Mărturiile unui om al străzii: „Din contabil-şef am ajuns vagabond-şef”

Alexandru Stoian, un bărbat în vârstă de 51 de ani din Bucureşti, trăieşte pe străzi de 17 ani. În urmă cu două săptâmâni i-au fost tăiate picioarele pentru că au degerat. El povesteşte că moartea tatălui, sinuciderea mamei, soţia care l-a părăsit şi băutura l-au transformat dintr-un om respectat în societate într-o "persoană inutilă".

Alexandru Stoian este unul dintre cei pe care societatea îi cataloghează oamenii străzii. Lui îi place să comenteze pe seama acestei sintagme. „Da, suntem oamenii străzii pentru că nu avem pe nimeni ca să putem spune că suntem ai cuiva”. Viaţa nu a fost deloc blândă cu el, locuieşte pe stradă de mai bine de 17 ani şi în urmă cu două săptămâni a plătit străzii "chiria", cum îi place lui să spună. "O chirie cam scumpă. Mi-a luat picioarele. Mi-au degerat şi mediciimi le-au tăiat", ne-a spus Alexandru.

„Beau ca să mă încălzesc, de fapt mi se pare că mă încălzesc dar corpul suferă. Mi-au îngheţat labele picioarelor, eu având mereu papucii uzi. Am fost găsit pe stradă de nişte oameni de treabă şi am fost dus la spital”, ne-a povestit Alexandru. Medicii nu i-au putut salva picioarele şi au fost nevoiţi să-i taie degetele şi jumătate din laba picioarelor pentru că degeraseră şi infecţia se împrăştia cu repeziciune.


A fost găsit leşinat pe stradă

El a fost dus la Spitalul Griviţa de o echipă a organizaţiei Samusocial, un serviciul de ajutor mobil de urgenţă din Capitală care se adresează oamenilor fără adăpost. "Am fost anunţaţi un trecător că un om al străzii este leşinat. L-am găsit degerat şi l-am dus la spital. După ce a fost operat l-am dus într-un adăpost, în casa unor călugări din Bucureşti. Ei îl vor îngriji până se va face bine iar noi îi vom reface actele de identitate şi de studii pentru a fi reintegrat. Ştim că are doi veri în Bucureşti, persoane care ne pot ajuta să găsim toate detaliile de care avem nevoie pentru a-i reface actele. Poate unul dintre ei va dori să-l ia în spaţiu, ca să-i facem buletin", ne-a spus Monica Tăutul, reprezentantaSamusocial.

 „Mă doare sufletul că am ajuns aşa. Mă mir că mai trăiesc. Acum 20 de ani dacă-mi spunea cineva ce va urma nu l-aş fi crezut. Părinţii mei erau oameni respectaţi, mama era soră-şefă la Giuleşti, acolo unde m-am născut şi eu, tata a lucrat în armată. Eu am făcut ASE-ul şi pentru că eram pasionat de artă am sculptat şi am pictat toată tinereţea. Părinţii m-au dus de mic la cercuri de artă. Abia aştept, când o să mă fac bine, să iau o coală albă şi culori să arăt ce pot face. După facultate m-am angajat la uzinele 23 August, sau Faur şi în câţiva ani am ajuns contabil-şef. Şi uite că acum sunt boschetar-şef din contabil-şef”, ne-a mai spus Alexandru.

Foto: Mircea Păun

Tatăl a murit, mama s-a sinucis iar soţia l-a părăsit

În al treilea an de facultate şi-a cunoscut viitoarea soţie, era studentă la Cibernetică. „Ne-am căsătorit imediat şi am luat-o în casa părinţilor mei, un apartament foarte mare din Militari, dar de armată. A apărut şi copilul, un băiat”, şi-a amintit cu lacrimi în ochi Alexandru. După Revoluţie însă, totul s-a năruit. Tatăl său a murit şi mama s-a s-a sinucis la scurt la scurt timp, aruncându-se de pe bloc. „Nu mai puteam locui în casa aceea aşa că am hotărât să o vând. Am găsit repede un cumpărător şi urma să-mi iau altă locuinţă, în altă zonă a Capitalei. Dar mă apucasem de băut, banii s-au dus şi soţia m-apărăsit”, a mai spus Alexandru.

A stat o perioadă la rude şi prieteni dar după ce şi-a pierdut locul de muncă nu l-a mai primit nimeni. El spune că a reuşit să supravieţuiască fără a fi nevoit să cerşească. "Oamenii îmi dădeau fără să le cer. Aveam un loc pe la Răzoare, pe nişte scări. Cei din zonă mă cunosc, îi ajutam din când în când la treburi mîrunte şi-mi dădeau bani sau mîncare. Nu am întins niciodată mâna", a spus bărbatul.


Vrea să meargă din nou

Alexandru spune că este optimist şi că faptul că şi-a pierdut picioarele este un semn că trebuie să facă ceva pentru a recupera ceva din viaţa de dinainte. Nu şi-a pierdut umorul iar vocabularul său colorat, exprimarea curată şi jocurile de cuvinte pe care le face cu uşurinţă, scot la iveală tânărul cultivat, stilat şi educat de altădată.

"Deşi am avut atâtea înfrângeri eu cred că am fost şi fericit. De când sunt pe stradă am învăţat să preţuiesc lucrurile mărunte cum ar fi o vorbă bună sau primele raze de soare. Prietenia unui câine este de nepreţuit, el nu te lasă la greu, stă cu tine chiar dacă nu ai ce să-i dai", a adăugat bărbatul.



Foto: Mircea Păun

Acum se schinuie să meargă din nou, chiar dacă din tălpi i-au rămas nişte cioturi. Spune că nu suportă scaunul cu rotile pe care i l-au dat călugării care-l îngrijesc şi că vrea să meargă din nou, ajutat la început de un cadru. "De când am fost operat nu am băut iar aici la călugări nu am cum să beau. Mi-e greu, sufăr, dar sper săscap de viciul ăsta care m-a adus aici. Cei de la Samusocial mă vor ajuta să-mi recapăt actele şi poate am şansa la o nouă viaţă. Acum sunt o persoană inutilă", şi-a încheiat Alexandru povestea.


Bărbaţii ajung în stradă în urma divorţurilor

“Majoritatea adulţilor străzii sunt bărbaţi, iar, dintre aceştia, 80% au ajuns pe drumuri după ce au divorţat. Toţi au cam acelaşi traseu, după divorţ se mută separat, într-o locuinţă mai mică, pentru că cea comună a fost vândută şi împărţită cu soţia, sau cu chirie. Apoi apucă de băut, îşi pierd locurile de muncă şi implicit casa. Rudele şi prietenii încearcă săţi ajute dar uniii dintre ei nu-şi mai revin şi ajung pe stradă”, ne-a mai spus coordonatorul echipei mobile de la Samusocial, Elena Adam.

Ea a adăugat că în fiecare an, iarna, numărul oamenilor străzii care mor creşte comparativ cu restul anului. Frigul le acutizează afecţiunile, pentru că toţi sunt bolnavi din cauza condiţiilor precare de trai. Pe deasupra, alcoolul şi drogurile îi face să nu mai simtă frigul, aşa ajung să le degere mâinile şi picioarele.

 “Numai iarna aceasta am avut peste 60 de cazuri. Unii au rămas fără degete, alţii fără mâini sau fără picioare. Adăposturile din Bucureşti nu au locuri pentru toţi aşa că fiecare se adăposteşte pe unde poate. Noi mergem iarna la fiecare scară de bloc din zonele unde se adună persoane fără adăpost, pentru a-i ruga pe locatari să-i primească noaptea în casa scării iar noi le aducem haine groase şi pături”, ne-a mai spus Elena Adam.