25 Octombrie: Preşedintele, Şeful Apărării şi Ziua Armatei României

Monumentul ostaşului român din Carei - opera sculptorului Vida Gheza şi a arhitectului Anton Dâmboianu. Sursa ; Twitter.

Organismul militar românesc a fost şi este acea mulţime de români conştienţi, care au ştiut şi cunosc că purtând uniforma ARMATEI ŢĂRII au îmbrăcat  şi cămaşa morţii, apărând în trecut, cu preţul vieţii, de câte ori a fost nevoie, libertatea pământului strămoşesc.

Astăzi este Ziua Armatei României. 

Este ziua celor mulţi şi neştiuţi, care au îndurat cu tărie greutăţile şi privaţiunile serviciului militar, nicidecum a mărimilor care se vor din nou în rândul prim al ceremoniilor oficiale, în care dureroase adevăruri se rostesc pe jumătate.

Circa 65.000 de militari activi, aproximativ 54.000 de rezervişti, încă apţi de luptă, plus mai multe mii de pensionari militari în retragere, merită astăzi onorul cuvenit.

Priviţi însă şi spre cei care atacă azi armata românilor şi o să înţelegeţi cât de bine o duc cei din Coloana a V-a, supravieţuitoare în România anului 2021.

Cu ani în urmă, un ministru al apărării a poposit, înainte de alegeri importante, într-un batalion aflat într-un teatru de război.

Acolo, ca de obicei, a surâs, a strâns mâinile militarilor aflaţi în preajmă, ba chiar a făcut şi câteva flotări, din ciclul istoric "şi eu pot încă să mă antrenez ca voi."

Batalionul părea o mare de maci înfloriţi spre gloria partidului din care făcea parte ministrul.

Bucurie mare la oficialul convins că a spart gura târgului, vorba vine.

Numai că "marea mută" nu trebuie judecată niciodată după aparenţe.

La alegerile care au urmat, majoritatea zdrobitoare a cetăţenilor în uniforme militare din subunitatea vizitată de ministru a votat contra partidului pe care îl reprezenta.

Se revărsase astfel paharul atâtor umilinţe îndurate în ani când bugetul apărării scădea, în ciuda promisiunii făcute la momentul intrării în NATO, de menţinere a unui procent menit a asigura nevoile reale - obiective, de întreţinere şi dotare - ale Forţelor Armate Române.

Au fost ani în care, exasperat, şeful de atunci al apărării / CHOD a ieşit cu o declaraţie publică, în care a arătat că nu mai are bani pentru armată. 

Premierul din acel moment s-a enervat. 

L-a chemat la Palatul Victoria. 

Şi numai intervenţia Preşedintelui, din acel an, a determinat evitarea schimbării generalului indignat de dispreţul arătat defensivei naţionale. 

Mult mai târziu, doar exigenţa preşedintelui Trump, faţă de toţi aliaţii, de creştere a cheltuielilor militare generale, a determinat sporirea la 2% din PIB a alocaţiei bugetare naţionale pentru apărarea patriei. 

În buna tradiţie postbelică, anual, pe 25 Octombrie, la Carei se cinsteşte memoria celor căzuţi la datorie, pentru eliberarea ultimei brazde de pământ strămoşesc, în 1944. 

Am participat, alături de şeful apărării din acea clipă - o voi preciza mai jos - la o asemenea ceremonie, organizată la Monumentul ostaşului român din Carei, acesta fiind opera sculptorului Vida Gheza şi a arhitectului Anton Dâmboianu, inaugurat în anul 1964. 

Garda aliniată era impecabilă, generali importanţi din Bucureşti şi din Transilvania erau prezenţi, iar prin apropiere treceau cetăţeni izolaţi. 

În schimb, la ferestrele blocurilor din apropiere erau multe fiinţe dornice să vadă ceremonialul la care urma să participe şi Preşedintele de atunci al României. 

Acesta a venit la ora fixată, cu surâsu-i cunoscut. 

A trecut în revistă garda de onoare şi a plecat fruntea în faţa chipului simbolic al eroului necunoscut. 

Nu a avut nimic de reproşat organizatorilor militari. 

Totuşi, cu o inteligenţă nativă aparte a observat inapetenţa localnicilor pentru ceremonial. 

S-a îndreptat agale spre convoiul de maşini oficiale, împreună cu şeful apărării şi suita de oficiali militari prezenţi. 

Eram în spatele său, când - spre surpriza şefului apărării, altfel calm şi atent la exigenţele Preşedintelui - i-a spus celui ce conducea practic armata ţării să rămână pe loc. 

Pe loc fiind bordura lângă care aştepta maşina prezidenţială. 

Apoi, spre uluirea generală, şeful statului s-a urcat în limuzină şi aceasta a demarat în forţă. 

Niciun alt autoturism din coloana oficială nu a urmat-o. 

Nicio maşină de poliţie nu a intrat în rolul de antemergător. 

Printr-o staţie de radio i s-a comunicat şefului apărării că limuzina prezidenţială - în care se aflau doar şoferul şi Preşedintele - a oprit la intrarea din partea opusă a parcului. 

- Ce face Preşedintele?  - A coborât din maşină şi merge prin parc, fără nicio gardă de corp. Se opreşte la mamele cu copii mici, dă mâna cu pensionarii, ascultă pe cei aflaţi în trecere. Maşina îl urmează, la câţiva metri în spate. Deja s-a format un grup de peste douăzeci de oameni, care merge la pas, cu preşedintele, discută cu el, îi spun nemulţumirile lor, iar el nu se supără. Îi încurajează să se confeseze. Nu am mai văzut aşa ceva! Incredibil... 

Înt-adevăr, după un timp a apărut şi Preşedintele. 

Mergea flancat de mai mulţi cetăţeni. 

Avea răbdare cu fiecare. 

L-am auzit repetând: 

- Trimiteţi-mi solicitarea în scris sau chiar veniţi cu ea, la Cotroceni, dacă aveţi timp şi vă primesc. 

Nu era nicio baie de mulţime, pentru că nu organizase nimeni aşa ceva, iar cei care se aflau lângă şeful statului de atunci, numai de politică nu aveau chef. 

Era frig şi am văzut că, un pic, şeful statului tremura. 

A zâmbit, şi-a luat rămas bun, a închis uşa maşinii şi limuzina a demarat doar după ce s-a urcat în aceasta şi şeful apărării. 

Apoi coloana oficială s-a îndreptat spre aeroportul din Carei. 

După ce Preşedintele a plecat cu avionul spre Bucureşti, şeful apărării a revenit printre militari.

Era nedumerit şi nemulţumit în agală măsură: 

- De unde ştie Preşedintele situaţia reală a trupelor din Afganistan?...Ştia starea şi cantitatea muniţiei, a tehnicii de luptă, a logisticii ce trebuia asigurată şi este acolo doar parţial livrată... 

În faţa şefului apărării erau generali abia întorşi din teatrul de război afgan, care constataseră şi ei realităţile cunoscute de Preşedinte, dar au reiterat, de faţă cu mine, că nu sunt ei sursa informaţiilor prezidenţiale. 

Era clar, atunci, că în pofida ceremonialului militar impecabil, şeful statului nu se îmbăta cu aparenţe.

Duşul rece aplicat de Preşedinte şefului apărării, iar de acesta din urmă interlocutorilor săi, generali cu cariere militare deloc efectuate la "foc automat", precum unii urmaşi ai lor de azi - parcă mai degrabă miraţi de ceea ce le sclipeşte pe umere - indica diferenţa specifică, dintre imaginea publică a armatei şi realitatea fără fard a unităţilor operative, de atunci. 

NOTA BENE: Cele relatate s-au petrecut cu exact 13 ani în urmă.