Ştefan Stana, membru în Comitetul Executiv al FRF, şi Dumitru Costin, audiaţi la DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Stana, reprezentantul cluburilor de Liga a 2-a în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, şi Dumitru Costin, fost membru al Comitetului Executiv al FRF, au fost joi la DIICOT pentru a fi audiaţi într-un dosar care vizează deturnarea unui milion de euro din fondurile primite de la FIFA pentru ridicarea bazei de pregătire de la Buftea.

UPDATE La ieşirea din sediul DIICOT, Dumitru Costin a declarat că a fost audiat în calitate de martor, adăugând că avea impresia în comitet că face parte „dintr-o adunătură de proşti” şi că el era „în permanenţă oaia neagră de acolo”.

„Eu am venit cu toată disponibilitatea aici, pentru că ştiu că ceea ce am făcut acolo am făcut corect şi legal. (...) Vă pot spune despre ce a ieşit la sfârşit, nu mă întrebaţi de ce a fost. Până la urmă sunt două infrastructuri bune, moderne, funcţionale (bazele sportive de la Buftea şi Mogoşoaia, n.r.). Nu pot să discut valorile lor, procedurile de achiziţii. (...) În opinia mea, proiectul de la Buftea a fost insuficient de transparent. La fel ca toate proiectele investiţionale”, a spus Costin, citat de news.ro.

El a completat spunând că a ajuns la concluzia că nu mai avea ce să caute în Comitetul Executiv al FRF, din care a demisionat în 2013.

„Aveam impresia că făceam parte dintr-o adunătură de prosti care ia decizii astăzi care mâine sunt rastalmacite la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Am zis că nu mai am ce să caut acolo. Eu am fost în permanenţă oaia neagră de acolo”, a spus Dumitru Costin.

UPDATE Dumitru Costin, fost membru în Comitetul Executiv al FRF, s-a prezentat joi la DIICOT pentru a fi audiat de procurori.

Ştefan Stana fusese citat miercuri pentru audieri, însă acesta a reprogramat, astfel că s-a prezentat joi dimineaţă.

Stana a declara miercuri, pentru ProSport, că nu are nicio emoţie în legătură cu audierea de la DIICOT.

„Trebuie să merg la audieri. Mâine dimineaţă (n.r.- joi), trebuie să mă prezint. Nu am nicio emoţie. Pentru mine nu este niciun fel de problemă. Ştiu că s-a făcut totul din banii veniţi de la UEFA şi cu acordul Federaţiei. S-a creat o Comisie pentru aceste lucrări din care a făcut parte preşedintele, un inginer, trezorierul. În Comitetul Executiv, s-a supus votului construirea bazei de la Buftea. Era normal să fim de acord cu construirea bazei pentru că era util pentru jucători. Cu cât mai multe astfel de baze, cu atât mai bine. Nu-mi mai aduc aminte exact la cât a fost evaluată lucrarea, dar ştiu că am fost informaţi. Dacă au greşit, să plătească, dacă nu, să fie sănătoşi", a spus Ştefan Stana.

Până în prezent, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criinalitate Organiztaă şi Terorism (DIICOT) au ajuns pentru audieri Mitică Drgomir, Marian Rusen, Pauls Costas, Patriţiu Abrudan, Iuliu Mureşan şi Cornel Şfaiţer.

Costuri „umflate“ de 20 de ori

Baza de la Buftea, ridicată între 2009 şi 2011, a fost inaugurată de Mircea Sandu, la eveniment participând şi fostul preşedinte FIFA, Sepp Blatter. Primele informaţii despre costurile „umflate“ ale construcţie au apărut în „ProSport“, în iunie 2014.


Potrivit sursei citate, sumele neobişnuit de mari care au fost alocate diverselor proiecte au declanşat scânteia de la care a pornit ancheta procurorilor. Spre exemplu, pentru hotelul din interiorul bazei s-au cheltuit 2,4 milioane de euro, iar 600.000 de euro s-au dus pe costurile de proiectare.

Şi terenurile sintetice de la Buftea au fost suspect de scumpe. Fiecare a costat 500.000 de euro, în condiţiile în care terenuri identice se pot construi la jumătate de preţ.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite