Se reface Clubul de Tenis Bucureşti: Oprescu l-a avertizat pe Ţiriac „să aibă grijă cu defrişarea pomilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sorin Oprescu a declarat, marţi, că pe terenul de aproximativ două hectare, de lângă Parcului Operei, se reface Clubul de Tenis Bucureşti, fără să fie tăiaţi copacii de acolo, potrivit Mediafax.

Edilul a ţinut să precizeze că municipalitatea a autorizat lucrările de refacere a clubului de tenis, discutând şi cu Ion Ţiriac despre „carnagiul cu pomi“, care nu are ce să caute acolo. Declaraţia primarului vine ca un răspuns la comunicatul trimis de Asociaţia „Salvaţi Bucureştiul“ , în care se arată că o treime din Parcul Operei a fost defrişat.

Mai exact, 1,6 hectare de spaţiu verde ar fi fost doborâte de reprezentanţii Federaţiei Române de Tenis, în procesul de ridicare a bazei sportive de tenis.

Reprezentanţii asociaţiei spun că în proiect este inclusă construirea unui hotel, a unei săli de sport şi a mai multor terenuri de tenis. „Un astfel de proiect este ilegal, întrucât presupune schimbarea funcţiunii unui teren prevăzut ca parc de Planul Urbanistic General“, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“, care spun că vor ataca în instanţă Planul Urbanistic Zonal şi autorizaţiile de construire existente pe suprafaţa parcului.

Federaţia Română de Tenis (FRT) a reuşit, după 23 de ani de încercări, cu sprijinul lui Ion Ţiriac, să obţină toate avizele şi autorizaţia de construcţie pentru baza de tenis Doherty. Reprezentanţii FRT speră ca în cel mult 45 de zile să înceapă construcţia, unde să poată fi sprijiniţi jucătorii care vor să facă performanţă, potrivit Mediafax.

Primăria Capitalei răspunde unei solicitări făcute de adevarul.ro

„În data de 31.01.2013, Federaţia Română de Tenis a solicitat PMB-Direcţia de Mediu, aviz de specialitate pentru reamenajarea bazei sportive Tenis Club. În urma verificării în teren, de către inspectorii de mediu, s-a constatat că în interiorul terenului există vegetaţie spontană ce impiedică inventarierea arborilor afectaţi de viitoarele lucrări de reamenajare.

 Pentru inventarierea arborilor de pe amplasament, Direcţia de Mediu a solicitat beneficiarului să marcheze limitele de proprietate şi să igienizeze terenul, urmând ca la finalizarea acestor lucrări să anunţe Direcţia de Mediu în vederea reverificării situaţiei din teren.

Conform actelor deţinute la dosar, terenul în suprafaţă de 16.650 de metri pătraţi a fost dat în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 49 de ani, Federaţiei Române de Tenis prin Hotărâre de Guvern.

Menţionăm că Federaţia Română de Tenis nu a revenit la PMB - Direcţia de Mediu cu o altă solicitare privind emiterea avizului de specialitate conform HCGMB 304/2009 privind Normele de protecţie a spaţiilor verzi pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

Pentru adresa menţionată a fost emisa autorizaţia de construire nr. 214/2013 pentru reamenajarea bazei sportive Tenis Club Bucureşti prin decopertare, reamenajare terenurilor de tenis şi refacere a spaţiilor vestiare şi anexe.

Menţionăm că autorizaţia de construire are la bază toate avizele şi acordurile solicitate prin certificatul de urbanism: acordul de mediu, aviz de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional“ .

Pe aceeaşi temă:

Planurile lui Sorin Oprescu: incineratoare, parc de distracţii şi mutarea circului sau a Grădinii Zoologice

Sorin Oprescu vrea legi mai puternice pentru refacerea faţadelor clădirilor retrocedate

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite