Şef nou la pompieri. Colonelul Ion Burlui a fost adus de la Suceava pentru a ocupa fotoliul de inspector general
0Colonelul Ion Burlui - cel care a condus Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava (ISU) - este noul inspector general al pompierilor. Decizia a fost luată după ce Ioan Baş a cerut, din motive personale, încetarea împuternicirii din această funcţie pe care o ocupă din octombrie 2012.
„Colonelul Ion Burlui a fost numit şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe. Decizia a fost publicată marţi în Monitorul Oficial“, au declarat surse din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru adevărul.ro.
Numirea sa a venit ca urmare a solicitării de încetare a împuternicirii în funcţia de şef al IGSU a lui Ioan Baş, decizie publicată în Monitorul Oficial în data de 14 iunie 2013.
Aceleaşi surse au precizat că „schimbarea colonelului Ioan Baş din fruntea IGSU nu a avut loc pe fondul unor neînţelegeri, ci la cererea expresă a acestuia, din motive personale“.
Ioan Baş, împuternicit în octombrie 2012
Generalul de brigadă cu o stea Ioan Baş a fost imputernicit în octombrie 2012 în funcţia de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), înlocuindu-l pe colonelul Marcel Sorin Lucaciu, eliberat din funcţie.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au motivat că decizia de atunci a fost luată în scopul îmbunătăţirii managementului la nivelul IGSU.