101 de nopţi de înstrăinare

A fost odată un stat care se numea Republica Moldova. Neavând pe cine da vina pentru problemele cronice de corupţie şi corupţie, oligarhii din acel stat au jurat să se răzbune pe cei care le-ar putea ameninţa împărăţia. Şi pentru că nu mai găsiseră pe nimeni cu forţă, ei s-au hotărât să încerce să elimine ideea unionistă din sufletele şi mintea oamenilor...

Zis şi făcut: acum 101 zile am fost ridicat din faţa liceului Gheorghe Asachi unde mă întâlnisem cu profesori din mai multe instituţii de învăţământ din Chişinău şi escortat de colaboratori ai Serviciul de Informaţii şi Securitate până la graniţă. Fără nicio motivaţie, am primit înştiinţarea că sunt persoană non-grata pe o perioadă de cinci ani.

Au urmat şi sper să ia sfârşit cât mai curând o serie de gânduri negre, la care ajungeam de regulă nopţile, reflectând asupra nedreptăţii pe care am suferit-o. În fond, cele mai mari lupte în viaţa asta trebuie să le dai cu tine, cu propria voinţă şi credinţă. Şi cu acea umbră de îndoială: dar dacă totuşi?

Dacă lumea se va speria de expulzare şi nu vor mai ieşi în număr mare în stradă?

Ce vor crede oamenii care nu mă cunosc despre interdicţie?

Cum va fi privită mişcarea unionistă dupa aceasta?

Dacă reacţia faţă de unire a celor din România va fi influenţată de ştirea că un cetăţean român e expulzat din statul cu care vrem să ne unim?

Vom avea tăria de a ne ţine de planurile pe anul acesta?

Ce probe îmi vor fabrica securiştii de la Chişinău?

Şi cum le întorceam eu pe toate părţile, în cele 101 de nopţi, gândurile negre se destrămau ziua.

Am pierdut procesul intentat în prima instanţă şi am interdicţie încă patru ani şi aproape nouă luni de acum încolo de a intra în Republica Moldova. Dar nu mă aşteptam la altceva, cunoscând faptul că justiţia de peste Prut este obedientă total puterii politice. Ce m-a amuzat a fost tentativa de probe aduse împotriva mea: capturi de pe Facebook, poze cu mine la manifestaţii publice, apariţii în presă. Nimic care să justifice expulzarea. A întrebat judecătorul dacă vreodată am luat parte la acţiuni sau manifestaţii violente. Răspunsul celor de la SIS a fost că am fost întotdeauna paşnic, dar, vedeţi voi, nu am voie să mă exprim asupra Unirii, în calitate cetăţean străin. Deci, concluzia lor: trebuia să tac atunci când eram la Chişinău!

Nu am fost privit cu reticenţă, cum mă gândeam. Am fost primit cu braţele deschise, chiar cu diplome şi distincţii de către fundaţii şi asociaţii a căror activitate o admiram până atunci, cum ar fi Fundaţia Mihai Viteazul, Clubul Militar de Reflecţie Euroatlantică sau CIADO, de către autorităţile locale de pretutindeni, în special Consiliul Judeţean Prahova, Consiliul Local Iaşi - unde am şi ţinut o cuvântare în cadrul şedinţei, Primăria Iaşi, şi am întâlnit mulţi alţi oameni pe care se poate conta în lupta pe care o ducem. Chiar politicienii mari de la Bucureşti au luat poziţie, de la unii chiar neaşteptându-mă: chiar dacă l-am contrazis de-a lungul timpului,premierul Ponta mi-a promis ceva (dar nu s-a ţinut de cuvânt), ministrul de externe Aurescu a cerut ferm părţii omoloage explicaţii. Cel mai mult m-au bucurat însă reacţiile românilor de pe toate meridianele, sutele de mesaje de susţinere şi manifestaţiile care au avut loc, în special cele venite de la tinerii din Basarabia; oamenii care, după părerea mea, merită tot ce e mai bun în lumea asta.

Rezultatul dorit nu a fost atins nici pe departe de oligarhii de la Chişinău: mai multă notorietate au făcut ideii unioniste.

Forţa şi constanţa celor care doresc unirea nu a scăzut cu nimic, ba chiar ritmul s-a înteţit. Citeam dăunezi, amuzat, un editorial, din ciclul celor scrise la comandă politică, că această continuitate e chiar suspectă şi parte a unui plan ascuns de Unire: „evenimentele unioniste apar constant, aproape programatic în peisajul românesc din ultima vreme”. Autoarea are parţial dreptate în ceea  ce scrie: le programăm şi le facem conform unui plan concret, dar deloc ascuns. Alte voci, din neştiinţă sau rea voinţă, spun că ar fi o scădere a numărului unioniştilor din România, acesta ajungând la 67,9% faţă de cele trei sferturi cu care erau obişnuiţi. Nimic mai fals: numărul celor care se opun Unirii până în 2018 conform studiului făcut în iulie de Inscop sunt în procent de doar 14,8%, ceea ce ne duce la un procent net care depăşeşte cifrele sondajelor anterioare. Suntem analizaţi, victime ale diversiunii, atacaţi prin unele portavoci (de rang din ce în ce mai înalt), deci CONTĂM.

Un sondaj de opinie serios se lasă încă aşteptat în Republica Moldova, dar este vizibil cu ochiul liber că numărul unioniştilor este în creştere, procent accelerat de toate procesele interne de la Chişinău şi externe, din regiune. Marile manifestaţii pentru Unire care au avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale în mai şi iulie,impresionantul marş spre Ţară al Tinerilor Moldovei trebuie să facă ca România să ia frâiele problemei reîntregirii în mâini. Faptul că mesaje de felicitare pentru tineri au fost emise atât de premier cât şi de preşedinte nu arată altceva decât că ACUM unirea este subiect pe agenda zilei al statului român. E nevoie de intensificarea măsurilor concrete realizate în ultimii ani. Amploarea manifestaţiilor a făcut ca şi opinia publică din străinătate să urmărească fenomenul, după cum se vede din ultimul articol despre Unire apărut în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Scenarii viabile şi studii privind viitoarea reunificare au început să apară. Experţii Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu  au lansat GO FOR MOLDOVA, un program de asistenţă financiară care ar permite integrarea economică aprofundată dintre cele două state. E foarte bine că se discută, din schimburile de idei rezultă progresul. Ultima propunere de entitate statală este un conglomerat între România şi Republica Moldova, în care aceasta din urmă să delege atribuţiile de politică externă, apărare şi justiţie către Ţara-mamă. Este rolul experţilor să ajungă la formulele cele mai bune, a populaţiei să le accepte şi a clasei politice de la Bucureşti să pună pe masă oferta concretă.

Trăgând linie după interdicţie, balanţa este net pozitivă, în ciuda nopţilor pline de gânduri.

Dar ruşinea comisă împotriva mea şi împotriva ideii unioniste trebuie să ia sfârşit.

Protipendada de la Chişinău trebuie să înţeleagă că un om nevinovat nu poate fi pedepsit pentru ideile sale şi că, dacă întreţin această nedreptate, vor plăti înzecit.

Ca să ajungem la Unire, măsura abuzivă trebuie să fie anulată. Acum!