Metrorex anunţă ultimele lucrări de modernizare în staţiile cu un singur acces, în luna septembrie. Printre ele, Tineretului, Costin Georgian şi Basarab

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Metrorex anunţă, miercuri, ultima etapă a lucrărilor de modernizare şi înlocuire a turnicheţilor în staţiile de metrou cu un singur acces, acestea urmând să se desfăşoare începând cu 2 septembrie.

Potrivit companiei, lucrările se vor desfăşura succesiv, în perioade diferite de timp, în perioada 2 – 19 septembrie, la ultimele şase staţii cu un singur acces

Astfel, în staţiile Tineretului şi Apărătorii Patriei, lucrările se vor face în perioada 2 – 5 septembrie, în staţiile Dimitrie Leonida şi Costin Georgian, se vor face în perioada 9 – 12 septembrie, iar în staţiile Pantelimon şi Basarab, între 16 şi 19 septebrie.

Până în prezent, Metrorex a modernizat 66 de căi de acces din 35 de staţii.

„Reamintim că Metrorex a informat autorităţile locale şi RATB cu privire la deşfăşurarea proiectului de modernizare, precum şi a modificărilor apărute în graficul de execuţie şi a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafaţă, pentru perioadele în care se vor desfăşura lucrări în staţiile cu un singur acces”, precizează Metrorex.

Lucrările de modernizare a sistemului de acces în 41 de staţii de metrou includ înlocuirea turnicheţilor cu porţi batante ce facilitează accesul călătorilor la metrou şi evacuarea rapidă în cazul unor situaţii de urgenţă.

Potrivit Metrorex, după implementarea noilor porţi batante în toate staţiile de metrou, acestea vor fi dotate, pe lângă sistemul de citire a benzii magnetice pentru cartele, şi cu un sistem de citire a cardurilor contactless.

De asemenea, Metrorex va achiziţiona 139 de automate de vândut cartele prevăzute să dea rest şi să funcţioneze cu sistem POS.

Proiectul de modernizare a sistemului de control - acces este finanţat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi este în valoare de 149,7 milioane de lei, fără TVA.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite