Jandarmeria, după Steaua - Academia Rapid: Au fost aplicate 40 de sancţiuni pentru contravenţii şi 12 pentru folosirea materialelor pirotehnice

Jandarmeria, după Steaua - Academia Rapid: Au fost aplicate 40 de sancţiuni pentru contravenţii şi 12 pentru folosirea materialelor pirotehnice

FOTO Mediafax

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat, sâmbătă seară, pentru News.ro, că până acum au fost sancţionaţi 40 de contravenienţi şi 12 suporteri care au săvârşit infracţiunea de folosire a materialelor pirotehnice la meciul CSA Steaua – Academia Rapid, de pe Arena Naţională.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Incidentele au început în prima repriză, când suporterii stelişti au început scandalul şi au pornit în grup spre galleria Rapidului şi a fost nevoie de intervenţia jandarmeriei pentru a despărţi cele două grupuri. Ulterior steliştii au aruncat cu scaune, beţe şi materiale pirotehnice către jandarmi şi am fost nevoiţi să folosim substanţe iritant lacrimogene pentru aplanarea conflictului. Au fost identificate mai multe persoane, dar operaţiunea ette încă în curs şi cu siguranţă vor fi aplicate mai multe sancţiuni. Până la această oră au fost aplicate 40 de sancţiuni pentru contravenţii şi 12 pentru infracţiunea de folosire a materialelor pirotehnice, dar numărul este în creştere”, a spus Enache.

Georgian Enache a precizat că riscă sancţiuni şi clubul organizator şi firma care a asigurat paza la meci. „Avem în atenţie şi măsurile de ordine aplicate de către organizator şi de către firma de pază şi există posibilitatea să fie aplicate sancţiuni şi în aceste cazuri”, a adăugat el.

Formaţia Academia Rapid a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-1, echipa CSA Steaua, într-un meci din Liga a IV-a, joc marcat de incidente şi la care au asistat 36.276 de spectatori.

La partida de pe Arena Naţională suporterii au aruncat de mai multe ori cu petarde şi fumigene, provocând întreruperea jocului pentru perioade scurte, în cele două reprize. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene după incidente între fanii celor două formaţii. În repriza a doua, fanii stelişti au aruncat cu scaune înspre jandarmi şi după al treilea gol al rapidiştilor, un suporter al Rapidului a intrat pe teren, s-a dus spre galeria stelistă şi a făcut scene obscene. El a fost imediat luat de jandarmi, dar fanii stelişti au început să arunce cu scaune şi petarde în direcţia forţelor de ordine. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene şi au reţinut mai mulţi suporteri stelişti, dar şi pe fanul rapidist.
citeste totul despre: