Turnul Eiffel, început şi întreţinut de români

O echipă formată din 19 români munceşte din greu la restaurarea simbolului Franţei, pe salarii de trei ori mai mici decât ale francezilor. Marius Grigoraş, unul dintre cei care lucrează în echipa de restaurare, spune că românii sunt blestemaţi să facă lucruri măreţe numai pentru alţii.

O echipă de 19 alpinişti utilitari români a intrat în al doilea an al aventurii la înălţime pe turnul Eiffel, lucrările de recondiţionare începând în martie 2009. Nu numai aspectul actual depinde de mâinile unor profesionişti români, ci însăşi existenţa edificiului. Structura metalică a Turnului Eiffel este realizată la Reşiţa, iar oţelul provine din furnalul de la Govăşdia din localitatea Ghelari, judeţul Hunedoara.

Tot un român, inginerul Gheorghe Pănculescu, a inventat un sistem de îmbinare a traverselor de cale ferată care a făcut posibilă ca această structură metalică uriaşă să stea în picioare.

 „Este într-un fel ironic, Turnul Eiffel începe şi termină cu noi, românii. Eu însă am şi un gust amar, de parcă suntem blestemaţi să facem lucruri măreţe numai pentru alţii“, a spus Marius Grigoraş, unul dintre cei care lucrează în echipa de restaurare.

„Dacă scap un şpaclu pot ucide pe cineva“

Marius, de 28 de ani, a lucrat ca alpinist utilitar în mai multe oraşe din România, mult timp şi în Bucureşti. Pasionat de munte şi de înălţimi, a îmbinat utilul cu plăcutul şi a intrat în branşa alpiniştilor în urmă cu 5 ani. De atunci a învăţat să vopsească, să sudeze, să repare, să construiască, să facă orce este nevoie dar la înălţime, atârnat în „coardă“.

„Turnul Eiffel este cea mai înaltă clădire de până acum, doar muntele poate o poate concura din acest punct de vedere. Este şi cea mai grea muncă pentru că dacă scap chiar şi un şpaclu pot ucide pe cineva pentru că pe sub mine trec mii de turişti în fiecare clipă“, povesteşte Marius. El a ajuns să lucreze în echipa de la Eiffel în toamna anului 2009 din întâmplare.

Subcontractorul, cel care caută efectiv mână de lucru specializată, îl cunoaşte pe Marius de pe vremea când acesta era student. „Am luat legătura cu el şi ştiam că telefonul pe care i-l voi da îmi va schimba viaţa. La scurt timp m-a cooptat în echipă“, a mai povestit alpinistul.

„În România se moare pe şantiere ca pe front“

El spune că viaţa sa s-a schimbat pentru că atât felul de a munci cât şi cel de a interacţiona cu colegii este mult diferit de cel din România. „Mai întâi m-a surprins faptul că şefii de acolo sunt în primul rând atenţi la siguranţa ta, nu te lasă sub nicio formă să te apuci de lucru dacă nu eşti echipat complet şi nu eşti legat în câteva corzi. Apoi umează calitatea şi abia la urmă cantitatea. În România e exact invers, se lucrează repede, fără cap, fără protecţie şi se moare pe şantiere ca pe front. Niciun patron nu dă doi bani pe viaţa ta“, a mai spus tânărul.

Chiar dacă pe Eiffel nimeni nu se găbeşte, asta nu înseamnă că se trage chiulul. „Românii muncesc de rup dacă au pentru ce. Dacă munca lor nu este respectată abia atunci încep să fure, măcar timp, şi trag chiulul sau fac treabă de mântuială. Cred că oricine, indiferent de naţionalitate, ar face la fel dacă nu ar fi respectat şi plătit“, susţine Marius. 

Francezii au salarii triple

Al doilea şoc a fost cel al colaborării cu noii săi colegi. „Turnul Eiffel e de fapt un Turn Babel şi în ceeea ce priveşte echipa noastră, nu numai când este vorba de turiştii veniţi din toate colţurile lumii. O companie grecească a câştigat licitaţia astfel că în echipă avem cinci greci. Mai sunt doi portughezi şi patru francezi. Subcontractorul este român aşa că recondiţionare efectivă a turnului este făcută în exclusivitate de români. Noi ducem greul, cum ar veni, dar ne şi place“, a spus alpinistul.

Chiar dacă românii muncesc pe rupte, colegii lor de alte cetăţenii au salarii mai mari. Un francez care lucrează cu ei câşigă şi de trei ori mai mult. Alpiniştii utilitari francezi evită însă să muncească la Eiffel iar cei care vin o fac doar pentru a avea această experienţă pe C.V.. Cu toate acestea Marius spune că este mulţumit şi că pentru el munca este mai întâi pasiune, un scop în sine, şi mai apoi o cale de dobândi alte foloase. „Îmi place ce fac şi nu mă văd altfel decât la înălţime. Aş vrea să lucrez pe cele mai înalte clădiri din lume şi sper că Turnul Eiffel este doar începutul“, a mai spus Marius.

Numai vopseaua costă 4 milioane de euro

Este prima dată în istoria turnului când lucrările sunt făcute de alpinişti utilitari. Aceştia vor curăţa, vor recondiţiona şi vor vopsi o suprafaţă de 250.000 de metri pătraţi. „E ca şi cum am vopsi trei stadioane ca Lia Manoliu.

Se vor consuma peste 60 de tone de vopsea în valoare de 4 milioane de euro“, a spus Marius.
Aceasta este cea de-a 19-a campanie de restaurare şi contractul prevede ca lucrările să fie încheiate în toamna acestui an. În cei 121 de ani de la ridicarea sa, turnul a fost recondiţionat la un interval de şapte ani. Următoarea campanie va avea loc în 2014, mai repede decât de obicei, şi va dura cinci ani pentru că se vor face reparaţii capitale.