FOTO Ghiţă Ciobanul şi-a deschis primul magazin în Capitală. Cât costă produsele de la stâna baciului de la Jina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oierul din Jina a decis să-şi valorifice capitalul de imagine câştigat în reclamele TV şi pe Facebook punând pe roate un magazin cu brânză şi mezeluri tradiţionale. Celebrul Ghiţă Ciobanul, protagonistul unei serii de reclame Vodafone, şi-a deschis, luni, în Piaţa Progresul din Capitală, un magazin cu produse alimentare tradiţionale.

La primul etaj al Piaţei Progresul, însuşi Ghiţă îi aşteaptă pe bucureşteni stă în spatele unor frigorifice cu brânzeturi şi mezeluri autentice. Cu nelipsitul clop pe creştetul capului, baciul din Jina i-a îmbiat pe vizitatori cu mostre de cârnaţi, caş şi slănină. „Sunt foarte bune, dar cam scumpe“, spune o femeie care ţine în mână o bucată de tobă.

În replică, Ghiţă a explicat că diferenţa între produsele autentice vândute de el şi cele care se găsesc în supermarketuri este mare şi de aici vine şi preţul mai ridicat. „Astea sunt mai scumpe cam cu zece lei faţă de magazin, dar depinde de fiecare om“, a precizat ciobanul.

Caş ardelenesc şi jumări din Jina

În prima vitrină frigorifică sunt diferite sortimente de brânză, de la telemea „veche“ (maturată) de oaie (25 de lei/kg), până la caş ardelenesc (24 de lei/kg). În a doua vitrină, Ghiţă are preparate de carne din Jina, iar printre vedetele de aici se numără jumările. Un kilogram costă 38 de lei, iar primarul Sectorului 4, Cristian Piedone, a fost primul care a gustat jumările baciului. „Sunt foarte bune şi sunt bucuros că ai venit aici. Să dea Dumnezeu să-ţi meargă! La multă vânzare, Ghiţă!“, i-a urat Piedone.


Edilul de sector a precizat că în Piaţa Progresul sunt cel puţin zece producători autentici, iar ciobanul este unul dintre ei. „Primăria şi-a dorit o zonă de producători autentici şi aşa a ajuns şi Ghiţă la noi“, a declarat Piedone, care spune că încurajează asemenea magazine.

O afacere de familie

Afacerea este una de familie, explică Ghiţă, iar cei care se vor ocupa de magazin sunt chiar sora, cumnatul şi naşul său. „O să fiu şi eu pe aici când am timp“, mai spune ciobanul din Jina, adăugând că, dacă afacerea va merge bine, va extinde reţeaua magazinelor marca Ghiţă în mai multe oraşe din ţară.

Recomandări pe aceeaşi temă

Ghiţă Ciobanul, cel mai cunoscut baci din România, pleacă în transhumanţă. Amintiri despre tradiţia oierilor, veche de sute de ani

FOTO VIDEO Ghiţă, ciobanul cu acoperire naţională

Păcăleala din reclame. Cum ne pot convinge câinii să le cumpărăm hrana şi care este secretul ciobanului Ghiţă

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite