Elicopter SMURD prăbuşit în Siutghiol: Şeful Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI a fost demis. Ion Cristinel Reliu, numit în locul acestuia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dorel Grădinaru, şeful Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a fost demis marţi, 23 decembrie.

UPDATE Generalul de flotilă aeriană Ion Cristinel Reliu a fost desemnat, marţi, la conducerea Inspectoratului General de Aviaţie, după ce generalul Dorel Grădinaru a fost demis, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit sursei citate, generalul de flotilă aeriană Ion Cristinel Reliu îl va avea ca adjunct la conducerea Inspectoratului General de Aviaţie pe comandorul Laurenţiu Machedon, transmite Mediafax.

Generalul Reliu a fost, în perioada 2011-2014, comandant al Bazei 90 Transport Aerian din Ministerul Apărării Naţionale, ultima funcţie ocupată în cadrul MApN fiind aceea de şef Instrucţie şi doctrină în cadrul Forţelor Aeriene Române. Reliu are la activ peste 3.000 de ore de zbor, fiind instructor de zbor din anul 1999.

Comandorul Laurenţiu Machedon a ocupat funcţia de comandant al Grupului Logistic din cadrul Bazei 90 Transport Aerian din MApN, este inginer de bord din anul 2007, fiind absolvent al Academiei Tehnice Militare, promoţia 1990.


Şeful Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI a fost demis ca urmare a accidentului aviatic care a avut loc la Constanţa în urmă cu o săptămână, când un elicopter SMURD s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, în urma căruia patru oameni şi-au pierdut viaţa. 

Este a treia demitere în urma tragediei de la Constanţa. În data de 16 decembrie, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a dispus schimbarea din funcţie a şefului ISU Constanţa, colonelul Viorel Jianu. O zi mai târziu, pe 17 decembrie, a fost demis şi prefectul Constanţei, Radu Volcinschi.

Dorel Grădinaru conducea Inspectoratul General de Aviaţie din mai 2008. În perioada 2005-2008, el a fost detaşat de la MAI la DIICOT, unde a lucrat ca specialist în combaterea terorismului, potrivit Mediafax.

Anchetă militară

Tragedia de pe lacul Siutghiol, în care şi-au pierdut viaţa toţi membrii echipajului SMURD, a lăsat multe întrebări fără răspuns, chiar dacă ieri autorităţile au încercat să dea câteva explicaţii. Ancheta trebuie să elucideze cum s-a putut prăbuşi un elicopter de ultimă generaţie, condus de un pilot experimentat, în condiţii meteo normale pentru zbor. 

La bordul elicopterului SMURD, prăbuşit în lacul Siutghiol, se aflau medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani), şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani). Elicopterul SMURD transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi se întorcea de la Aeroportul ”Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.

Ancheta în acest caz este coordonată de Parchetul General, care a deschis un dosar penal. La investigaţii colaborează criminalişti, experţii în aviaţie şi specialişti militari.

Pe aceeaşi temă:

FOTO Epava elicopterului SMURD prăbuşit în lacul Siutghiol a fost adusă la mal. Şeful ISU Constanţa, demis

Bătrâna pentru care şi-au dat viaţa cei patru membri ai SMURD din elicopterul prăbuşit la Constanţa. Femeia a fost la câteva minute să moară alături de eroi

Martor al tragediei de pe lacul Siutghiol: „Mi-a atras atenţia zborul în picaj al elicopterului“

Baronul Nicuşor contra părintele SMURD: „Elicopterul avea flotoare. Hai să vedem, le mai găseşte în Siutghiol??“

FOTO Blestemul lacului Siutghiol, cimitirul de epave. Pe fundul apei zac mormane de fiare ale aparatelor de luptă nemţeşti, dar şi ambarcaţiuni noi

Tragedia de pe lacul Siutghiol. Bâlbele din misiunea de salvare a echipajului SMURD, după prăbuşirea elicopterului

UPDATE Elicopter SMURD prăbuşit. Toţi cei patru membri ai echipajului au murit

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite