Poliţia Capitalei: Percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Dâmboviţa într-un dosar de evaziune fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO- Arhiva „Adevărul“
FOTO- Arhiva „Adevărul“

Şapte percheziţii domiciliare se desfăşoară, joi, în municipiul Bucureşti şi judeţul Dâmboviţa, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu materiale de construcţii.

Descinderile sunt efectuate de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit unui comunicat emis de instituţie, citat de Agerpres.

„Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii, în perioada 2009-2012, au înregistrat în evidenţa contabilă şi au declarat organelor competente achiziţii fictive de la societăţi comerciale a căror identitate a fost 'furată', societăţi comerciale care nu au avut cunoştinţă despre acest fapt şi nici activităţi comerciale cu bănuiţii, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale", se mai precizează în document.

Conform aceleiaşi surse, prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 200.000 de lei.

Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul DGPMB.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite