Accident cu un mort şi cinci răniţi în Harghita

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii continuă ancheta pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului FOTO: Adevărul
Poliţiştii continuă ancheta pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului FOTO: Adevărul

O femeie de 40 de ani a murit şi alte cinci persoane, dintre care trei copii, sunt rănite, în urma unei coliziunii dintre două autoturisme la intrarea în Miercurea Ciuc, pe DN 12A.


Autoturismele s-au ciocnit frontal, după ce o femeie de 35 de ani a intrat pe contrasens şi a lovit vechiculul care circula regulamentar pe direcţia Frumoasa – Miercurea Ciuc, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Harghita, Gheorghe Filip, citat de Mediafax.

Femeia de 40 de ani a murit în drum spre Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, din cauza unei hemoragii interne Soţul acesteia şi fiul în vârstă de 16 ani au fost transportaţi la spital alături de şoferiţa care a provocat accidentul şi cei copii ai săi, în vârstă de zece luni, respectiv trei ani.

Bărbatul este internat la secţia de chirurgie în urma unor politraumatisme, iar băiatul în vârstă de 16 ani a fost operat după ce a suferit un traumatism toracic şi unul abdominal, a declarat managerului unităţii medicale, Demeter Ferenc, pentru mediafax

Femeia vinovată de producerea accidentului este internată la Secţia de Ortopedie, iar copiii, care au suferit excoriaţii şi hamatoame, vor fi supravegheaţi de medicii de la Secţia de Pediatrie în următoarele 12 ore

Neadaptarea vitezei, adormirea la volan, defecţiuni tehnice sau o stare de rău a conducătoare auto pot fi printre cauzele producerii accidentului, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite