Primăria Capitalei şi-a luat timp până în martie să stabilească ce autobuze cumpără

Primăria Capitalei şi-a luat timp până în martie să stabilească ce autobuze cumpără

Autobuzele vor avea aer condiţionat, GPS, camere de supraveghere şi Wi-Fi

Două companii germane şi două turceşti au depus ofertele pentru autobuzele de 10, 12 sau 18 metri care pot cuircula şi în sistem „metrou uşor pe pneuri”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Capitalei a anunţat joi că prelungeşte perioada de analiză a ofertelor depuse la licitaţia pentru achiziţionarea celor 400 de autobuze pentru RATB. Motivul: complexitatea „caietului de sarcini şi a volumului mare de documente aferente propunerilor tehnice”. Astfel, a fost anunţat un nou termen limită pentru anunţarea câştigătorilor pentru ziua de 10 martie 2018. Patru producători au depus oferte. Este vorba de două companii germane (MERCEDES BENZ prin reprezentanţa din România şi MAN TRUCK&BUS AG) şi două turceşti (KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET A.S. şi OTOKAR EUROPE). 

Sub aceeaşi marcă

Conform caietului de sarcini, companiile care participă la licitaţie trebuie să fie capabile să livreze 400 de autobuze, produse sub aceeaşi marcă, în variantele de 10, 12 şi 18 metri, dotate cu aer condiţionat, GPS, Wi-Fi, camere de supraveghere exterior-interior, şi cu motoare Euro 6. În plus trebuie să fie dotate cu sistem infotainment pentru difuzare de reclame şi rămpă automată pentru accesul persoanelor cu handicap. Garanţia cerută este de 240.000 de kilometri şi 4 ani de funcţionare. Garanţia pentru caroserie trebuie să fie de opt ani. 
Interesant este că toate aceste autobuze trebuie să fie capabile să circule în sistemul Bus rapid transit (metrou uşor pe pneuri).
Acest sistem implică benzi dedicate pentru autobuze delimitate uneori cu borduri masive. Autobuzele care circulă în acest sistem au prioritate în intersecţii şi, practic, nu interactionează cu traficul rutier. Specialiştii în transporturi consideră că acest sistem îmbină cu succes viteza de circulaţie a metroului şi costurile scăzute ale transportului cu autobuzul. 

 O altă procedură a fost anulată automat de SEAP

O altă licitaţie a Primăriei Capitalei pentru 400 de autobuze a fost anulată în luna august din cauza unui „viciu tehnic". Procedura a fost anulată automat în Sistemul electronic de achiziţii publice deoarece până pe 14 august, data limită de depunere a ofertelor, nu s-ar fi înscris nicio firmă, potrivit datelor din SEAP.
Atunci, 15 companii au incărcat parţial oferte, lăsând componenta financiară pentru ultima zi (16 august 2017 - noul termen publicat), conform cutumei în cazul unor astfel de licitaţii internaţionale, însă, în data de 16 august, ofertanţii au constatat că licitaţia a fost anulată automat şi nu mai au posibilitatea să încarce oferta financiară.
 

citeste totul despre: