Zeci de mii de lei din bani publici pentru cel mai înalt drapel al României, la graniţa de est a Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drapelul României va fi ridicat pe un catarg de 40 de metri FOTO Arhivă
Drapelul României va fi ridicat pe un catarg de 40 de metri FOTO Arhivă

Primăria Iaşi a anunţat că va amplasa un catarg cu o înălţime de aproximativ 40 de metri, pe care va fi arborat drapelul naţional.

Pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire, Primăria Iaşi doreşte să ridice cel mai înalt tricolor din ţară. Drapelul va fi pus pe un catarg de 40 de metri, lângă Mănăstirea Galata, şi se doreşte să fie vizibil din toate părţile oraşului.

 „Vrem să ridicăm în Moldova, în Regiunea de Nord-Est, cel mai înalt drapel al României. Va avea o înălţime estimată de noi, prin tema de proiectare, de aproximativ 50 de metri. Vrem să punctăm, astfel, cei 100 de ani de stat unitar, iar, pe de altă parte, să atragem atenţia că prin acest drape poate reuşim să punem şi prima lopată pentru Autostrada Montana Moldova“, a declarat primarul Mihai Chirica.

Un contract de 38.000 de lei a fost parafat de Primăria Iaşi cu firma Arc Design SRL, care va asigura serviciile de proiectare tehnică pentru proiectul Drapelul Naţional, din zona Galata.

„Tema de proiectare trebuie să promoveze reamenajarea zonei Mausoleului Monumentul Eroilor prin crearea unui spaţiu contemplativ dedicat memoriei eroilor din primul Război Mondial şi, totodată, o terasă panoramică spre Municipiul Iaşi, dinspre dealul Galatei“, au transmis reprezentanţii Primăriei.
 

Citeşte şi:

Informaţii mai puţin ştiute despre viaţa deşeurilor generate de noi. Tipurile de gunoaie care se descompun în mii de ani

FOTO Hărţile care arată nivelul alarmant de poluare din Iaşi. Ce particule nocive au valori chiar şi de 12 ori mai mari decât media zilnică

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite