Alexandru Vişinescu, torţionarul condamnat la 20 de ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Torţionarul Alexandru Vişinescu FOTO: AP
Torţionarul Alexandru Vişinescu FOTO: AP

Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare, a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 - 1963,şi a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru crime împotriva umanităţii, în dosarul având ca obiect sesizarea formulată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Alexandru Vişinescu. Procesul

Procesul lui Alexandru Vişinescu a început pe 24 septembrie 2014 la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vişinescu, deţinuţii erau supuşi unor condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente şi fără să li se acorde îngrijiri sau asistenţă medicală adecvate, a arătat Parchetul instanţei supreme.

„Totodată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaţilor prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreţionar şi abuziv, condiţiile de detenţie inumane, relele tratamente, bătaia şi alte violenţe, ignorarea adreselor şi sesizărilor formulate de către deţinuţi erau tot atâtea acţiuni menite a duce la exterminarea fizică a persoanelor încarcerate”, au arătat procurorii în documentul citat.

Principalele categorii de deţinuţi aflate în penitenciar, aşa cum reiese chiar dintr-o notă a lui Vişinescu adresată Consiliului Securităţii Statului din 1967, erau foşti conducători în guvernele burghezo-moşiereşti şi în conducerile PNŢ şi PNL, foşti conducători ai diverselor organizaţii subversive, foste cadre de conducere după 23 August 1944, foste cadre MAI după 23 August 1944, foşti conducători ai diverselor secte religioase şi alte cazuri mai izolate.

Regimul Alexandru Vişinescu. Deţinuţii mureau lent după ce erau torturaţi fizic şi psihic

Regimul impus de Vişinescu în Penitenciarul Râmnicu Sărat nu asigura sub nicio formă condiţiile minime de supravieţuire pe termen lung, având în vedere că de cele mai multe ori sentinţele se întindeau pe o perioadă care depăşea zece ani.

„Decesul deţinuţilor survenea, astfel, în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceştia erau torturaţi fizic şi psihic”, au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori au fost identificaţi 138 de deţinuţi care au trecut prin Penitenciarul Râmnicu Sărat în mandatul lui Vişinescu.

Alexandru Vişinescu s-a născut la Buzău, în 1925, şi a fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 şi până la desfiinţarea închisorii, în 1963, fiind şi ultimul comandant al închisorii, unde a murit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile Mislea şi Jilava, la începutul anilor '50.

Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976, a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.

În prezent, el trăieşte într-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe lună.

Alexandru Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de îînchisoare

Alexandru Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare cu executare. De asemenea, după executarea pedepsei, timp de cinci ani, acestuia îi sunt interzise mai multe drepturi.
 

Prin decizia de vineri, instanţa a mai dispus ca acesta să fie degradat militar. El era locotenent în rezervă.

Totodată, Vişinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Instanţa a menţinut sechestru asigurător pus de către anchetatori pe imobilul în care locuieşte Alexandru Vişinescu, dar şi pe o serie de acţiuni pe care acesta le-ar deţine la SIF.

Sentinţa a fost pronunţată vineri de judecaătoarea Carmen Veronica Găină de la Curtea de Apel Bucureşti, la finalul unui proces de 10 luni.

Decizia de vineri a instanţei nu este definitivă, astfel că poate fi făcut atacată. La ultimul termen al procesului, torţionarul Vişinescu a spus că el a muncit o viaţă întreagă şi că în tinereţe a fost servitor.

„Am fost ales să fiu la Râmnicu Sărat. Pentru că am fost corect, am fost recomandat să ajung acolo, nu am ajuns pur şi simplu. Dosarele deţinuţilor nu erau la mine, ci la Direcţia Generală (a Penitenciarelor - n.r.). (...) Am muncit foarte mult, am fost respectat. În condiţiile în care am fost atâţia ani la Râmnicu Sărat, înseamnă că am muncit şi am dovedit corectitudinea. Nu sunt eu de vină. Direcţia Generală nu a văzut? Putea să intervină. Deţinuţii nu erau la mine, erau la Direcţia Generală", le-a spus Vişinescu magistraţilor.

De asemenea, acesta a cerut în repetate rânduri instanţei să aprecieze sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite