“De ce o ia toată lumea pe scurtătura asta printre blocuri, pe unde, dacă faci dreapta-stânga-dreapta, ai evitat un semafor şi ai scăpat de vreo 15 minute de aşteptare?”, se întreabă cineva care avea impresia că nu mai ştie nimeni secretul intergalactic al celor două străduţe ascunse care leagă două bulevarde.

“Uită-te la nesimţiţii ăştia, cum se bagă pe linie, de aia nu înaintăm noi, de aia nu ajungem la lucru la timp, de aia stăm şapte ani în trafic, în căcatul ăsta de tramvai, pentru că vă băgaţi voi înainte! Haide, domne, claxonează-i, calcă-i cu tramvaiul, arată-le cine e şeful”, consideră un pasager al tramvaiului, care, de altfel, atunci când scoate maşina din garaj va considera probabil că e mai ok să o iei pe linia de tramvai decât să stai în coloană cu toţi proştii planetei.

Toţi trei se înşală şi de fapt toţi trei au dreptate. E un paradox. Am trăit pe pielea mea traficul de la orele de vârf în mai multe oraşe ale ţării. De fiecare dată când pare nasol e bine de ştiut că undeva, în acelaşi timp, este mult mai nasol. În Bucureşti, între anumite ore, ceea ce în alte părţi se numeşte aglomeraţie depăşeşte aici orice proprietate a acestui cuvânt. Ceea ce vedeam în anii 95 la televizor, în filmele americane, eroi care pur şi simplu îşi abandonează maşinile în trafic şi pleacă pe jos pentru că trebuie să ajungă nu-ştiu-unde şi să salveze viaţa nu-ştiu-cui, este foarte aproape de realitate.

Pe de altă parte, o vorbă din bătrâni spune că trebuie să fii nebun să foloseşti maşina în Bucureşti la orele de vârf. Eu, spre exemplu, sunt un exemplar amărăştean, fără maşină, dar sunt momente în viaţa mea simpluţă în care am nevoie de un taxi, pentru că: a) tramvaiul tocmai a plecat şi altul nu mai vine decât peste o oră, b) este dimineaţa, este ora 6.30, e frig şi nu vreau să stau în mijlocul bulevardului ca o ţintă vie aşteptând un mijloc de transport despre care nu ştiu când vine, c) este seara, ora 20.00, iarna, vreau să plec de la lucru fără să trebuiască să aştept îngheţată până la 21.00 într-o staţie inexistentă, fără bec, fără refugiu, fără alţi oameni în jur.

Oricum, sunt foarte multe perioade din zi când în Bucureşti nu găseşti un taxi. Aşadar, chiar şi dacă vrei, chiar şi dacă speri că vei putea traversa oraşul cu maşina, e foarte posibil să nu ai cu ce. Ne întoarcem deci la mijloacele de transport în comun. Eu cred sincer că un oraş în care aceste mijloace de transport sunt bine puse la punct poate fi un oraş cu mai puţine maşini. Am văzut reţeta asta în multe alte ţări, doar că probabil n-o să apuc anii în care va funcţiona şi în Bucureşti.

De dragul discuţiei, mă întreb dacă primarul actual al Bucureştiului (sau orice alţi foşti primari, pentru că situaţia nu e de ieri) a mers cu tramvaiul sau cu autobuzul în ultimii ani. Nu, nu cu metroul, deşi şi acolo e cam tragic la anumite ore şi în anumite staţii (nu văd cum te poţi urca în metrou între 9 şi 10 la Victoriei de exemplu, aşa cum nu înţeleg de ce durează o viaţă de om să lungeşti linia de metrou, dar asta e altă discuţie). Dar cu autobuzul şi cu tramvaiul este uneori chiar dramatic. Nu vara, când oraşul e gol, mersi mult. Nu, nu la ora 12 ziua, când mulţi oameni sunt la lucru. Dar dimineaţa devreme şi seara între 18.00 şi 20.00, când îţi arde buza să ajungi undeva, ştie oare primarul Bucureştiului că atunci sunt rute în oraşul acesta care sunt aproape impracticabile cu un mijloc de transport?

De ce un tramvai jegos (purtător de o mizerie veche de cel puţin zece ani), care mai are şi un traseu foarte lung, trece o dată la o oră şi un sfert uneori? De ce un autobuz pe care îl aşteaptă o sută de oameni vine de două ori pe oră? De ce atunci când vine acel nenorocit de tramvai trebuie să ne storcoşim toţi în el, disperaţi că nu mai avem o altă şansă decât peste alte 80 de minute? De ce nu se pot construi refugii în toate staţiile de autobuz sau tramvai (în loc să visăm la WiFi), de ce nu se înlocuiesc mijloacele de transport cumpărate înainte de a se naşte chiar şi părinţii mei, de ce trăim în epoca de piatră, de ce nu sunt măcar două amărâte de tramvaie pe oră atunci când e aglomerat?

De ce vă aşteptaţi ca oamenii să lase maşinile acasă şi să ia mijloacele de transport în comun atunci când sistemul acesta nu funcţionează? De ce ar sta o femeie cu un copil mic în braţe o oră şi ceva într-o seară într-o staţie de nicăieri, în întuneric, după tramvaiele voastre de rahat, de ce ar urca cineva într-o dimineaţă într-un autobuz în care sincer poţi chiar şi să mori din lipsă de aer? Probabil pentru că oamenii sunt disperaţi, pentru că uneori nu au cu ce să se mişte în oraşul acesta. Nici cu maşina, nici cu gândul, nici cu orice altceva.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.