bica Alina Mihaela a efectuat din nou demersuri şi acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, respectiv i-a atras atenţia asupra dosarului Cuprom care este vechi şi pe un ton ridicat i-a solicitat să soluţioneze dosarul deoarece DIICOT este sub monitorizarea Inspecţiei Judiciare pe dosare vechi, iar aceste demersuri au determinat redistribuirea dosarului şi clasarea în data de 9 iulie 2014”, se arată în referatul procurorilor.

În documentul citat se precizează că magistratul Marius Voineag i-ar fi explicat Alinei Bica că în dosar sunt administrate probe ce pot face posibilă finalizarea cauzei cu rechizitoriu, dar că este blocat pe moment de activităţi operative în derulare, precum şi de comisii rogatorii strict necesare cazului.

Mai mult, Bica i-ar fi reproşat magistratului că că dacă nu este capabil să soluţioneze urgent cazul nu este demn de funcţia sa în DIICOT, susţin anchetatorii în referat.

Potrivit documentului citat, în urma verificărilor efectuate de procurorii anticorupţie s-a constatat că, în anul 2014, Inspecţia Judiciară nu efectua niciun control la DIICOT care să vizeze dosarele vechi nesoluţionate.

„În plus, nici un control şi nicio monitorizare nu justifică şi nu oferă legitimitate unei soluţii dispusă într-un dosar contrar probelor administrate. Astfel, aceasta a urmărit, în realitate, exclusiv impunerea unei soluţii de clasare şi aceasta poate fi singura interpretare rezonabilă a dispoziţiei sale dată procurorului Voineag: dă soluţie( nu contează probele administrate s.n ) sau lasă dosarul altuia ( dacă nu dai soluţie indiferent de probe nu eşti procuror DIICOT s.n )", susţin procurorii DNA în documentul citat.

Voineag a făcut declaraţii la DNA

Procurorul DIICOT Marius Voineag a dat o declaraţie la DNA în care relatează în detaliu contrele avute cu fosta sa şefă, depoziţia acestuia fiind prezentată de anchetatori în referatul cu propunerea arestării Alinei Bica.

Potrivit magistraţilor anticorupţie, în cele din urmă, procurorul care instrumenta dosarul Cuprom a cerut redistribuirea cauzei şi a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu presiunile exercitate de fosta şefă DIICOT.

Ulterior, dosarul a fost distribuit procurorului Cătălin Purcărin, care a dispus clasarea în 9 iulie 2014.

Procurorul care a dat soluţia în dosarul Cuprom a declarat la DNA că nu a analizat probele deja administrate şi nu a verificat stadiul acestora, precizând că a dat soluţia de clasare "deoarece s-a pus problema să scoatem cauzele vechi, căci urma să aibă loc un control al Inspecţiei Judiciare".

„Elocvent este şi faptul că acelaşi procuror Purcărin Cătălin a mai dispus anterior în 2011, 2012 soluţie de netrimitere în judecată faţă de Simu Horia în acest dosar şi care a fost infirmată, de altfel şi după soluţionarea prin clasare din 2014 s-a dispus redeschiderea urmăririi penale de către instanţa de judecată", se arată în referat.

Anchetatorii notează şi că „primirea sumei de 17.500 euro de către numita Bica Alina Mihaela la data de 8 noiembrie 2014 are relevanţă penală sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de luare de mită, deoarece din probele administrate până în acest moment rezultă că, numita Bica Alina Mihaela, prealabil primirii sumei de 17.500 euro a fost de acord cu cererea complicelui mituitorului şi a acceptat să-l sprijine pe Horia Simu pentru clasarea dosarului”.

În acest context, notează anchetatorii DNA, ”urmare demersurilor complicelui mituitorului Pop Şerban, numita Bica Alina Mihaela a efectuat acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu şi a determinat clasarea”.

UPDATE Potrivit anchetatorilor, Şerban Pop ar fi fost cel care a avut iniţiativa de a-l şantaja pe omul de afaceri Horia Simu. Mai exact, spun surse judiciare, Pop i-ar fi cerut iniţial 1,5 milioane de euro pentru a-l ajuta cu o anchetă deschisă de DIICOT, arată Digi24.

Omul de afaceri ar fi refuzat, moment în care ar fi fost ameninţat de fostul şef al ANAF că atât el, cât şi soţia că se vor alege cu dosare penale şi ar putea fi arestaţi.

Astfel, Pop ar fi primit o parte din suma cerută, respectiv 230.000 de euro, bani ce i-ar fi fost daţi într-un plic, chiar în biroul acestuia.

Procurorii arată în referatul cu propunerea de arestarea preventivă că, potrivit declaraţiei date de Ionuţ Mihăilescu (denunţătorul din acest caz - n.r.), Bica i-ar fi cerut să îl contacteze pe fostul şef al ANAF Şerban Pop, care „îi dăduse în prealabil acesteia un mesaj telefonic de salut în legătură cu dosarul numitului Simu Horia”.

Mai mult, DNA precizează că Alina Bica ar fi primit mita în propriul apartament.

„Conform probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale este cert că primirea sumei de 17.500 euro de către numita Bica Alina Mihaela a fost realizată la data de 8.11.2014, când Mihăilescu Ionuţ Florentin s-a întâlnit cu Bica Alina Mihaela la locuinţa acesteia şi i-a remis banii”, scriu procurorii în referatul cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit documentului citat, din convorbirile telefonice interceptate reiese că pe 8 noiembrie 2014 Alina Bica şi Ionuţ Mihăilescu au avut mai multe discuţii telefonice pe tema banilor, iar acestea au fost urmate de deplasarea lui Mihăilescu la locuinţa acesteia, unde i-ar fi dat banii.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie vor cere, miercuri, arestarea pentru 30 de zile a Aline Bica, acesta fiind suspectată de luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu.  

Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că, în şedinţa de 31 august, Secţia pentru procurori a CSM a încuviinţat reţinerea, arestarea preventivă şi arestul la domiciliu a Alinei Bica, procuror la Parchetul General, în prezent suspendată din funcţie.

De asemenea, DNA cere şi arestarea lui Şerban Pop, fostul şef al Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), acesta fiind suspectat de complicitate la dare de mită.

Cei doi sunt acuzaţi că ar fi luat mită de la omul de afaceri Horia Simu pentru a-I soluţiona favorabil un dosar care era instrumentat de procurorii DIICOT.

Noua anchetă a pornit de la un denunţ formulat de fostul consilier al Alinei Bica, Ionuţ Mihăilescu, inculpat în dosarul în care fosta sa şefă este acuzată de acordarea unei despăgubiri ilegale ca membră în comisia ANRP, susţin apărătorii.

230.000 de euro pentru o soluţie favorabilă

Alina Bica a ajuns marţi, în jurul orei 11.00, la sediul DNA, unde fusese citată în calitate de suspect într-un nou dosar. 

După aproximativ o oră, Bica a fost scoasă din sediul DNA cu cătuşe la mâini, fiind reţinută.

Cu doar câteva zeci de minute înainte din aceeaşi instituţie ieşise încătuşat şi Şerban Pop, fostul şef al ANAF. Amândoi au fost încarceraţi în arestul Poliţiei Capitalei urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. 

În acelaşi dosar, procurorii DNA desfăşoară acte de urmărire penală şi în cazul lui Horia Simu, acuzat de dare de mită. Acesta se află déjà după gratii pentru complicitate la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în cursul anului 2014, fostul şef al ANAF Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de aproximativ 230.000 euro (constând în două contracte de asistenţă juridică încheiate cu firmele acestuia din urmă şi suma de 150.000 euro cash), pentru a interveni la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), ca să soluţioneaze, într-o manieră favorabilă lui Simu, un dosar în care omul de afaceri era urmărit penal. 

„Simu Horia i-ar fi dat lui Pop banii în tranşe, pe parcursul a opt luni, pentru ca acesta să folosească suma în scopul menţionat mai sus”, precizează procurorii DNA.

Pop i-ar fi dat 20.000 de euro consilierului Alinei Bica, Ionuţ Mihăilescu, denunţător în cauză, din care şefa DIICOT ar fi primit la sfârşitul anului trecut 17.500 de euro. 

„În schimbul banilor primiţi, Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a făcut presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în cauza în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Horia Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior”, mai arată DNA.

Dosarele Alinei Bica

 

Alina Bica este judecată în prezent în două dosare de corupţie, în care a fost arestată timp de cinci luni.

În dosarul "Bica 1", fosta şefă a DIICOT a fost trimisă în judecată, pe 15 decembrie 2014, pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, împreună cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, i-ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. 

De asemenea, fosta şefă a DIICOT mai are un dosar pe rolul instanţei supreme, cunoscut sub numele de "Bica 2". Această cauză a fost disjunsă din prima. În acest dosar, Alina Bica, Dorin Cocoş, Alin Cocoş, Ionuţ Mihăilescu şi fostului ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimişi în judecată în 25 februarie.

Bica este acuzată că a luat mită un teren, în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Stelian, că l-ar fi favorizat pe Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom şi pe Adriean Videanu în dosarul Romgaz-Interagro.

Sub aceste acuzaţii Alina Bica a fost arestată în perioada 22 noiembrie 2014 - 21 aprilie 2015. Alina Bica a fost procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din mai 2013 până în noiembrie 2014, când a demisionat din funcţie.

Problemele celorlalţi inculpaţi cu justiţia 

Şerban Pop este judecat în dosarul de şantaj  de la Antena TV Group SA. Concret, acesta a fost acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În acest dosar mai este judecat şi fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia, pentru complicitate la şantaj.

Horia Simu este cercetat în arest preventiv într-un dosar în care este acuzat de obţinerea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 55 milioane de euro.

Simu este suspectat că, în perioada 2006 - 15 ianuarie 2008, a sprijinit şi înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), prin depunerea la un dosar de despăgubire a unui imobil a mai multor înscrisuri, printre care o adeverinţă medicală şi o expertiză extra-judiciară din 2006, prin care s-a prezentat fals o stare de sănătate precară şi o identificare greşită a terenului, pentru a acredita ideea de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Vacanţa de vară s-a încheiat. Fosta şefă a DIICOT s-a întors după gratii. De această dată, însoţită de fostul şef ANAF Şerban Pop

 

Dosarul ANRP. Marko Attila, Theodor Niculescu şi omul de afaceri Horia Simu au fost trimişi în judecată

 

Dosarul „Scandalul de la Antene“. Avocatul lui Sorin Alexandrescu, amendat pentru că nu s-a prezentat la termen. Gâdea, audiat în septembrie

Alina Bica: Sper să nu am soarta doamnei Rarinca. E abominabil, ţine de Burundi, de o ţară din lumea a treia. Bica şi Alin Cocoş rămân sub control judiciar

Alina Bica s-a dus la DNA pentru a-şi lua înapoi telefonul mobil predat în momentul în care a fost reţinută

STENOGRAME Dosarul „Scandalul de la Antene”. Dan Voiculescu trimis în judecată pentru complicitate la şantaj:  "Faceţi, tată, faceţi plângeri!"

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite