În miez de vară, Terasa Fericirii e cel mai răcoros loc din Pantelimon. Deşi nu are aerul condiţionat din mall, are un aer condiţionat de berea rece şi de cei trei copaci care împrejmuiesc terasa, plus umbra blocului, aşa că puţine locuri sunt mai plăcute când afară sunt 38 de grade. Abonaţii fideli ai terasei ştiu foarte bine care sunt orele cele mai bune de venit acolo: orice ore. Important e să fie deschis. Majoritatea abonaţilor îşi aduc cu ei şi alibiul. Acesta poate fi de la o plasă de cumpărături până la un câine dus să se uşureze sau un nepot scos la plimbarea de după-amiază, căruia i s-a închis gura cu o prăjitură plus un suc.

Peste drum de terasă se află un loc propice somnului, la umbra blocului de vizavi. Se doarme bine acolo, aşa umblă vorba în cartier, mai ales că zilnic pe bucata aia de asfalt trage un pui de somn câte un trecător. E pur şi simplu un loc unde energiile se concentrează de aşa natură că, dacă ai drum prin zonă, pur şi simplu somnul te loveşte ca un tren şi trebuie să te opreşti, să te aşezi pe trotuar şi să te culci, măcar şi pentru zece minute. De fier să fii, dacă treci prin zona aia trebuie să te opreşti, în mod misterios, şi să te culci. Apoi, după o vreme, te vei ridica, te vei scutura, îţi vei aduna plasa de cumpărături, te vei mira cum ai putut dormi pe o sticlă de plastic goală (pe care, totuşi, se doarme destul de bine) şi te vei duce acasă.

Uneori oamenii care adorm acolo încearcă să le explice celor de acasă, soţiilor, de exemplu, că nu e vina lor, că, după cum spuneam, e o zonă ciudată, care practic te forţează la somn, cine ştie ce energii nenaturale s-or afla acolo. Dar pentru că nu sunt crezuţi, mulţi încearcă să ocolească acel trotuar, în fond nu-i cel mai plăcut lucru din lume să dormi afară, în văzul vecinilor. Aşa că temerarii de la Terasa Fericirii încearcă, la rândul lor, să evite să se întoarcă acasă prin acel loc, chiar de-ar însemna facă un ocol de şapte străzi. Dacă unul din ei ajunge să doarmă acolo este doar pentru că nu a fost destul de atent.

Gheorghe nu are chef să se întoarcă şi să privească din nou prin gardul terasei, pur şi simplu nu-i pasă cine anume doarme la umbră, peste drum, cu capul, de data asta, pe un pantof. Am o presiune, aşa, pe creier, zice Gheorghe, mă tot gândesc de la o vreme. La ce te gândeşti, bă, Gheorghe? Uite, mă, stau aşa şi mă gândesc, oare n-o avea dreptate nevastă-mea? Oare n-o avea ea dreptate când zice că Soroş ăla vrea să vină să ne ia ţara? Să ne învrăjbească pe toţi? Să ne facă uite-aşa, harcea-parcea? Gheorghe ilustrează cu mâinile ideea de harcea-parcea, mototolind un obiect imaginar din faţa lui.

Celălalt bărbat dă din umeri, apoi se apropie şi şopteşte: auzi, Gheorghe, da io am o întrebare. Da păi Soroş ăsta e american el? Sau bozgor? Gheorghe dă din umeri şi împinge halba goală spre marginea mesei: mason, frăţioare, mason. Mason? Mason! Ahaaa, mason deci.

Peste drum de Tesara Fericirii, bărbatul adormit pe trotuar se dezmeticeşte brusc, se ridică, se încalţă cu pantoful folosit în loc de pernă şi dispare printre blocuri. Vezi, mă, ţi-am zis io că nu-i Nicoliţă al nostru? Da, bă, da` ce chestie, avea pantalonii lui…

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.